UTA Arad

Următoarea țintă a UTA-ei e ghanezul Moro: „Mijlocaș cu CV important, dar trebuie făcute eforturi pentru a-l aduce”





Chiar dacă perioada de transferuri s-a încheiat, UTA ține antenele ridicate în special în ceea ce-i privește pe fotbaliștii liberi de contract. Unul dintre acestea este Ibrahim Moro, un mijlocaș ghanez din circuitul naționalei. „E un fotbalist cu un CV important la vârsta de 25 de ani, pe care încercăm să-l aducem chiar din această primăvară. În iarnă ne-a cerut o sumă, acum aceasta a mai scăzut căci nu și-a găsit echipă în campionate mai bine cotate decât al nostru, dar – oricum – ar trebui făcute destule eforturi să-l aducem. Vorbim despre un fotbalist puternic, <<închizător>>, dar poate evolua și inter în linia de mijloc. Oricum, orice discuție cu el pleacă de la un contract pe cel puțin un an și jumătate”, spune Ionuț Popa.

Născut la Accra, în Ghana, Ibrahim Moro a debutat în fotbal la New Edubiase, echipă din prima ligă a țării sale natale. Mai apoi, în 2012, s-a transferat în Suedia, la AIK Stockholm, unde a evoluat doi ani și jumătate, timp în care a strâns 50 de prezențe în prima ligă a Suediei și patru meciuri în grupele UEFA Europa League.

În iarna lui 2015 se transferă la Kairat Almaty, în Kazahstan, dar evoluează acolo pentru doar două luni, mai apoi neavând echipă până în vara aceluiași an, când a semnat cu Adana Demirspor, în liga a doua a Turciei.

După doar un an acolo, se transferă la Silkeborg, pentru care a fost un jucător important, având peste 50 de prezențe în prima ligă daneză în cele două sezoane petrecute acolo, plus o finală de Cupa Danemarcei în 2018 (pierdută însă cu 1-3 în fața lui Brondby), în care de asemenea a jucat titular. Silkeborg a retrogradat în divizia a doua daneză anul trecut, după un baraj pierdut cu Esbjerg-ul lui Adrian Petre, iar Moro s-a despărțit de echipă în această iarnă, fiind liber de contract de aproximativ o lună și jumătate.

Acum, mijlocașul defensiv de 25 de ani cu dublă cetățenie ghanezo-togoleză ar putea fi o variantă pentru UTA.

4 comentarii

  1. Nu știu care-i sistemul de prime la noi, dar cred că pentru sezonul viitor trebuie stabilită o primă de obiectiv mare și renunțat la primele de meci,
    Nu mă incălzește cu nimic că bați azi la Chindia, dacă pierzi următoarele două meciuri.
    Cei care vin sunt puși in temă despre obiectivul din sezonul viitor, ca atare, trebuie să-și asume.

    0
    0
  2. Returul va fi interesant prin prisma venirilor Miercurea la un antrenament o să apară unul sau doi jucători noi. Dacă e timp ,și este ,se pune pb. banilor de achiziții. Firme care nu -si vor da numele ,se pare că vor face un efort, și ar fi caz unic.! Totul legat și de noul stadion .! Echipele de A au cate șapte ,opt străini buni în lot. Ce sa mai stai să încerci jucător de la Balotești. !!?? Îți pătezi blazonul .

    0
    0
  3. inseamna ca respectivul nu va ajunge la Uta daca si-au permis sa divulge numele sau inainte… nu asta e politica Utei…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button