Fotbal judetean

Capătă menține suspansul: Unirea Sântana – CS Glogovăț 4 – 1


Echipa pregătită de Dinu Donca a trecut cu bine și de ultimul hop de pe teren propriu din acest sezon. Sântana a dat piept cu CS Glogovăț, formație scăpată de emoțiile retrogradării și fără obiectiv pe acest final de campionat.

„Briliantul“ Capătă a reușit să deschidă scorul în minutul 3, după ce a profitat  de o gafă în defensiva adversă și a punctat cu un șut din interiorul careului. Partida a continuat sub nota de dominare a gazdelor, care au mai ratat o ocazie în minutul 35, când același golgheter al Ligii a IV-a a reluat pe spate, din foarfecă, dar mingea a trecut pe lângă poarta lui Ciornei. Două minute mai târziu fostul atacant al UTA-ei a realizat „dubla” cu o „scăriță” din interiorul careului. Martin a fost aproape de golul cu numărul trei după ce a scăpat singur cu Ciornei, l-a driblat și pe acesta, dar șutul său a nimerit bara. La ultima fază a primei reprize Capătă a realizat hattrick-ul, după ce a punctat în poarta goală în urma unei ieșiri greșite a lui Ciornei și o centrare a lui Martin. Partea a doua a disputei a consemnat încă două reușite: Cristian Negrea, în minutul 84 pentru oaspeți și Vlăduț Stanciu – cel care l-a înlocuit pe Capătă – în minutul 86.

Victoria Unirii prelungește suspansul în campionat până la ultima etapă, atunci când Sântana se deplasează la Șiria, pentru confruntarea cu UTA II, iar Cermeiul joacă pe teren propriu cu Pecica.

„Adversarul era de luat în seamă, însă am noroc că au greșit încă din start și am deschis repede scorul. Am putut să ne facem jocul după aceea și, practic, meciul era jucat după primele 45 de minute. Ca și exprimare în teren, cei din Vladimirescu chiar m-au impresionat plăcut. Au pus mereu mingea jos, au încercat să joace, să ne paseze, nu multe echipe au făcut asta la Sântana. Chiar vreau să-l felicit pe Cristi Man pentru ceea ce a reușit acolo, probabil la anul vor și mai sus în clasament. Probabil, ne vom reîntâlni, căci șansele noastre au devenit și mai mici după rezultatul de la Curtici. O să mergem să câștigăm și la Șiria, să știm că ne-am făcut treaba până la capăt, că am menținut suspansul până la capăt, ceea ce e bine pentru spectacolul fotbalistic. De asemenea, mai știm că ultima impresie contează, mai ales că UTA II e ultima echipă ce ne-a învins în campionat”, spus Dinu Donca, antrenorul celor de la Sântana.

Formații: 

Unirea Sântana: Dulhaz – Paven, Brozbic, Peia,  Topac – Vuin, Martin (Ginghină), Josan (Varga) – Cos. Popa (Toader),  Capătă (Stanciu), Lanțoș.

Glogovăț: Ciornei – Avram, Cornea (Magdi), Tănasă, Gherman (Bobeiciuc) – Ruja, Ardelean, Kocsis, Coșa – Negrea, Cotoc (Mărculescu).

Arbitri: Tudor Jurcă – Alin Bolcaş, Paul Ardelean. Observatori AJF: Marius Alexa, Gabor Biro

 








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. “Briliant”? Chiar era nevoie de asta? Nu mai stim alte metafore sau epitete, cu care sa laudam (pe merit!) un jucato? Trebuie sa dam copy-paste de la mitici? Parca noi eram Vestul si in materie de cronici sportive sau ma insel eu?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button