Roșu: „Doar în a doua repriză am jucat așa cum mi-aș dori”

Echipa fanion a Aradului pare să se specializeze în scoruri de 4-2 pe terenuri străine, După Ștefănești, cu Tărlungeniul, UTA a câștigat și la Balotești cu același scor, după „pokerul” lui Adrian Petre.
„Am început meciul foarte prost, primind gol repede. Am și suferit pentru că ei, pe lângă gol, și-au mai creat câteva ocazii, nu sunt mulțumit de prima repriză. E important că am revenit, că am înscris, am ajuns cu egalitate la pauză, iar în repriza a doua am jucat așa cum mi-aș dori, adică să fim ofensivi și să avem grijă de faza de apărare, în toate detaliile. Nu-mi place să primim gol, dar pe acest teren… Am luat 3 puncte importante, sunt mulțumit, în general. Ne ajută că stăm etapa viitoare, ați văzut pe ce terenuri am jucat cu Clinceni, Călărași, Timișoara, la Ștefănești sau aici. Ne ajută că putem să ne odihnim și să pregătim în liniște meciul de duminica viitoare, cu Târgoviște”, a spus Laurențiu Roșu după meci, pentru uta-arad.ro.


Felicitari Rosule si jucatorilor utisti pentru victoria de astazi,dar nu e permis ca apararea noastra sa permita ,,balotilor de paie,,sa ne traga 2 goluri,aici e ,,buba,, Rosule !Balotestiul e o echipa foarte subtire si spun Rosule sa cauti fundasi centrali ,ca altfel murim in liga 2 a!Victorie la Chindia ca sa urcam in clasament !
Mai taci din gura ca tot a proasta vorbesti, militiene!
Claudiu Pascariu si Radu Dubestean ar fi un cuplu de fundasi centrali foarte buni ! Aradeni amandoi, liberi de contract .Dubestean joaca la Felnac daca UTA nu i-a facut o oferta , de Pascariu nu stiu nimic ! Oricum ar fi mult mai buni decat actualii fundasi centrali.
Rosu are dreptate, iarasi am luat gol rapid, e de nepermis. Victoria echjipei este , mai mult,pe conditie fizica, nu pe cine stie celte calitati. Petre nu a prea ratat, iar Balotestiul a putut juca , doar o ora. Si eu cred ca in aparare ar trebui miscat ceva, oricum nu prea am speranta in mari transferuri, la iarna ( din contra,probabil il vom pierde si pe Petre). Victoria esre binevenita, aduce liniste, dar drumul in sus va fi foarte greu, Targovistea, Sepsi, Valcea, vreau si ele cit mai aproape de Juventus si Brasov. Acasa, pe terenul Motorul vom avra mereu doi adversari. pacat de punctele pierdute acasa, si cele 3 puncte,pierdute prosteste, la Brasov. Sa il felicitam pe Petre un talent cum rar se naste ( anul trecut nu a fost folosit deloc, concomitent cu Man….)
Azi Puteam marca de cel putin inca 2 ori pentru ca am mai avut vreo 6-7 ocazii mari, in afara celor 4 „boabe”.Cei din Balotesti n-au o echipa slaba , mie mi se pare ca nu sunt destul de…”rai”.Cu atat mai de apreciata Victoria de azi. Cat despre defensiva aradeana:Cam in ton cu leguma cu nume de capitala UE…
HAIDE UTA!!!
,,Peluzar,, esti mic in dale fotbalului si ti spun ca poate tu gandesti> de a proasta < cu apararea noastra care e vraiste si nu degeaba pana in prezent am primit 21 goluri !!!!!De mai joaca ,,dragii tai,, pana la terminarea campionatului o sa incasam saizeci de goluri,auzi mataluta tinerea….Deci nu am spus neadevar pufarinule…!Hai UTA !