UTA Arad

Roșu o duce pe UTA în Spania pentru pregătirea de iarnă: „Vom alege dintre trei locații pe care le cunosc destul de bine”





Antrenamentul de sâmbătă, dinaintea partidei cu Foresta Suceava, va fi ultimul pe 2016 al echipei fanion a Aradului. Duminică seara, utiștii vor fi gazda „Tavernei Pecicane” pentru masa de final de an, după care se va decreta vacanță până pe 15 ianuarie.

Din câte susține Laurențiu Roșu, va fi o pauză destul de activă pentru fotbaliștii săi, care vor primi un program de pregătire personalizat, menit să le mențină ridicat tonusul.  „Îniţial, trebuia să ne mai antrenăm încă o săptămână, dar, în ideea că vor avea un program de pregătire separat, jucătorii vor lua vacanță chiar după meciul cu Foresta. Mâine, le vom explica ce au de făcut până pe 15 ianuarie, pentru că atunci când demarăm din nou antrenamentele toată lumea să se prezinte în condiții bune. E foarte  important să ajungă să mențină o greutate corporală optimp, ca să nu impunem regimuri alimentare în plină perioadă de pregătire. La început, au programate câte trei ședințe de pregătire individuale pe săptămână, iar de la 1 ianuarie încolo, câte patru. Toate astea combinate cu sală de forță, alergări, sau chiar fotbal în sală, dar fără să exagereze cu el pentru a nu risca accidentări. Eu spun că jucătorii  sunt conştienţi că trebuie să se îngrijească, să aibă grijă cu alimentaţia, să fie în general profesioniști. De aceea nu vom sta cu camerele după ei, nu îi vom controla cu GPS-uri, știu și ei că respectând acest program de vacanță e doar spre binele lor”, a punctat antrenorul principal al „roș-albilor”, care a recunoscut că a ținut cont în prelungirea vacanței și de restanța din vară: „Indiferent de ceea ce se întâmplă duminică, deși noi ne dorim cu ardoare să câștigăm, băieții merită să sărbătorească acest an încărcat. Să nu uităm că în vară această echipă a trecut și prin două baraje și nu s-a putut odihni ca lumea. Au urmat apoi alte meciuri, un program extrem de încărcat și de aceea merită o vacanță puțin mai lungă acum”.

La revenirea din vacanță, pe utiști îi așteaptă două săptămâni de reacomodare cu efortul, vizitele medicale și primele antrenamente pur fizice, dar bazele se vor pune peste hotare. Cunoscând deja condițiile de pregătire neadecvate de la Arad, ce nu pot fi îmbunătățite radical într-o lună de zile, mai ales că ne aflăm în mijlocul iernii,  Laurențiu Roșu a solicitat conducerii clubului rezolvarea unui stagiu de pregătire chiar în țara ce l-a adoptat. „Prefer să mergem în Spania în acea perioadă. Chiar dacă nu ne permitem două stagii de pregătire ca echipele de Liga 1, am zis că măcar odată, timp de 14-15 zile, să ne antrenăm pe terenuri bune, să avem parte de o climă ok și să beneficiem de toate condițiile specifice unui cantonament. Probabil, vom găsi fără probleme și adversari pentru amicale, echipe din ligile doi și trei din Spania, dar și altele. Mai multe nu are rost să vorbim acum, pentru că nu e confirmat nimic. Vom alege dintre trei locații pe care le cunosc destul de bine”, a adăugat fostul internațional.

Din câte se pare, UTA va zbura în Peninsula Iberică pe 29 ianuarie, după un amical cu Național Sebiș, lderul din seria a IV-a a Ligii a 3-a.

FOTO: Ciprian Petcuț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button