Balint s-a aprins puțin după eșecul de la Craiova și declarațiile elevilor săi: „Suntem o echipă mare? Să și demonstrăm asta și să ne asumăm cu toții că trebuie să muncim mai mult”

UTA nu și-a depășit condiția în fața celor trei echipe candidate la titlul de campioană. După înfrângerile la indigo pe teren propriu, 0-1, cu CFR Cluj și FCSB, a venit și un sec 0-2 pe „Ion Oblemenco” din Craiova, la capătul unei prestații modeste. Chiar dacă oltenii au deblocat destul de greu tabela, în minutul 69, arădenii au arătat vulnerabilități în defensivă și înainte de reușita lui Nistor, iar Pigliacelli a avut emoții doar la reluarea nefericită spre proprie poartă a lui Papp.
„Realitatea noastră este că intrăm în play-out și că trebuie să fim foarte concentrați pentru a evita retrogradarea”
În prelungiri, CS U Craiova a marcat și golul al doilea, dintr-un penalty comis de Erico, fotbalist care a greșit și la punctul de 1-0 al amfitrionilor. Laszlo Balint regretă în special faptul că echipa sa nu a pus nicio problemă din cele 9 cornere obținute și alte trei-patru lovituri libere din preajma careului advers. „Chiar dacă știam că pornim cu șansa a doua, am venit cu alte gânduri Craiova, am și pregătit meciul să încercăm să punem probleme. Cred că am avut momente în care am pus presiune, ne-am creat destul de multe faze fixe în zona careului, cornere, dar, din păcate, iată că nu reușim să fructificăm această presiune, iar Craiova are jucători care te taxează. Au fost spații, și-au creat ocazii. Realitatea noastră este că intrăm în play-out și că trebuie să fim foarte concentrați pentru a evita retrogradarea. Pentru că în ultima perioadă inclusiv eu, și-mi asum greșeala, am sperat, am visat că putem să ne batem pentru pentru play-off. Ăsta este nivelul nostru, trebuie să acceptăm treaba asta și să băgăm capul în pământ și să muncim cu toții”, a spus tehnicianul arădenilor la finalul disputei cu oltenii lui Ouzounidis.
„Dacă mergem ca mielul la tăiat, eu atunci pot să mă duc acasă să îmi tai carnetul”
Provocat de reporterul Digi Sport, care i-a relatat că Albu și Iacob au spus că UTA nu va avea probleme cu retrogradarea fiind o echipă mare, Laszlo Balint s-a aprins puțin. „Trebuie să și demonstrăm că UTA este o echipă mare, pentru că avem trei înfrângeri consecutive fără gol marcat împotriva pretendentelor la titlu. Nu mă încălzește cu nimic dacă plecăm cu mentalitatea asta. OK, dacă mergem ca mielul la tăiat, eu atunci pot să mă duc acasă să îmi tai carnetul. Indiferent de ce adversar avem în față, eu o să abordez meciul la victorie. Dacă mentalitatea lor este că suntem o echipă mare, bun, trebuie să demonstrăm și în teren”, a mai afirmat „principalul” arădenilor.
A împrumutat descursul lui Enache: „E cazul să ne asumăm cu toții”
Întrebat dacă pauza de două săptămâni îi bine prinde bine echipei sale, Gyuszi Balint a adus în discuție discursul lui Costel Enache, după înfrângerea Universității Cluj la Recea. „Categoric, e bine că avem o pauză de două săptămâni, în care o să analizăm foarte bine în primul rând ceea ce ne dorim și ce își propune fiecare jucător individual. Asta o să fie o temă de lucru pentru noi ca staff, pentru că suntem într-un moment nu neapărat decisiv, dar important din viața noastră, din soarta echipei și trebuie fiecare din vestiar să își asume. Am avut săptămânile trecute un coleg de breaslă care a ieșit și a spus că în momentul în care spunem că îmi asum trebuie să fim bărbați și să ne asumăm, pentru că eu, spre exemplu, eu îmi asum orice rezultat negativ. În momentul în care sunt rezultate pozitive jucătorii sunt eroi. E cazul să ne asumăm faptul că trebuie să muncim mai mult și faptul că trebuie să băgăm capul în pământ și să vedem ce vrem să facem în meciurile astea care au rămas”, a adăugat antrenorul „roș-albilor”.
„Punem capul pe ghilotină că jucăm cu Sepsi?”
La reluarea competiției în Liga 1, UTA dă piept și cu a patra forță a campionatului, după ce a înfrunta teamurile de pe podium. „Nu contează dacă jucăm cu Sepsi, ce facem acum, punem capul pe ghilotină, ce să facem? Asta este, este un meci pe care trebuie să încercăm să îl câștigăm. Este echipa de pe locul 4, este echipa care practic are biletele asigurate pentru play-off. Din punctul meu de vedere, cel puțin așa s-a întâmplat și în ultimele trei meciuri, pornim din nou cu șansa a doua. Rămâne să vedem dacă putem să facem ceva, rămâne să vedem în aceste două săptămâni cât de eficienți vom fi ca să ne îmbunătățim. Și jucătorii, individual, trebuie să-și ridice nivelul, pentru că tot vorbim de treaba asta și iată că indiferent de cât de mult ne dorim nu am reușit să ne apropiem de nivelul echipelor care sunt acolo în față”, a încheiat Balint.
Peste trei zile UTA intră din nou pe teren, într-un amical împotriva divizionarei secunde, U. Cluj, echipă ce i-a scos pe arădeni din prezenta ediție a Cupei României. În Liga 1, UTA rămâne pe locul 10, dar la finele etapei cu numărul 28 riscă să fie ajunsă de Viitorul, formație care are și un meci mai puțin disputat, cu „lanterna roșie”, Poli Iași.
FOTO: prosport.ro


La fiecare infrangere, trebuie sa muncim mai mult, sa punem capul in pamant, sa ne asumam si sa fim barbati si uite ca, nu se intampla nimic bun la echipa ?!Bun, ne-a batut aceste 3 echipe de top din Romania, CFR, FCSB si CRAIOVA dar problema cea mai mare este ca, UTA nu joaca nimic ? Oare unde este problema ? O fi JUCATORII, O FI ANTRENORUL ? Numai asa la fiecare meci pierdut ca, o sa facem si o sa dregem, asumari etc. nu merge d-le GYUSZI , cu jocul asta foarte slab abordat mai ales in atac unde scartaie rau de tot ,chiar si apararea si mijlocul, UTA este in mare pericol in meciurile din play-aut la retrogradare !!!
Daca jucati in continuare slab, cu Sepsi, UTA nu are nicio sansa sa castige !!! Grozavu este un antrenor foarte bun si foarte exigent , scoate carbuni din jucatori !!!
jocul utei consta in mingi aruncate in fata constructie zero argesul a facut cateva schimbari si se vede la noi o sa tremuram bine de tot balint tot asteapta intreruperea campionatului dar schimbare in jocul utei nu cred ca va fi noi ramanem sa speram forza uta
Dragi colegi, oricât am fost de cenzurat sau nu, am avut de fiecare data o mentalitate nemțească (a dori sa fi mai bun în fiecare zi și a face pași în scopul asta, pana ce ajungi în vârf) și am urat întotdeauna, mentalitatea românească, gen (merge și asa, ce sa faci, mai rău să nu fie). Asadar, vad ca mulți sunteți în asentimentul meu și vedeți realitatea (Argeș, valoarea echipei 5.24 cu antrenor schimbat, va merge în play off, noi, cu valoarea echipei 8.30 ne vom bate la retrogradare). Am fost înțeles total greșit prin spiritul meu luptător, pt ca îmi iubesc echipa enorm, deoarece am crescut cu ea.
Am vrut doar sa încerc din toată fiinta mea sa ma fac auzit de către jucători și antrenor prin următoarele ideei: 1. Munca prin perfecționare continua este un succes garantat 2. Uta este Campioana Provinciei și numele acesteia ar trebui sa reprezinte o mândrie pentru cei ce îmbracă acest tricou. 3. Ambiția este mult mai valoroasă decât talentul și dacă intri cu ambitie, ca jucător, ai toate avantajele sa crești.
Ideea este ca niciodată nu este prea târziu în nimic, dar trebuie sa ne schimbam total modul de gandire. Trebuie sa credem în noi și sa luptam, pentru ca acesta este spiritul UTA-ei de pe vremuri.
vezi ca poti scrie si fara sa jignesti?
Lui Balint poți să îi dai 4 săptămâni, că tot nu câștigăm cu Sepsi și Astra!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Jucătorii NU ȘTIU CE AU DE FĂCUT PENTRU A AJUNGE ÎN CAREUL ADVERS.
NU TE POȚI BAZA DOAR PE FANTEZIA JUCĂTORILOR!
NU E SUFICIENT DOAR SĂ ÎI ÎMBĂRBĂTEZI!
Tot respectul pt. dumneavoastra D-le BALINT pt. tot ce a-ti facut pt. bine pt. UTA si ca, sunte-ti un inflacarat al acestei echipe dar daca nu luati puncte cu Sepsi si Astra si dati vina pe nu stiu ce motiv etc., cred ca ve-ti avea demnitatea sa va dati demisia in binele acestei echipe legendare UTA. !!!! Daca nu merge , nu merge si asta este !!! Nu vreau ca, UTA , echipa mea de suflet sa mai coboare vreodata in liga2a , ar fi foarte jalnic !!!
Din păcate UTA noastră nu joacă….aloo….nu joacă ! De aici va trebuii Balint sa înceapă…..regândirea tacticii !!! Din punctul meu de vedere avem nevoie de niște jucători care sa poată juca la rezultat ! ….Balint va ști ce trebuie sa facă pt a menține UTA în liga1 …..dar nu poate sa continue în același fel pt campionatul viitor ! UTA Noastră…..are nevoie de alte …rezultate !
DORULE !!!! Si daca nu salveaza echipa ?
Mi se pare mie,sau si cei mai mari sustinatori, neconditionati, ai echipei,printre care si eu,ne dam seama ca ceva nu functioneaza asa cum trebuie???Ce sa fie,ce sa fie???
Se termina sezonul regulat,punctele se vor injumatati,banii pe drepturi TV,scad proportional…Echipe virtual retrogradate,eventual la prima vedere,ne zambesc de sus…
Ca antrenor,Mister Balint ne-a dus in Liga I-i,dar stau si recapitulez,care dintre antrenorii din-naintea sa au primit oare tot ce si-ar fi dorit,metaforic..”La scara”..Da..posibil,dupa puteri…Dar au venit din nou si iar,niste elefanti….
De inainte cand era gata,gata sa ratam promovarea,Mister Balint a tot facut experimente ciudate…Nici un schelet de baza,foarte nehotarat….E foarte sufletist,nimic de comentat in aceasta privinta,dar a avut mana libera totala,fata de doar putini antrenori din campionat…Play-Off ne zambea cumva,la un anumit moment dat,dar cand pierzi puncte cu echipe care se chinuie,este impardonabil…Unicul jucator,adus fara acceptul sau,in prima faza,a fost Adrian Petre Tabarcea…Pai nici nu se joaca pase spre el…
PS: cu toate ca ERICO-UTA,scor 2-0,nu sunt critic fata de el..Ne-a adus puncte foarte importante..Nu este de dat in cap..La primul gol a fost aerian de 2 ori,repetitiv,pe aceeasi faza…dar oare cine l-a dublat?Absolut nimeni!!!!Hmmm…La hent….???Corect acordat…Asta este….
Capul sus Erico!!!Hai cu golurile!!!
In sfirsit o brigada de arbitrii care si-a facut cit de cit datoria, exceptind probabil unul dintre tusieri care ridica steagul la offside-uri de 2 metrii doar dupa ce arbitrul de centru fluiera infractiunea. Cineva ar trebui sa-l retesteze pe acel tusier fiindca am impresia ca habar nu are de regula offside-ului, nu glumesc, tipul a fost total in afara. Uitati-va doar la faza in care Camara a ratat singur cu Iacob. Cind a plecat pasa in adincime de la mijloc, doi jucatori ai Craiovei erau in offside flagrant (nu vorbesc aici de Camara care a ajuns in final acea pasa sprintind din pozitie corecta.) La fel, interpretarea hentului la Erico ar fi de discutat fiindca in alergare, pina a ajunge la contact cu mingea Papp are mina dreapta pe umarul sting al lui Erico. Probabil ca la VAR s-ar fi vazut clar faultul in atac a lui Papp.
Revenind la evolutia echipei noastre pe ansamblu, UTA a facut o prima repriza fara gresala, am inchis bine toate culoarele de atac ale Craiovei mai ales cele de pe margini, Miculescu l-a intors de citeva ori bune pe „internationalul Bancu”, am beneficiat de vreo 7-8 cornere si citeva lovituri libere din jumatatea adversa insa din nou si din pacate, centrarile lui Roger nu i-a gasit pe nici unul dintre Vinicius-sii nostrii care asteptau nerabdatori in careu si … nu erau putini Shlyakov, Benga, Erico, Petre, Miculescu. Buhacianu, Albu !!! Am asistat chiar si la o asezare ideala de sut din marginea careului de 16m (pe care scria cu litere mari SUT PLASAT USOR CU LATUL – GOL) insa Albu s-a impiedicat inexplicabil si a avut o EXECUTIE nefericita. Dar cu toate acestea puteam incheia prima repriza in avantaj nesperat daca Pigliaceli na-ar fi avut acel reflex exceptional la centrarea lui Roger si degajarea ratata a lui Papp. N-a fost sa fie.
Asa cum am mai spus-o continuam sa suferim CRUNT la EXECUTII. Degeaba ne facem planuri de tactica, strategie, video analiza, etc inaintea fiecarui joc in parte diferentiat pe specificul si profilul fiecarui adversar, daca odata ajunsi pe teren nu sintem in stare sa ne CONCENTRAM si sa EXECUTAM teoria acumulata la vestiare. Eu unul cred ca a venit timpul ca antrenorii sa puna accent imediat pe acele clasice „jocuri scoala in familie” Erau favoritele regretatului Coco Dumitrescu (Antrenor Emerit), Intrebati-l pe Flavius Domide despre acele jocuri-scoala, sint sigur ca si le aminteste si in ziua de astazi. Aceste jocuri-scoala la antrenametul zilnic pot fi utile jucatorilor care asimileaza informatii si deprind rutini de joc mult mai usor prin exersare practica si repetitie decit prin analize teoretice la vestiar.
Prin comparatie nu poti sa nu remarci usurinta in exprimarea, executiile tehnice, precizia paselor lungi/scurte sau lansarilor/deschiderilor laterale si/sau in adincime, ale unor jucatori precum Cicaldau, Nistor, Ivan, Camara, Deac, Vinicius, Morutan, Tanase. Astazi Craiova a aratat foarte bine in organizarea jocului, mai bine decit CFR sau FCSB si daca continua tot asa, cred ca au sanse mari de a cistiga titlul anul acesta.
Dupa pauza UTA a iesit multumita cu scorul de pe tabela, in plus Albu, Tomozei, Vorobjovas si Benga au inceput sa gifiie serios si mijlocasii Craiovei au inceput sa zburde dupa bunul plac si din ce s-a vazut de la tv, era clar ca lumina zilei ca este doar o chestiune de timp pina cind Craiova v-a marca. Toata lumea l-a gasit din nou tap ispasitor pe Erico. I-a mai revedeti faza odata, Mosulica Nistor, trece ca prin brinza de tinarul Vorobjovas, paseaza unui coechipier in fata, cel lasat liber din marcajul lui Erico care intre timp a fost nevoit sa faca pasul in fata si sa iasa in intimpinarea lui Nistor, Iacob apara fenomenal sutul atacantului Craiovean iar balonul sare inapoi la Nistor liber de marcaj (Vorobjovas se oprise de mult din al urmari pe Nistor si asista pasiv la faza la vreo citiva metrii in spate) plaseaza nestingherit balonul in poarta goala, Erico este complet nevinovat la acest gol. Vorobjovas insa, are constiinta incarcata.
Vorobjovas este un mijlocas tinar de valoare, dar fara experienta, nu cred ca are ce se cere unui mijlocas la inchidere – defensiv, eu personal il vad mult mai potrivit din punct de vedere tehnic pentru o pozitie centrala ofensiva gen Modric la Real Madrid. Isac insa face bine faza defensiva datorita plasamentului superior, stie unde sa stea, anticipeaza bine cursul jocului. Poate si folosirea unor jucatori pe pozitii in care nu au mai jucat niciodata (ex. Erico, atacant central sau mijlocas) fiindca niciodata nu stii de unde „sare” iepurele si din senin te trezesti ca Erico dezvolta relatii de joc promitatoare cu Petre, poate cu Hora si Miculescu, poate cu Buhacianu si Vorobjas, samd.
Spor la treaba si Multa Bafta.
4 puncte din urmatoarele 2 meciuri sau ar trebui umblat putin si la staff daca vrem sa nu ne intoarcem foarte repede de unde am plecat
DOMNULE BALINT JUCATORII FAC MECI DE MECI ACELEASI GRESELI DOVADA SE VAD SI REZULTATELE ESTE FOARTE CLAR CA DOAR ATIT POT SI ASTA PENTRU CA NU TOTI AU VALOARE DE PRIMA LIGA SI TOTUSI INSISTATI CU EI IN TEREN DOAR PENTRU CA SE NUMESC X SAU Y ECHIPA JOACA DOAR LA INTIMPLARE ADICA NIMIC .
La finalul turului aveam doar 17 puncte si vinovatii de serviciu erau Rosu, Morar,Ionita sau Ursu. Au fost inlocuiti cu jucatori mai buni( teoretic) iar in retur avem doar 16 puncte si nu stiu daca vom mai face macar un punct. De la meci la meci Balint ne spune ca vom creste in joc si ca vom deveni mai buni insa momentan batem pasul pe loc sau mai rau… regresam. Sunt sigur ca va ajunge un antrenor bun insa momentan este limitat si nu stiu daca va reusi sa salveze echipa in acest sezon. La UTA a fost, este si va fi mereu presiune…pentru un antrenor tanar e mai usor la o echipa precum Clinceni sau Voluntari. Sa speram ca va reusi salvarea de la retrogradare, dar ma intreb la vara ce facem iar schimbam jumate de echipa?