Ristin va fi înmormântat mâine la Felnac, jucătorii Victoriei – implicați în ceremonia funerară

După două zile, cei care anchetează moartea suspectă a lui Dan Ristin le oferă familiei, prietenilor și cunoscuților prilejul să stea la căpătâiul fostului președinte al Victorie Felnac. Trupul neînsuflețit al acestuia a ajuns în jurul orei 14 la Casa Mortuară Felnac, iar cei care doresc să vegheze alături de familie sunt așteptați până la orele serii. Fiindcă au trecut deja două (poate trei, asta o va stabili ancheta organelor abilitate) zile de la deces, slujba de înmormântare va avea loc mâine, începând cu ora 14, la cimitirul din Felnac.
Cei care vor conduce la groapă trupul lui Dan Ristin vor fi componenții echipei de fotbal Victoria, îmbrăcați în culorile clubului, „alb-roșu”, iar pomana va avea loc Căminul Cultural din comună. În această săptămână, echipele de juniori ale clubului nu vor participa la competiții, iar sâmbătă, cel care va da lovitura de începere a partidei dintre Victoria Felnac și Dacia Beliu, din cadrul primei etape a returului Ligii a IV-a Arad, va fi Răzvan Ristin, băiatul de numai 14 ani al fostului șef al clubului felnăcan.
„Oficialii” Victoriei pregătesc pentru sâmbătă și tricouri speciale cu chipul lui Ristin, în semn de respect și recunoștință pentru sufletul și enegergia pusă la conducerea grupării „roș-albe”.
Vă reamintim că trupul neînsuflețit al lui Dan Ristin a fost găsit pe malul Mureșului, la baza podului dintre Pecica și Sâmpetru German, în cursul dimineții de sâmbătă. Deși inițial s-a vorbit despre sinucidere, după realizarea unor cercetări la fața locului s-a luat luat în calcul înlesnirea sinuciderii sau crima. Cazul este unul destul de complex, iar anchetatorii arădeni ar fi trimis și la Timișoara analize și probe adunate în ultimele trei zile.


Sâmbăta va așteptăma stadion în număr cât mai mare! 😢