UTA Arad

Balint: „Ne-a luat valul cu play-offul, UTA trebuie să se lupte pentru salvarea de la retrogradare! Plec doar dacă-mi cere conducerea, altfel eu sunt un luptător”




Din 2002, 0-6 la Piatra Neamț, tot în Liga 1, nu a mai suferit UTA o așa înfrângere grea precum cea din această seară contra Astrei Giurgiu. Ultimele prestații ale arădenilor anticipau un meci cu probleme în fața unei echipe giurgiuvene aflată în evidentă revenire de formă sub comanda lui Neagoe, dar o umilință de asemenea proporții era greu de  imaginat.

Cel puțin după eliminarea lui Bustea și golul cu numărul 4 încasat de echipa sa, Laszlo Balint a fost resemnat. S-a așezat pe bancă, lucru pe care nu l-a mai făcut niciodată de când o antrenează pe UTA pe care a condus-o mereu din spațiul tehnic. „Le cer scuze suporterilor pentru că e clar că aveau alte așteptări de la noi. Apoi trebuie să spun că acum, din păcate, trecem printr-un moment foarte dificil. Eu îmi asum acest rezultat, este clar că jucătorii au fost foarte apăsați după ultimele meciuri, dar cred că ar trebui să privim situația un pic per ansamblu. Totuși, suntem undeva la jumătatea clasamentului, iar obiectivul nostru trebuie să fie realist, menținerea în prima ligă. Pentru asta mai avem foarte multe meciuri din acest campionat, foarte multe puncte puse în joc și eu am încredere că putem să terminăm acest campionat cu fruntea sus”, a spus după „dușul rece” cu Astra antrenorul arădenilor.

La începutul stagiunii, la Arad s-a vorbit de play-off, iar rezultatele din primele 11 runde au vorbit și ele în aceeași direcție. Anul a fost încheiat, însă, cu patru înfrângeri și un golaveraj de 1-13, iar Balint admite: „E adevărat, poate pe undeva ne-a luat un pic valul, dar asta și în contextul în care am reușit niște rezultate surprinzătoare. Am bătut campioana la ea acasă, am reușit să câștigăm la Dinamo, la Botoșani, au fost rezultate surpriză pentru multă lume, specialiști din lumea fotbalului. Ne doream și noi mai mult, suporterii sunt convins că așteptau și ei alt parcurs de la noi. Este clar că realitatea este alta, iar ea spune că în acest moment că UTA trebuie să se lupte pentru menținerea în prima ligă. În primul rând, ne doare maniera în care terminăm acest an 2020, dar, dacă stăm să-l analizăm per ansamblu, cred că la UTA în acest an 2020 s-au întâmplat lucruri destul de frumoase. Trebuie să păstrăm această parte pozitivă, plină a paharului, ca să spun așa și să încercăm să ne scuturăm. Ne prinde foarte bine această pauză, chiar dacă este scurtă. O să ne liniștim un pic acasă lângă familii și e foarte important să venim altfel la treabă. Să se scuture toată lumea de tot ce s-a întâmplat pe acest final de 2020 și să abordăm cu încredere returul de campionat pentru că lupta e lungă și – probabil – ea nu va dată cu echipele ce ne-au învins pe acest final de campionat, ci cu altele. Așadar, trebuie să ne concentrăm pe un obiectiv realist”.

Întrebat dacă se gândește să renunțe la banca tehnică a UTA-ei după eșecul usturător din această seară, Gyuszi Balint a spus următoarele: „Eu nu sunt genul de antrenor care să renunțe. O să duc această luptă până la capăt, dar, bineînțeles, dacă oamenii din conducerea clubului se gândesc că trebuie o schimbare de antrenor, sunt deschis la discuții. E clar că și interesul lor este interesul echipei și dacă soluția de a pleca Balint este soluția cea mai eficientă în acest moment pentru soarta clubului, atunci – bineînțeles – lucrurile sunt clare. Trebuie să o repet, eu sunt luptător, este un moment greu și cel mai ușor este să cedezi în momentele grele. E important să facem o analiză, să tragem concluziile de rigoare și o spun încă o dată. E important să înțeleagă toată lumea că în acest an 2020 aici la Arad, la UTA, s-au întâmplat lucruri frumoase. E adevărat, e o perioadă grea pentru toată lumea. Toți cei care iubesc acest club suferă și prin prisma ultimelor rezultate, dar mai ales a acestui rezultat. Dar ce facem, dăm bir cu fugiții? Cel puțin eu nu sunt așa, eu sunt un luptător și dacă lumea o să aibă încredere în mine o să lupt până la capăt cu ultimul strop de energie”.

UTA încheie turul de campionat pe locul 9, cu 17 puncte, la trei lungi de undă peste Poli Iași, prima echipă aflată sub linia de retrogradare. Interesant mai este și faptul că „Bătrâna Doamnă” a început anul 2020 cu un 6-0 la Miercurea Ciuc, în Liga 2-a și-l termină cu un 0-6 acasă, cu Astra Giurgiu.

 








Articole de la JOHNNYBET



35 comentarii

  1. ce ma supara cel mai mult nu jucam nimic pregatire fizica zero jucatori nu se demarca macar cu conditie fizica buna iti sufoci adversarul asa santem niste jaloane pentru ei trebuie schimbat ceva in ultimele patru sau cinci etape am luat o gramada de goluri si am marcat doar unul desteptarea ca ne asteapta un retur greu

    0
    0
  2. Daca pana acuma am sustinut ca trebuie adusi 2-3 jucatori,in special la mijloc,acuma vin si spun ca doar 2-3 trebuie sa ramana.Este clar ca nu-i valoare si trebuie adusi jucatori,locul ocupat in momentul de fata este peste valoarea echipei.Inca de la inceputul campionatului nu am jucat nimic,doar antijoc si contraatac.Daca vin jucatori si tot nu va fi nimic,atunci e un semn de intrebare la antrenor.De deciziile ce se vor lua acum,va depinde soarta campionatului.

    0
    0
    1. Ca o remarca statistica,am inceput oficial anul cu o victorie 6-0 la Miercurea-Ciuc si l-am terminat cu o infrangere 0-6 la Arad.Totusi este mai important unde ne situam la final,asta ca o atentionare si pentru sfarsitul campionatului.

      0
      0
  3. Corect! Nu e surprizatoare situatia de acum, o fost aia cu poza cu locu’ 5.Cei ce am ramas cu capu’ pa umeri, am zis, chiar dupa succese, ca or sa vina si ” esece” ,pentru ca , sa fim corecti, rezultatele uimitoare au fost ca un anus impotriva naturii. Nu, nu suntem in ipostaza sa ne batem la titlu, pentru aia care urasc haterii, da’ nici sa ne cantam prohodu’,pt…..haters 😜. Suntem,oricum am lua-o, PESTE CONDITIA NOASTRA. Io,personal il consider un experiment ESUAT.Sau pur si simplu o naivitate. Oricum, avem timp sa remediem. In opinia mea,2 lucruri sunt importante:
    SARBATORI FERICITE!
    si ,evident,
    HAIDE UTA!!!

    0
    0
  4. Problema nu e antrenorul, ci jucători care nu au ce căuta la echipa
    Ioniță, rus, bustea, miculescu, rosu, morar ,afară de la UTA, jumătate din echipă trebuie dat afară
    Balint e un antrenor bun
    Din iarna asta să aduceți jucători de bază

    0
    0
    1. Ai vazut vreun antrenament facut de Balint ? De unde stii ca e bun ? Eu zic ca este slab la cum se exprima echipa in teren . Si altii au jucatori modesti dar se vede mana antrenorului. Ceva acolo sa fie semnatura lui . Mai bine sa ne lase ca marele Balint ne va duce in B. Este slabut rau .

      0
      0
  5. Zâmbetul ingaduitor a lui Budescu.!! Începuse meciul și câte doi,chiar trei jucători UTA intrau în presingul la deposedări. Cu balonul ieșea tot cel de la Astra. Budescu zâmbea . Dacă antrenorul sta cu bagajul la ușă ,jucătorii sta cu el in mana ! Ne uităm cu jind la puzderia de jucători străini la alții ,care fara sa facă pe patrioții ,fac pe fotbaliștii. Jucătorii noștrii sunt oameni de cursa scurta. Ca în tramvai . Mergi două stații cu un cunoscut ,apoi coborî la următoarea. Balint se declara. luptător Din păcate lupta e pe piciorul lui Bustea ,Melinte sau Simo! Toți de nerecunoscut. Dacă echipa e buna îți dă gol și juniorul de la ei. Acum mai bine un 0-6 decât 6 de 0-1 ! Nu e totul pierdut ,dar pe cat posibil trebuie schimbat ,,izvorul” de unde vin jucătorii. Culmea buni de infirmiere. Balint bănuie că a fost păcălit și tot el poate îndrepta cate ceva.Catastrofa anunțată de bâlbâiala de la promovare !!!

    0
    0
    1. Si totusi, cu jucatorii astia, am castigat la Botosani, Dinamo, CFR!! Da, trebuie schimbari, asta e clar la nivel de lot, speram ca cei care vor veni sa aiba acel plus pe care nu l-am mai avut in special la mijlocul terenului de cand a plecat Romario Moise de la echipa! HAI UTA!

      0
      0
      1. Dar nu ai jucat nimic . Din playoff suntem varza . Nici o gandire NIMICCCC. Normal ca nu pleaca . Unde mai primeste el salariul asta si prime duble plus multe altele. Sa fim seriosi este un antrenor mediocru

        0
        0
    2. Absolut corect…@Ionescu Gavrila….Daca pierdeam cu 0:1 si vedeam o atitudine de nerv de joc,parca nu era nici o problema,ca doar a mai fost situatia „de genul”…Dureros este ca am luat ca si intre necalificati…”doar 6″…Abia,abia ne-au batut….Normal ca pentru cei care suferim pentru UTA,a fost o palma aplicata pe gelatina raciturilor inca netransformata in aspic,care se improasca pe pereti….Nu este de ras,absolut deloc,nici de gluma nu e buna…
      Doare tare…foarte tare….
      Din pacate,nu are loc zicala „iarna este o pauza si un sfetnic bun”…nu este timp si nici conditiile actuale nu ne iarta…
      Un singur lucru:nu loviti in Balint si Apostu…La placinte inainte,la razboi inapoi…Ultimii ani ne-au dovedit asta…Ultimul lucru necesar noua,ar fi o destabilizare fara sens…

      0
      0
  6. Doar atât am sa spun! Rușine.. Nu am sa cer demisii și plecări. Dar tuturor celor ce ne-ați făcut sa simțim astăzi aceasta umililinta, să vă fie rușine.

    0
    0
  7. Ar trebui să pleci, ai perversitate în tine, probabil când o să ne dăm seama cine ești va fi târziu, este părerea mea, nu mă interesează părerea lu nimeni și nu răspund la provocări!!!

    0
    0
  8. Balint privește în totdeauna spre primele 11 etape,dar nu-și aduce aminte că echipele cu care a scos rezultate pozitive au fost în criza din diferite motive! Dinamo știm bine cum a fost,CFR au jucat fara 5 titulari etc… Dacă s-ar juca acuma sint convins că nu eram mai sus de locul 12. Cred că Balint ar trebui sa privească ultimele 4 partide: 0 puncte 1 gol marcat și 14 primite . Acum se vede adevărata față a echipei ,echipele din LI și-au revenit . UTA cred că va pica înapoi în Liga II-a sau va ajunge la baraj. ***Bine ai revenit în Liga I UTA***

    0
    0
    1. Asa este ca ai fi printre primii care te-ai bucura a sa retrogradam si mai sunt si altii ca si tine…
      Echipele la care te referi au(cel putin la acel moment) in lot minim 30 jucatori,oricand disponibili…ba chiar 3-4 pe acelasi post care asteapta ca si hienele sa dovedeasca ca merita locul de titular….Logic ca isi permit….Ba chiar mai mult….Si-au permis sa dea imprumut altii,la nivel de Liga I-i….
      UTA are jucatori dupa buget,cu banii perfect platiti la zi…Si nu o spun eu…ci jucatorii nostri,prin declaratiile date…De ce ar minti?
      Noi suntem o nou promovata care cu greu aliniem pe foaia de joc 18 jucatori,doar nu suntem scutiti de Covid,suspendari si accidentari….In consecinta nu ai o osatura,un schelet de baza pe care sa faci mici adaptari…
      Joci mereu cu posturi pe care de voie,de nevoie… ei trebuie sa se adapteze,meci de meci..Unii reusesc..altii nu…
      Bietul Bustea,ca exemplul cel mai concret,cred ca doar portar nu a jucat…INCA,dar nu e tarziu,mai are timp….Este un aport pozitiv….
      E usor sa arunci cu noroi in ei si nu cred ca trebuie sa fie momentul….
      Suporteri de rezultat,exista….

      0
      0
  9. asta se intampla cand nu ai preparator fizic bun jucatori lenti cartonase luate cu gramada nu mai poti pasa bine nu esti capabil de incursiuni si pierzi o gramada de mingi trebuie adus 2 sau 3 jucatori si un preparator gen tisza…..sarbatori fericite la toti suporteri echipei uta salutari din italia

    0
    0
  10. Hai ca ne revenim noi in retur. Cateva transferuri inspirate si un retur pregatit bine de Balint cred ca vor asigura un play-out reusit si ramanerea in Liga 1.

    0
    0
  11. Azi Balint nu a reusit…. „transhumanta plauzibila…pe axila centrala”. Un antrenor bun…de divizia B…care are ambitii si nu renunta, desi nu pare capabil de a invata echipa sa si paseze. . Stiam eu ca ” nu pleaca ” cainele de linga macelarie ” ( nu il lasa …Apostu,…are prea multi ” abonati”…la UTA ). UTA…nu de azi…, ci de cind a inceput sezonul are cel mai slab joc de pase, punctele au fost obtinute norocos…pe aparare eroica.. Azi…chiar m-am intrebat daca o fi jucat careva …la pariuri…ca prea am fost prastie. Dupa mine vreo 7-8 insi ar trebui …” curatati”…si odata cu ei si Balint. Nu am nici o speranta, in play off( din sezonul trecut) am fost prastie…ca joc, acum sintem la fel…Ce sa mai asteptam ?. UTA este una dintre principalele candidate la retrogradare..asa imi pare situatia.

    0
    0
  12. D-nule Balint, cred că numai prostul persistă în a face aceeași greșeală, ceea ce dumneavoastră nu sunteți. O să mă explic. 1. Jucarea obsesivă a lui Bustea ca fundaș dreapta unde evoluția lui a fost catastrofală, culminând cu meciul de astăzi unde l-ați mutat de pe o parte pe alta pentru a fi ridiculizat de către jucătorii tineri. Cu toate problemele apărute la Tomozei și Pleașcă, cred că folosirea lui Melinte ca fundaș dreapta și a lui Bustea ca mijlocaș dreapta era o decizie mult mai bună, având în vederea că Melinte a mai jucat pe acel post, iar Bustea prin capacitate sa de efort, viteza și tehnica pe care le deține putea mult mai bine să facă ambele faze, să ajute atât apărarea cât și atacul. Botoșani, Mediaș, Sepsi, Craiova și astăzi cu Astra, greșeli foarte mari, goluri multe și ușoare primite și ati continuat cu el fundaș. 2.Încăpățânarea cu folosirea lui Miculescu în partea dreaptă. La conferința de presă ati explicat mutarea, după ce ati prezentat niște cifre ale lui Miculescu din perioada de pregătire din liga a 2 a. Vi se pare corect. De ce nu ati prezentat cifrele statistice ale lui Roșu, Tescan și Isac. Statistic vorbind, știți câte pase dă Isac la adversar sau în aut? Peste 90%. Este OK?. În vară am avut o discuție cu dumneavoastră, la prezentarea lui Morar, unde v-am întrebat de ce, ca junior, nu l-ați adus pe Haită de la Turris. Ati răspuns: unde să joace? Eu am spus că în banda dreaptă unde Miculescu nu dă randament, Haită fiind un jucător tehnic și iute. Curios a venit Tescan. Spuneți cifrele lui, cu siguranță nu sunt peste ale lui Miculescu. De Roșu nu are rost să vorbim, astăzi s-a împiedicat de minge, la Sepsi la prima pasă, Erico a luat galben pentru pasa proastă primită Neluț. Totuși ,la Roșu, am remarcat un lucru bun, nu mai are bentiță.3. Folosirea lui Buhăcianu ca mijlocaș. Niciodată. Vali este un atacant de explozie de pătrundere pe spații, nu un pasator, un jucător care poate destabiliză apărările adverse. Nu ați reușit să îi puneți, din păcate, calitățile în valoare din cauza lipsei unei idei tactice clare, a unor scheme de joc, etc. Cu toate că sunteți un antrenor tânăr, la început de drum, nu înțeleg aceste decizii ale dumneavoastră. Și încă un lucru sentimentalismele, prieteniile, compromisurile nu o să vă ajute în carieră. Trebuie să fiți obiectiv, corect și să urmăriți doar interesul echipei, pentru că doar rezultatele acesteia vă vor crește cota, asta indiferent unde o să antrenați. Sper ca acestă perioada de pauză să vă ajute în luarea celor mai bune decizii privitoare la echipa noastră. Vă doresc „Sărbători Fericite” și „La mulți ani”. P.S. d-nule Meszar fii mai atent la transferuri. Așa repede ai uitat țepele luate în „epoca” Mihalcea.

    0
    0
  13. Un exemplu de atitudine este a jucătorilor și antrenorului de la Sepsi ( asta da atitudine, nu ca a celor de la UTA ), din meciul cu FCSB.
    Poate greutatea ghetelor jucătorilor UTA-ei, este mult mai mare…deoarece majoritatea aleargă de parcă ar avea cizme pescărești!
    Jucătorii de la UTA, în meciul cu Astra, au fost lipsiți de atitudine, greoi, lenți în mișcări și în gândire și toate astea după ” o săptămână în care, i-am simțit bine pe băieți”😳…
    În retur, este nevoie de o cu totul altă gândire a antrenorului și de mulți alți noi jucători, al cărui schelet de echipă ar trebui să fie:
    Iacob,Balauru, Benga, Erico, Isac, Denis Rusu, Buhăcianu, Albu…cu toate că majoritatea au dat dovadă de inconstanță…
    Deranjant este că se insistă cu unii jucători care sunt extrem de limitați d.p.d.v. valoric, al vitezei de execuție și de deplasare, cu toate că nu au avut nici măcar un joc bun din cele 15.
    Avem lipsă crasă de valoare la fundașii laterali, mijlocași și atacanți.
    Vă recomand să găsiți altă firmă de „mental coaching”, că nu a avut efectul scontat, majoritatea celor care intră pe dreptunghiul verde sunt fricoși și dezorientați, sunt total pierduți ( aici poate fi o cauză, că nu știu ce trebuie să facă în teren ).
    Sunt profund dezamăgit!
    Sper să fie bani suficienți pentru aducerea de jucători de valoare!
    Sărbători fericite !
    Forza UTA!!!

    0
    0
  14. Daca UTA. nu va aduce intradevar cati-va jucatori buni peste ce are la echipa in momentul de fata, retrogradarea bate la usa , chiar daca unii nu sunt deacord cu aceasta !!! Sunt utist, tin cu UTA. dar trebuie spuse lucrurilor pe nume fara ocolisuri !!! UTA.noastra la ora actuala este ca, lot de jucatori de VALOARE, ce-a mai slaba din campionat, pana si Argesul si Iasul au jucatori, au adus jucatori de valoare peste UTA. !!! GUSZI, declara ca, totusi UTA. este pe un loc cat de cat caldut dar… pana cand cu actualul lot ? Sunt multi jucatori care trebuiesc schimbati in pauza de iarna care se vede cu ochiul liber ca, nu mai pot face fata ligii 1a si altii care vor dar atata se poate, nu poi mai mult !!! Unica solutie pt. UTA. sa aiba sperante de a ramane in liga1a este ADUCEREA UNOR JUCATORI CU ADEVARAT VALOROSI , ALTFEL NU SE POATE !!! FORTA UTA ARAD !!!

    0
    0
    1. Nelule…e usor a scrie versuri,cand nimic nu ai a spune….,cu toata stima si consideratia purtata fata de tine….Daca UTA ar avea banii necesari,nu ar sta pe ganduri,ti-ar aduce fotbalistii fotbalistilor de top,nu jucatori de fost palmares,obositi si plictisiti de viata….jucati ultima data acum cateva campionate….
      Atat ne este plapuma,atat ne permitem…Nu exista team,lot,staff,conducere…fara greseli….niciunde in lume…
      Culmea este maxima..UTA nu este datoare nimanui ci pur si simplu comenduirii aradene care ar trebui sa fie neconditionat alaturi….Iti da cascavalul mucegait,intarziat,dar iti si ia inapoi din el,partea sobolanului…Iti spune ca iti da,dar te ingenuncheaza cu facturi care depasesc cuantumul alocat….Si pentru cine si ce?Taxeaza terenurile de antrenament ale academiei,juniorii…Taxeaza terenul ICRTI,lasat strict pentru echipa de seniori,de antrenament…si capac pe toate,mai taxeaza si stadionul FN,la meciuri….Un gazon,receptionat de catre ei care devine un fel de….nici nu are rost vreo comparatie sau denumire….Tapsan…sau ceva de acest gen…
      Tu nu stii Nelule multe…Banatul din Sanicolau balteste daca ploua,macar ca gazonul ar fi excelent …ICRTI nu face fata antrenamentelor seniorilor,Motorul este sinteticul care este asa cum este….inclusiv cu o usoara nocturna,acceptabila,la o adica….
      Si mai este terenul Sega,foarte bun,tot sintetic…Folosibil….Sapaturi,stalpi zincati,ca la carte, cu proiectoare puternice,pe Led-uri in numar de 8 picioare,ba ultimul istalat cu greu din cauza liniliilor aeriene de inalta tensiune,deranj….totul la gata….Si hopa asa…Sunt doar de decor….Din ce cauza?Pentru ca reteaua electrica din zona ,a bazei SEGA,nu ii poate alimenta….fiind subdimensionata pe voltajul si amperajul necesar….
      Asa-i ca innotam in mocirla?
      Dar pe cine mai intereseaza?Pomisorii Tuia s-au plantat…mai departe..Dumnezeu cu mila….

      0
      0
  15. 1. E a doua oara cind Balint ese cere scuze suporterilor…doua randuri… scuze pentru…0-9 ( in doua meciuri …ultimul..0-6 de istoria prostilor ). Asumarea unor astfel de rezultate…si vazand evolutiile de acasa.,..cam toate, se face …intr-un singur fel : demisia ( asta pentru cei ce au onoare- nu e cazul aici. ( ” nu renuntam..la greu”…adica la functie si bani) 2. Daca Balint nu pricepe atata..sa revada… ” jocul de pase al echipei”…adica ce a produs el….”tranhumanta productiva …pe axila centrala”. UTA are cel mai prost joc de constructie dintre toate celelalte echipe, poate spune cineva…ca nu-i asa ?. Ce sa ma faca sa cred ca Balint – altfel, un bun antrenor,de liga a doua- sa poata produce mai mult ? Nu a putut in play off( in B ), nu a putut acuma…ce s-ar schimba la Balint, dintr-o data ? 3. Mi-am tot batut gura ca nu jucam nimic, ca nu-i bine sa dai echipa pe mana unui singur impresar…care are…si antrenorul, ca sint ( preferate) in echipa mereu…citeva panarame…. Cu ce ne-am ales ?…Cu Ionita …bine platit, dar jale …la fotbal, cu jucatori buni de B, care nu pot sa mai progreseze ( Bustea, Ursu, Rus, Tomozei…), cu lipsa de progres a tinerilor aradeni, cu unii mai tot timpul accidentati. Ai nostri sub 21… ( Miculescu, Oroian, Hrezdac..stagneaza, Isac..poate doar ” la rupere”,..noroc cu Rusu ( l-a scos pe Balint de multe ori) si oarecum Tescan. Sa joci cu Melinte …mijlocas, sau sa il preferi lui Ilie ( dupa ce ti-ai batut joc…de Crisan)… cam asta a reusit Balint. 4. Nu il vad pe Dl Meszar apt si capabil sa schimbe ceva, dansul parerea mea,…..va pune ” batista pe tzambal”. Chiar cu 2-3 transferuri…nimeni nu ma va convinge ca Balint stie sa faca joc de pase si ca va scapa UTA de retrogradare. 5. In loc sa… intrerupa meciurile…facand fum, suporterii apropiati de echipa, …mai bine ar vedea cruda realitate, sper sa nu doreasca sa retrogradeze UTA..cu Balint…pina la moarte. Stiu ca e greu sa recunosti…dar ar fi primul pas spre „miscarea” conducerii, la ceva nou. Pacat ca la noi…la nimeni : nu am inaugurat stadionul. gazonul arata mizerabil, acasa UTA joaca…catastrofal…, echipa nu stie sa atace, se apara cu..” strecuratoarea”. De ce sa nu recunoastem…realitatea ?

    0
    0
  16. GIRO !!! Zici ca, imi porti toata stima dar totusi ma jignesti ?! Eu nu am spus sa se aduca jucatorri de top, din contra am zis ca, UTA nu isi poate permite sa aduca jucatori de top ci jucatori buni in care sa se adapteze cerintelor actuale ale clubului atat financiar cat si in spiritul UTA-ei !!!In rest ce sa iti mai zic, decat Craciun fericit alaturi de familie si sa nu ne mai jignim !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button