Păulișana aspiră din nou la Top 6, dar și la un parcurs bun în Cupă: „Sper să continuăm seria bună, ca și joc suntem acolo unde ne dorim”

Păulișana Păuliș a învins cu 6-4 în weekend la Săvârșin și a urcat pe locul 9 în clasamentul Ligii a 4-a, mai aproape de obiectivul propus de către tehnicianul Dinu Maghici.
Tânărul antrenor a făcut o scurtă caracterizare a partidei de sâmbătă: „Suntem la a doua victorie consecutivă, meciul a fost unul spectaculos, puteam să fim egalați la un moment dat, dar am fost echipa care am dominat și a meritat să câștige. Au fost foarte multe greșeli personale la golurile încasate, dar mă bucură victoria și sper să continuăm această serie bună, ca și joc suntem acolo unde ne dorim”.
La începutul sezonului, la Păuliș au sosit doi jucători de la Viitorul Arad, celălalt club unde activează Maghici, însă doar unul se mai află în acest moment în lot. „Deși aș fi vrut să aduc mai mulți jucători de la Viitorul, până la urmă au ajuns la Păuliș doar doi și anume Perenyi și Todoran. Primul a început bine, i-am acordat minute și încredere să joace, a răspuns pozitiv cu câteva evoluții bune și goluri importante, dar, din păcate, a renunțat să mai vină la Păuliș. A rămas doar la Viitorul în urma unei decizii luate împreună cu familia. Todoran a început pregătirea mai târziu, tocmai din acest motiv nu a prins minute la început de campionat. Dar, mai apoi am văzut un progres la antrenamente și a început să joace mai mult, mi-a răsplătit încrederea cu un gol în confruntarea cu Turnu, apoi a făcut un meci senzațional în Cupă. Cu Săvârșinul a jucat mai puțin pentru că a avut selecție pentru lotul național cu o zi înainte, eu am încredere că va ajunge acolo”, a adăugat fostul fundaș.
Păulișana se clasează pe locul 9 după nouă etape, cu 11 puncte, dar antrenorul și-ar dori să egaleze performanța de anul trecut. „Evoluția echipei a fost una bună până acum. După părerea mea, cu Zăbrani și Pecica am pierdut nemeritat, puteam obține cel puțin un egal în ambele meciuri. Singura sincopă a fost cu UTA II, când echipa a fost sub orice critică atât ca și atitudine, cât și ca joc. Ca și obiectiv în campionat mi-aș dori o clasare în primele șase, iar în Cupă un parcurs cât mai bun. Suntem în optimi, fază în care Păulișul nu a mai ajuns de foarte mult timp”, a concluzionat Maghici.
Păulișana pleacă mare favorită în meciul din weekend cu Victoria Nădlac, de pe teren propriu, iar o posibilă victorie ar putea-o apropia și mai mult de poziția a 6-a, ocupată acum de Șoimii Șimand.

