UTA Arad

Prieten și dușman! Rus vrea să reușeacă în tricoul Călărașiului ce nu a reușit cu UTA: „E esențial să dai totul pentru echipa la care joci!”


La aproape doi ani distanță de la bucuria trăită cu UTA după câștigarea primului baraj, chiar în fața Dunării Călărași și înfrângerea ulterioară în fața celor de la CS Voluntari, Ciprian Rus are șanse mari sărbătorească o promovare în Liga 1. Din această iarnă face parte din lotul liderului ligii secunde și a contribuit la rezultatele bune din debutul returului.

Atacantul arădean ar putea fi titularizat și duminică, când se va afla față în față cu o parte dintre foștii săi colegi de la UTA. Cu Cătălin Hlistei chiar are o relație solidă de prietenie, dar: „Fotbalul e fotbal, fiecare o să dăm totul pentru ca echipele noastre să câștige. Am împărțit momente frumoase, dar și grele împreună, e normal să ne lege o prietenie pe măsură. Îl văd destul de în formă pe Cătălin, a marcat în ultimele două deplasări, ar fi bine să se oprească aici. La fel și cu Bodea, a apărat bine, inclusiv două penalty-uri, dar la Călărași vom face tot posibilul să-i facem viața grea. Trebuie să jucăm la capacitate maximă, căci întâlnim o echipă neînvinsă de patru etape, transformată total după venirea domnului Ionuț Popa la UTA. Mă doare puțin să-i văd implicați pe arădeni în lupta pentru salvarea de la retrogradare, dar sunt sigur că vor juca și la anul în Liga a 2-a. Cât despre Dunărea Călărași, aveam șansa unei promovări istorice și nu vrem să o ratăm”, spune Cipri Rus.

Din „călău” al călăreșenilor cu „dubla” din acel prim baraj din vara anului 2016, Rus își propune să joace la anul cu Dunărea în Liga 1. „Asta e viața de fotbalist, astăzi ești într-un loc, mâine cine știe. E esențial să dai totul, dar absolut totul pentru echipa la care joci. Am rămas cu amintiri frumoase de la UTA, aici incluzând și acel baraj, dar duminică îmi voi da și ultima picătură de energie pentru Dunărea Călărași. Am venit să promovez cu acest club, iar pentru asta trebuie să câștigăm fiecare meci, nu contează împotriva cui jucăm. Contracandidatele noastre câștigă și ele, nu vrem să permitem nimănui să se apropie de noi, așa că trebuie să ne continuăm seria de victorii. Iar dacă ne facem jocul nostru obișnuit, cu tot respectul pentru UTA, nu văd cum am putea rata cele trei puncte. Suntem echipa de pe primul loc, conștientă de atuurile ei. Avem mulți fotbaliști de calitate, un antrenor dedicat sută la sută și foarte determinat și o conducere ce face tot posibilul să țină pasul cu performanțele echipei”, a adăugat atacantul, care a împlinit chiar în prima zi a acestei luni 27 de ani.

Rus a marcat zece goluri în „alb-roșu” în stagiunea 2015-2016 a Ligii a II-a, dar a dat o mână importantă de ajutor și la promovările succesive din ligile patru și trei. De la plecarea de la UTA, în august 2016, arădeanul a mai evoluat pentru ASA Târgu Mureș și Pandurii Târgu Jiu.








Articole de la JOHNNYBET



10 comentarii

  1. Rus merită toată admirația noastră, și-a făcut treaba bine cât a fost la UTA.
    In legătură cu meciul, noi nu avem nimic de pierdut in meciul ăsta, in cel mai rău caz plecăm fără nici un punct de acolo, un lucru firesc și de așteptat, dacă ne uităm la situația din clasament…deci, să mergem și să jucăm frică, și, poate, cine știe, Fortuna ne va răsplăti curajul.
    Forza UTA!

    0
    0
  2. La o promovare a Calarasiului ,conducerea lor va pune mana pe banii TV și vor schimba 15 din 20 .! Să-l menajem pe Cipri ,,căci s-ar putea să apară din vară la UTA. !A apărut el Popica Sa luam modelul marilor echipe și să aplaudam și adversarii ,dar cu gândul la băieții noștrii . O turnura favorabilă i-a adus pe ei în frunte dar sa le arătăm cine e UTA !! Hai. UTA !!

    0
    0
  3. 1.Rus a este un jucator bun. Am regretat cand a plecat de la UTA. 2.Daca meciul se juca la Arad, parca vad ca ar fi aparut cativa ,,suporteri” de galerie care sa-l injure fiindca profesionist fiind, lupta impotriiva UTA-ei pt. echipa la care isi castiga existenta. 3.La meciul cu dunarenii calaraseni, UTA va fi sustinuta de la distanta nu numai de aradeni, ci si de sibieni! 4.HAIDE UTA! Cu curaj si cu putin noroc…

    0
    0
    1. Toti l-am regretat,mai ales ca a inscris pentru UTA goluri importante.
      La acele timpuri,nu chiar atat demult trecute,doar intre conducere si C.Rus se stie exact ce s-a intamplat.Se pare ca Rus ar fi vrut mai mult, rezultatul trist a fost ca a iesit cam sifonat,ca cica un rebel,cel putin asa reiesea din declaratii si comunicate.
      Motivul afisat a afost,daca va aduceti aminte…ca il dureau dintii!
      Pai daca l-au durut,poate ca i-ar fi putut repara,daca lotul era pe atunci cu salariile la zi.
      Apoi,venind elefantii,nu peste mult timp s-a gasit si un medic stomatolog care le asigura „revizia” danturii,gratuit!
      Domnule Puiu,pe aceasta cale va spun,contrar parerii dvs,ca Cipri Rus a mai fost in postura de adversar,cu Pandurii la Siria!Daca sunteti UTA-ist adevarat,nu va fi nevoie sa va reamintesc jocul facut de catre el,ba chiar reusita(le).
      Am fost la acel meci si va garantez ca nu am auzit absolut nici o injuratura sau cuvant urat impotriva lui!Asta ca sa stiti ca noi,aradenii,nu ne vom injura niciodata pe cei care s-au comportat demn!
      Dvs, fiind departe de Siria,va mai pot spune,ca dupa jocuri,atat UTA cat si adversarii au cca 150-200metri de parcurs pana la sosea,la autocare!
      Indiferent ca am cam pierdut,sau rezultate nesatisfacatoare,jucatorii trec printre suporterii care mai raman sa urmareasca pe monitor,declaratiile antrenorilor!
      Nimeni nu a fost injurat sau cel putin agresat verbal!Ba dimpotriva,noi care suntem facuti „mancatori de seminte”,chiar daca am criticat,i-am aplaudat pe adversari si i-am incurajat pe ai nostri!
      Vedeti acum,cat de rau,ce imagine proasta ne-au facut prin tara,altii,de meserie injuratori?Tocmai de catre acei care scandeaza doar la bine?Cica UTA este viata lor……

      0
      0
  4. Un an va sta calarasul in liga 1, apoi din nou in liga 2. Ce sa faca calarasul in liga 1, ca si juventus si sepsi.
    Duminica calarasi – UTA 0-1
    Forza UTA !!!!

    0
    0
  5. Un meci foarte greu cu Calarasul,cum dealtfel vor fi toate pana in ultima etapa. Bineanteles, ca, echipa din Calarasi au prima sansa indiscutabil dar, fotbalul este fotbal si imprevizibil cateodata . Eu sper ca, UTA. va face un joc bun dar, asta depinde si de arbitrii ,daca ii vor lasa sa joace !? Este un meci de 1 x. Daca ar castiga UTA., ar fi nemaipomenit,insa este mai greu. Daca o luam pe coaja, nu -i nimic, nu va fi o tragedie. FORTA UTA. si sa fie bine !!!

    0
    0
  6. pentru mine la meciul asta i-si va arata clasa de antrenor Ionut Popa….dupa ultimele rezultate din liga 2 , avem nevoie de puncte ca de aer…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button