Alte sporturi

Copil, absent motivat la petrecerea dată de tatăl său cu ocazia intrării lui Marius în Top 100 ATP! „Ne vedem cu el în același cadru când va fi printre primii 50 tenismani din lume”





Tenismanul arădean, Marius Copil, a intrat în premieră în topul 100 al clasamentului mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), publicat azi, și ocupă locul 90 după un salt de 14 poziții. România nu a mai avut un jucător în top 100 din 26 mai 2014, când Victor Hănescu, retras între timp din activitate, ocupa locul 85.

Copil își datorează acest salt spectaculos victoriei pe care a reușit-o săptămâna trecută, în primul tur la Madrid, 7-6 (6), 4-6, 7-6 (9) cu Guillermo Garcia-Lopez, românul beneficiind de un wild card pentru tabloul principal de simplu. În turul secund al turneului madrilean, Copil a pierdut chiar în fața liderului mondial, Andy Murray. De altfel, după certitudinea clasării printre cei mai buni 100 de practicanți ai sportului alb din toată lumea, arădeanul a declarat: „De când m-am apucat de tenis, adică de la şapte ani, am visat să ajung în TOP 100. A fost foarte greu, au fost atâţia ani de muncă, sudoare, avioane, depărtare de casă, mii de ore de antrenament. Iată că toate acestea au meritat, am ajuns acolo unde mi-am propus. Acum, sper să fie şi mai bine, doresc să-mi îmbunătăţesc jocul şi să-mi fixez un alt obiectiv, un alt ţel, mai îndrăzneţ. Momentan nu-l voi dezvălui, vedem pe parcurs ce va fi. Sigur, au existat şi momente grele, în care poate nimeni nu mai credea în mine, însă am fost suficient de puternic să înfrunt greutăţile, le-am dus fără probleme, sunt obişnuit cu asta…

Pentru a marca momentul de azi, după anunțul oficial al ATP, tatăl primei „rachete” a României la masculin, a organizat un dineu la restaurantul hotelului pe care-l patronează și unde l-au onorat cu prezența prefectul Cosmin Pribac, viceprimarul Călin Bibarț, dar și alte personalități arădene, precum Ionuț Popa, singurul antrenor de fotbal arădean ce activează momentan în Liga 1. De la întâlnire a absentat chiar „sărbătoritul” și asta pentru că: „Se pregăteşte, în străinătate, pentru Rolland Garros, dar vă transmite mulţumiri pentru că aţi fost alături de el și îi pare rău că nu a putut fi azi la Arad. Pe de altă parte, a promis că ne vom vedea cu el în același cadru când va fi printre primii 50 tenismani din lume. Foarte curând, adică, în câteva luni de zile. Deocamdată, ne bucurăm de intrarea lui Marius în TOP 100. Au trecut 20 de ani de aşteptări, vise, care – în sfârşit – au devenit realitate. A fost foarte, foarte greu, am parcurs un drum extrem de lung, care credeam că va fi mai scurt. Am investit energie și bani, dar dacă ar fi să dăm timpul înapoi aș face același lucru, dar – poate – puțin altfel. Dar, asta e viaţa, ăsta e sportul și satisfacţia e pe măsură atunci când îţi atingi scopul.  De-a lungul timpului am avut destule greutăţi, dar am trecut peste ele, aici trebuind să amintesc de oamenii care ne-au ajutat concret, cu bani, atunci când era greu: prinţul Sturza, care e şi acum alături de Marius, Sandu Ion, Valer Blidar, Hanzy Liebhard, Marius din Bacău, un prieten al lui Marius, dar mai sunt şi alţii. Familia și să nu uităm de Coandi” – a fost discursul lui Jean Copil în fața invitaților săi și a presei.

De notat ar mai fi și faptul că Universitatea de Vest Vasile Goldiș Arad, prin prof. univ. dr, Petru Aurel Dărău, i-a oferit o diplomă de excelenţă lui Marius Copil, preluată, bineînțeles, de tatăl său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button