UTA Arad

Balint, încurajat de semnalele dinspre UEFA cu privire la respectarea criteriului sportiv: „Asta își dorește și UTA, chiar dacă ritmul competiției va fi infernal”




UEFA insistă pe lângă Federațiile de Fotbal ca toate competițiile să-și respecte formatul inițial, chiar dacă noul sezon va debuta doar în toamnă. Deocamdată, curba infectărilor și deceselor cauzate de coronavirus nu lasă să se întrevadă scenarii clare despre cum vor continua întrecerile în nicio țară europeană, UTA fiind printre cluburile foarte interesate de formatul sub care se va încheia stagiunea, atâta timp cât e serios implicată în lupta pentru promovare.

Până una alta, Laszlo Balint și colaboratorii săi încearcă să scoată maxim din elevii lor prin antrenamentele online simultane și: „Toți jucătorii sunt receptivi, dispuși să asculte întocmai ceea ce le propunem noi prin această metodă inedită de exerciții de la distanță și, ceea ce este mai important, sunt destul de bine și din punct de vedere mental. Sigur, cât poți fi de bine, în condițiile în care trebuie să respecți strict niște reguli de izolare, iar tu erai obișnuit să muncești în aer liber, să ai o viață de sportiv cu tot ceea ce presupune ea. Niciun jucător nu a sărit peste vreun antrenament online până acum, asta înseamnă că sunt bine, atât ei, cât și familiile lor. Și ne rugăm la Dumnezeu să rămână așa, acum, dar și la reluarea antrenamentelor, căci vă dați seama ce ar însemna un caz pozitiv într-o echipă. Carantinare automată și o dereglare ulterioară a unui program și așa scurt în care trebuie să ne punem pe picioare după o pauză lungă. Nu știm încă data la care ne vom putea relua pregătirea cu toții la Arad, însă un lucru e cert, trebuie să ajungem cu toții sănătoși la acel moment, cu un tonus bun și o atitudine pozitivă. Avem un oarecare confort psihic dat de avansul de 11 puncte din clasament, dar, deocamdată, nu s-a tras linia, mai sunt destule puse puncte puse în joc, mai ales dacă se joacă toate etapele, așa cum ne dorim și noi”, spune Laszlo Balint.

Într-adevăr, dacă indicațiile UEFA vor fi respectate, în joc vor mai fi 42 de puncte în plin anotimp clar, când resursele vor trebui bine dozate mai ales dacă se va juca din trei în trei zile.„Am mai spus-o, UTA e deja călită pentru un astfel de program după ce în luna noiembrie a anului trecut chiar am jucat din trei în trei zile. Sigur, nu ne dorim să repetăm situația, mai ales că temperaturile vor fi, probabil, ridicate, dar va trebui să ne conformăm decziilor ce vin de la Federație, care, probabil, va ține cont și de ceea ce spune UEFA. Oricum, nu aș vrea să speculăm acum prea mult pe această temă, până nu se ridică starea de urgență nici nu ne putem antrena, darmite să ne gândim la meciurile oficiale. Eu mereu am spus că și din punctul meu de vedere și al clubului ar fi foarte important să se respecte criteriul sportiv, iar asta ar însemna să jucăm totul până la final. Însă, dacă va fi cazul, trebuie să fim pregătiți să jucăm și în play-off și, bineînțeles, să ne îndeplinim obiectivul pentru care am muncit de la primul antrenament al sezonului până azi”, a adăugat principalul utist.

Clubul fanion al Aradului este printre puținele din fotbalul românesc care nu au umblat deloc la contractele și banii fotbaliștilor și staffului tehnic în perioada de pazuă cauzată de pandemia de SARS-CoV2. „Faptul că domnul Meszar și, în general, conducerea clubului UTA au decis să respecte înțelegerile semnate și în această perioadă extrem de grea și din punct de vedere financiar, demonstrează respect maxim pentru munca noastră. La rândul nostru, simțim că acest raport conducători – antrenori – jucători e altfel înțeles și aplicat la UTA. Într-adevăr suntem ca într-o familie, există respect reciproc, unitate și solidaritate, e unul dintre atuurile, poate cel mai important, în competiția pe care o avem cu celelalte echipe din Liga 2-a”, a încheiat „Gyuszi” Balint.

După 24 de etape, UTA ocupă locul 1 în Liga 2, cu 50 de puncte acumulate în 23 de meciuri și are un avans de 11 puncte față de echipele clasate pe pozițiile 2 și 3. Formația arădeană e principala favorită la obținerea promovării. În cazul în care se va opta pentru varianta play-off-ului, respectiv play-out-ului pentru încheierea sezonului, atunci UTA va pierde cele trei puncte obținute în retur la „masa verde” cu Sportul Snagov, astfel că și diferența față de unele dintre următoarele clasate se va micșora.








Articole de la JOHNNYBET



7 comentarii

  1. Vreau sa vad cum va fi posibila varianta asta cu playoff,daca va fi cazul bineinteles atata timp cat echipele nu au un numar egal de meciuri.

    0
    0
  2. nu va fi nici un play off nici nu are cum uta va fi dezavanrajata clar sper ca uta sa nu fie de acord cu asa ceva sa se joace pe teren toate etapele iar campionatul viitor sa inceapa mai tarziu sau cand se va putea!

    0
    0
  3. Terminati ma cu play off. Uefa a zis clar ca daca urmatoru sezon incepe in octombrie nu e problema ! Toate campionatele isi vor disputa integral toate etapele ramase !

    0
    0
      1. Aia de la rapid au declarat ca vor play off cu fiecare echipa sa inceapa de la 0 pct ca asa e corect :))))

        0
        0
  4. Corect este sa se joace toate meciurile ramase pana la sfarsitul campionatului chiar daca va fi un efort mare de a se juca din 3 in 3 zile, vom vedea ce va fi , depinde de cat va mai tine pandemia asta afurisita !!! In rest multa sanatate la toti utistii , jucatorilor si la tot staful UTA-ei !!! FORTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA , HAI BAIETII, HAI CU PROMOVAREA !!!

    0
    0
  5. Atât timp cât în țările din Vest se discută pe un ton din ce în ce mai tranșant despre restrângerea și eliminarea restricțiilor – și știm cu toții cum arată statisticile pandemiei acolo în raport cu cele de aici, toată această tevatură de pe plaiurile noastre pare tot mai ridicolă… Probabil că starea de urgență va fi prelungită cu încă 30 de zile dar, și așa, din 18 mai se vor putea relua cel puțin antrenamentele, iar poate chiar de vineri, 29 mai, se vor putea juca și partidele. Fără spectatori pe durata a încă două săptămâni, apoi chiar și cu public.
    Va fi foarte solicitantă programarea meciurilor în regim sâmbătă – miercuri dar, astfel:
    – toate echipele vor fi la fel de avantajate sau dezavantajate, după caz, din punct de vedere al efortului fizic (pentru că nimic nu-i perfect pe lumea asta, cele care stau daco-getic sau câștigă la masa verde cu Snagovul au, totuși, un plus fizic…);
    – criteriul sportiv va fi cel care va face diferența, ceea ce este esențial pentru o competiție corectă;
    – în 7-8 săptămâni (poate se va introduce o pauză la jumătatea celor 14 etape rămase) am avea ierarhia finală a Ligii 2.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button