UTA Arad

Tănase, Wild și Covaci nu prind lotul UTA-ei pentru Spania, mici semne de întrebare în dreptul lui Nedelcu


În proporție de 95%, Laurențiu Roșu și colaboratorii săi de pe banca tehnică a echipei fanion a Aradului au stabilit lotul cu care vor aborda cantonamentul de la Oliva Nova. Pe listă sunt 24 de jucători, urmând ca un loc să fie rezervat unui eventual transfer pe ultima sută de metri în atac sau unui fotbalist care ar putea veni în probe în Spania.

Din „garnitura” ce va decola duminică seara de pe Aeroportul Traian Vuia din Timișoara cu direcția Valencia lipsesc trei fotbaliști care au demarat pregătirile de iarnă pe 16 ianuarie. În primul rând, este vorba despre Ionuț Tănase, pentru care s-a considerat mai oportun să rămână acasă și să se trateze la degetele zdrobite în vacanța de iarnă. Mijlocașul de 18 ani și-a scos tijele, dar nu și ghipsul, astfel că va primi un program separat de pregătire din partea lui „Nacho”. Și vorbim despre unul dintre juniorii care a fost mai mereu titular în prima parte a sezonului și, care, iată pierde cea mai importantă etapă a pregătiri și – probabil – locul din primul „unsprezece” cel puțin pentru primele două-trei etape ala campaniei de primăvară.

Ceilalți fotbaliști excluși din motive tehnico-tactice sunt fundașul Erich Wild și mijlocașul Darius Covaci. Ambii rămân să se pregătească cu UTA II, în timp ce, de exemplu, Cătălin Tarcea, fotbalist care a bifat puține minute până și la „satelit” va pleca în Spania. Cel mai probabil, Roșu are nevoie în jocurile sale tematice de un mijlocaș central în absența lui Tănase, dar cel puțin deocamdată e greu de crezut că fostul fotbalist al lui U. Cluj i-ar putea lua fața lui Amir Jorza, ca și Under 21 într-o posibilă formulă de start în prima confruntare oficială a anului, cea de la Brăila.

Așadar, lotul pentru Oliva Nova e compus din: Miron, Mara, Barna – portari; Polgar, David, Costin, Gligor, Manea, Filaret, Celea, Adili, Burlă, Copaci – fundași; Strătilă, Chindriș, Jorza, Copil, Tarcea, Andor, Munteanu, Stahl, Vlad mijlocași; Curtuiuș, Petre – atacanți. După cum se observă, deși încă mai resimte ceva dureri la călcâi, Dumitru Copil e în lot, mici semne de întrebare mai existând doar în dreptul lui Daniel Nedelcu (19 ani). Fostul atacant al Ceahlăului a sosit de trei zile la Arad, iar, mâine, dacă arată potential în amicalul cu Cermeiul (sau al UTA-ei II cu Sântana) ar putea să prindă in extremis lotul pentru Peninsula Iberică.

„Bătrâna Doamnă”  va fi cantonată la Oliva Nova Beach and Golf Resort între 29 ianuarie și 12 februarie. Aici, va avea și patru meciuri de verificare, deocamdată găsindu-se adversari doar pentru două dintre ele, probabil chiar ultimele. După 21 de etape disputate în stagiunea 2016-2017 a Ligii a II-a la fotbal, Campioana Provinciei ocupă locul 2 în clasament, direct promovabil în elită.

Arădenii joacă pe 6 februarie  cu una din formațiile de top din Coreea de Sud, FC Seongam, de șapte ori campioană națională. Apoi, pe 12 februarie, „roș-albii” întâlnesc echipa Dalian Yifang, din liga a doua a Chinei. „Cel mai probabil, rămâne să jucăm celelalte două meciuri cu echipe spaniole”, a spus antrenorul Laurențiu Roșu, care și-ar mai dori parteneri de întrecere pentru 1 și 4 februarie.

FOTO: Ciprian Petcuț și UTA Media Design








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

  1. Pacat de incapacitatea conducerii de a gasi uin al treile atacant, ( asta arata , forta financiara a clubului),cu atata mai mult, cu cit Petre si Copil nu sint in plenitudinea fortelor fizice. Pina acum campania de intarire , pe mine, cel putin, nu m-a convins. Si apoi sper sa nu mearga in Spania , doar pentru doua jocuri.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button