SOIMII PÎNCOTA liga 3 arhivă

Pîncota, tot în formula de la Afumați și cu Sepsi: Juniorii nu au făcut niciun antrenament pe teren nici în această săptămână!


Până să se materialezeze colaborarea cu un om de afaceri străin și un impresar, Pavel Piroș va sacrifica și cea de-a doua partidă în noul de campionat de ligă secundă. Va trimite în luptă tot juniorii măcelăriți la Afumați (0-16), fără excepție. Era de așteptat să se alăture și alții, măcar pentru șansa de a avea în palmares un meci de Liga a 2-a, dar au rămas aceiași și anume: Pașca – Ursoi, Dan, Tugulescu, Marșal, Ștrengar, Covaci, Dihel, Bogdan, Farcaș, Jurău și D. Lung. Toți au obținut și viza medicală așa, din punct de vedere medical, sunt apți să intre pe teren.

Sportiv, lucrurile stau extrem de prost și asta pentru că puștii nu au făcut niciun antrenament pe teren mare nici în această săptămână. Au făcut două alergări luni și marți sub îndrumarea maseurului Călin Petrică pe pista arenei Gloria, pentru ca în restul săptămânii fiecare jucător să aibă program de voie. Ursoi, Lung sau Ștrengar nici măcar la ședințele de pregătire ale Zăbraniului, sub comanda lui Leo  Pința, nu s-au mai prezentat, astfel că e ușor de anticipat ce tonus vor avea mâine dimineață.

Probabil, se va pune doar problema scorului la care va câștiga echipa vizitatoare. Sepsi Sfântu Gheorghe are mare nevoie de puncte după ce a plecat fals în acest sezon, cu un eșec (2-3) pe teren propriu contra celor de la FC Brașov. Cel mai probabil, Valentin Suciu, antrenorul grupării din județul Covasna,  va alinia următorul prim „unsprezece”: Mutu – Tepeş, Mihai Armando, R. Damian, Dumbravă – Burlacu, Minciună – Tofan, Jakab, Huiban – Hadnagy.

Portarul Daniel Mutu e arădean și a fost crescut chiar de Leo Pința, cel care a lucrat o perioadă bună de timp și cu pîncotanii ce vor intra mâine pe teren, iar Dragoș Huiban a evoluat pentru Național Sebiș în urmă cu două sezoane. Minciună și Hadnagy sunt cei mai bine cotați fotbaliști ai „alb-roșiilor”.

Partida începe la ora 11 și se va disputa pe arena „Cetate” din Șiria, care a fost omologată provizoriu pentru Liga a 2-a de Cristian Petropulos. Președintele AJF Alba e și observator de joc cu această ocazie, pentru ca cel de arbitri, Zaharia Ciev (Timișoara) să stea cu ochii pe brigade formată din: Arbitri: Marius Chioran (Cluj) – Marian Truță (Băbeni – Vâlcea), Ovidiu Timar (Marghita). Rezervă este Claudiu Gaitin (Ghiroda – Timiș)








Articole de la JOHNNYBET



4 comentarii

  1. da crezi ca asa merge? joci la Pincota ,te antrenezi cu Zabraniul, cum adica cei 3 nu s-au mai prezentat la antrenamente cu Zabraniul ,crezi ca a fost optiunea lor sa nu se prezinte la antrenament la Zabrani ?eu nu cred

    0
    0
  2. Copii nu intrati pe teren sa-i faceti jocurile acelui nimeni drum! Ce rost are sa va macelareasca aia? Este ca si cum as intra in ring cu Tyson!! Daca luati 15 va faceti de cacao, daca luati doar 5-6 si apoi aia de mila incep sa joace matza cu voi va umilesc si mai rau!! Iar fabulatiile cu oameni de afaceri imi aduce din nou aminte de martian, care visa champions league cu banii lui mutu

    0
    0
  3. tentatia unui junior ca spuna ca este fotbalit de divizia B este mare,. dar in fond cu asta ramai, caci in tyeren nu conteaza daca ai jucat citeva meciuri, formal, asa ca sa te prezinti. Eu unul nu vad rezolvabila situatia dlui Piros, deocamdata arunca banii.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button