UTA Arad

Scaune albe și pe „Motorul”, o primă peluză complet „îmbrăcată” pe „Francisc Neuman”





Vizita conducerii Federației Române de Fotbal la arena „Francisc Neuman” ar trebui să miște și mai mult lucrurile, cu atât mai mult cu cât Răzvan Burleanu a primit garanții din partea autorităților locale că panglica va fi tăiată în luna aprilie a anului 2020. Data „vânată” este 18 aprilie, atunci când UTA sărbătorește 75 de ani de existență, însă mai poate garanta cineva după n termene nerespectate?

Până una alta, pe stadionul din Calea Aurel Vlaicu, o singură peluză, cea dinspre blocurile ARED a fost îmbrăcată total cu scaunele din polietilenă comandate din Italia și omologate de FIFA/UEFA/FIBA. „Operațiunea” a durat exact o lună de zile, așadar, până la finalul acestui an, stadionul ar putea fi „îmbrăcat” în întregime.

Dar,  Primăria rămâne preocupată și de arena „Motorul”. Acolo au ajuns și scaune de culoare albă, care au fost montate, deocamdată, în sectorul B de la tribuna I. La rând urmează și sectorul unde, de obicei, iau loc echipele de copii și juniori ale clubului UTA.

Cât despre elevii lui Laszlo Balint, aceștia se vor pregăti în această după-amiază, la ora la care, mâine, vor juca la Pîncota, împotriva Lipovei, în cadrul turului trei al Cupei României.

11 comentarii

  1. Ne-ați înnebunit cu scaunele astea! Zilnic câte o știre sau un comentariu despre încă 25 de scaune montate! Oameni buni, tribuna I e neterminată, interiorul este 0, nu există instalații, nu e tras curentul… lucruri care durează și la care nu se lucrează!!! Să-mi bag piciorul zici că suntem cu toții în transă, la fiecare scaun montat avem impresia că evoluează lucrările deși realitatea ne mușcă de fund! E ca și cum în prag de iarnă n-ai acoperiș dar scoți în evidență că ai mai vopsit trei leațuri din gard!

    0
    0
    1. Foarte adevarat! Unii insa cand aud ca s-au mai pus 3 scaune au impresia ca poimaine se inaugureaza stadionul.
      Sa vedeti ce telenovela va fi cu gazonul!

      0
      0
  2. Suntem o natie de idioti, asa se vede Romania de afara. Aroganti, sfidatori, muncim mult si pe bani putini, suntem ,,cu morcovul la cur zilnic”, etc. Numai lucruri …pozitive. Conducatorii nostrii sunt cireasa de pe coliva.

    0
    0
  3. Oameni buni, voi nu intelegeti odata pentru totdeauna, nu conducatorii sunt problema…noi. Noi suntem cei: aroganti, indolenti, nepasatori, miserupisti. Vi se pare ca ceea ce facem noi, oamenii de rand, e ok. Hai sa va ofer exemple:
    1. Cati scuipati seminte pe strada?
    2. Cati sunteti aroganti, mai ales atunci, cand un Iphon 8 e mai important decat factura la curent sau ciorapii rupti?
    3. Cati dintre voi, ridicati un gunoi de strada?
    4. Cati dintre voi va tundeti iarba, vopsiti pomii si gardul din propria experienta?
    5. Cati dintre voi reactionati pana la rezolvarea problemei, atunci cand sunteti furati, la vreun supermarket?
    Cand o sa avem ,,ooo,, sa luam fraiele in mana, atunci ne vom recapata spiritul de luptator si tara inapoi. Pana atunci…..o sa fim o tara ce functioneaza din inertie.

    0
    0
  4. Pretentiosi mai sunteti, domnilor! Lucrarile au trenat mult timp, dar stadionul este destul de frumos, in maniera britanica, chiar daca un pic modernizata! Capacitatea este in regula pentru Arad (Ploiestiul are un stadion ceva mai mare, dar si o populatie mai numeroasa). Va veti simti mult mai bine cu stadionul care-i aproape gata daca-l comparati cu cel din Constanta, un oras mai mare si mai bogat!
    In fine, cineva atat de critic cu actualii guvernanti ar trebui sa stie sa se exprime, nu sa greseasca la fiecare cuvant redactat (asa-i @ Gino?)!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button