Balint, negru de supărare după eșecul dur din Trivale: „Greșeli mari în toate compartimentele, foarte mulți din vestiar trebuie să se trezească!”

După eșecul intern cu FC Hermannstadt, „Bătrâna Doamnă” a avut reacție doar o repriză contra celor de la FC Argeș. Sau mai precis 39 de minute, până la golul 2 al piteștenilor. După ce Grecu a egalat reușita lui Albu la finalul unui prim sfert de oră spectaculos, arădenii au fost cei care au construit mai mult și chiar și-au creat ocazii importante prin Petre (2) și Hora, doar că 2-1 au făcut gazdele, prin Drăghici, cu concursul al lui Florin Ilie. În repriza a doua, „roș-albii” au evoluat extrem de modest și au terminat în genunchi meciul, luând, ca și în deplasarea de la București cu FCSB, alte două goluri în minutele finale.
„Dezechilibru după golul doi”
Mimica lui Laszlo Balint, rămas descurajat pe bancă după ce tabela s-a dus la 4-1, a spus totul despre starea de spirit a antrenorului utist. „E o înfrângere foarte dureroasă, mai ales că știam ce ne așteaptă aici. Am început meciul bine, am făcut o primă repriză destul de bună, dar atunci când nu ești eficient, fotbalul te pedepsește. Am început bine, am dat gol, am preluat conducerea, adversarul ne-a egalat cu un eurogol, bravo lor. Din punctul meu de vedere, dezechilibrul s-a produs când am luat golul doi, pe o superficialitate ce nu ar trebui să existe la acest nivel. În a doua repriză degeaba am încercat, adversarul a fost periculos de fiecare dată când a vrut, lucru de neînțeles pentru mine. Din păcate, suntem într-o perioadă în care meciurile se succed cu repeziciune și foarte mulți din vestiar trebuie să se trezească, pentru că dacă nu se întâmplă asta vom ajunge într-o zonă pe care dorim să o evităm”, a spus Balint la flash-interviul de după meci.
„Degeaba împingem liniile de construcție și ajungem acolo dacă tratăm de asemenea manieră ocaziile”
Tehnicianul a acuzat în special lipsa de eficiență a elevilor săi, dar și greșelile comise în toate zonele terenului. „Sunt foarte nervos, le-am reproșat jucătorilor greșelile individuale nepermise la acest nivel, în toate compartimentele. În prima repriză, pe lângă golul marcat, avem trei ocazii uriașe pentru ce înseamnă un joc în deplasare împotriva unui adversar bine organizat, care se apără foarte bine. Dar, noi am avut trei ocazii uriașe, nu reușim să marcăm, să ne desprindem pe tabelă, să liniștim jocul. Degeaba împingem liniile de construcție și ajungem acolo dacă tratăm de asemenea manieră ocaziile. Până la urmă, greșeli s-au făcut în toate compartimentele, important este să vedem ce avem de făcut pentru meciul de sâmbătă cu Chindia. Avem o deplasare lungă până la Arad, oboseala s-a adunat, important este să adunăm puncte și să nu alunecăm spre zona retrogradării”, a adăugat Gyuszi Balint.
„Unii se scot singuri din primul 11”
Contra Chindiei, la meciul de sâmbătăt, antrenorul „roș-albilor” anunță noi schimbări în primul „11”. „Vor fi modificări forțate și de acest ritm și – bineînțeles – de forma jucătorilor. Sunt unii care se scot singuri din primul 11, din păcate pentru ei și pentru potențialul lor. Acum echipa asta are nevoie ca fiecare jucător să evolueze la potențial maxim. E clar, există o oboseală în acest final extrem de aglomerat și tensionat, cu foarte multă presiune, dar e important ca jucătorii să înțeleagă că acest play-out se joacă. Nu suntem liniștiți, le-am spus inclusiv după meciul cu Dinamo. Din păcate, se pare că greșeala este a mea pentru că nu mi-am făcut foarte clar înțeles mesajul. Iată că suferim, am avut o prestație foarte slabă etapa trecută cu Hermannstadt, astăzi după o primă repriză bună, în care trebuia să avem rezultatul de partea noastră, terminăm cu capul plecat, cu patru goluri primite. Vedem ce e de făcut sâmbătă, împotriva Chindiei”, a mai afirmat Balint.
UTA – Chindia, din cadrul etapei a 5-a a play-outului, se joacă în Sâmbăta Mare pe arena „Francisc Neuman”, începând cu ora 15.


Capul sus și…nici nu mai stiu ce sa zic. Jumate de echipa trebuie schimbată in Campionatul viitor.
O sa trecem noii si peste asta:(
domnule balint de ce nu ii tii pe tusa pe hora si petre prea putine realizari pentru ei ce ai de pierdut ei nu cumva sa paseze in fata porti vor doar sa inscrie floricele aici cred ca nu ai personalitate
Cu floricele se dau goluri ! Ai văzut azi la Argeș . Din păcate noi nu avem randament !
Daca sustineti ca, greseala este a Dumneavoastra pt. ca, jucatorii nu au inteles mesajele de cum trebuie jucat ,inseamna ca, NU SUNTE-TI ASCULTAT DE JUCATORI ? UTA. are 25 de puncte, deocamdata este tot bine in clasament , dar asta nu inseamna ca, pericolul exista . Meciul urmator cu CHINDIA trebuie musai castigat !!! Baietii acum nu trebuie se se demoralizeze dupa acest meci dezastruos cu argesenii ci sa constientizeze unde au gresit ,sa se incurajeze unul pe altul mobilizandu-se exemplar pana sambata pt. batalia cea mare cu CHINDIA ,un meci repet, pe care NU TREBUIE SA RATEZE VICTORIA, O VICTORIE FOARTE IMPORTANTA IN ECONOMIA CLASAMENTULUI !!! CAPUL SUS SI PREGATITI MECIUL !!! FORTA UTA ARAD !!!
La nicio echipă din lume nu schimbi jumătate din lot, ci antrenorul.
Gyuszi, fii bărbat și pleacă la finalul sezonului, prima ligă este, incă, o pălărie prea mare pentru tine.
Trebuie doi fundaşi centrali, pe lângă Benga, să nu fim afectați de accidentări/suspendări.
La mijloc trebuie lucrat serios. În afară de Mode, Roger avem doar juniori. Isac are potențial. Dar aici trebuie aduşi o grămadă de jucători.
Minusul nostru e clar mijlocul. Trebuie neaparat sezonul viitor.
Dacă iar începi cu multe schimbări, suntem RETROGRADAȚI. De fiecare dată spui că ai analizat pct slabe și totißi apar altele. Lipsă totală de caracter și valoare. În asememea situații apar caracterele puternice Demonstrați !!!
Andreias Calcan e liber de contract sa despărțit de Poli Iași ar putea fi o soluție pentru noi.
Ne-a batut la scor Argesul care acum ceva timp era lanterna rosie,asta spune ceva de managementul nostru sportiv extrem de post.Momentan trebuie sa ne mentinem,dar pe urma trebuie schimbari de optica,nu a mers jocul tot campionatul.Nu poti avea realizari aplicand aceleasi metode neproductive la nesfarsit
Ai dreptate,dar nu uita ca la FC Arges,presedinte este Jean Vladoiu,fost campion al Romaniei cu Steaua si Dinamo,fost international roman,fost director in FRF,iar la UTA este Meszar,-dar de fapt nu este-,ca e director pus politic la DJTS Arad(singura lui legatura cu fotbalul este cea de actionar la Intersport-Atletico SRL,societate unde sotia dansului este administrator),sau este domnul Voinea care are calitatea de presedinte de club(conform sit-ului UTA),sau domnul director general Gradinaru,care a jucat fotbal,putin la UTA si ceva mai mult in Ungaria.Pentru ca,daca citim presa sportiva vedem ca transferurile de jucatori au fost negociate de dl Meszar(vezi cazul Man,Stahl Oroian,Ionescu,etc)si nu de dl Voinea sau de dl Gradinaru. Pe de alta parte,proprietarul clubului este indicat a fi „asociatia suporterilor”,dar fara reprezentant in consiliul de administratie.Spune-mi,care din acest acesti domni are vreun cuvant in cadrul LPF si FRF, acolo unde miticii si acolitii lor fac toate jocurile ? De un an de zile UTA a avut timpul necesar sa-si angajeze oameni cunoscuti in fotbalul romanesc si cu relatii in FRF si LPF. Exemplu: Helmuth Duckadam,foarte potrivit pentru loby,pentru cateva sute de euro pe luna este analist la Digi.N-au facut-o si efectele s-au vazut: arbitraje tendentioase,eliminari aiurea si nici macar analizele de dupa meci(si aici il includ din nou pe Duckadam,care vorbrste despre UTA ca si cand ar fi auzit de acest club din ziare,iar analizele lui sunt mai degraba rezultatul unor frustrari,in acelasi timp Craciunescu,gaseste „fanta de lumina”,cand e vorba de Craiova. Deci greseli de comunicare si de promovare,pe care le-am mai vazut la Vasluiul lui Porumboiu,care fost arbitru international,s-a luat la cearta cu Mircea Sandu.Rezultatul: FC Vaslui nu mai exista.Exista in schimb Craiova,promovata si ajutata de FRF si de Craciunescu fostul prieten-dusman al lui Porumboiu.
Un antrenor fara experiență cu jucători limitați .Balint nu poate pleca ,da prost la CV. Suntem legați de ei jucători și antrenori .Unde are dreptate !! Greșeli personale ,ultimii la balon ,faulturi la toate deposedările ,ratări. Unde nu are dreptate ! EL I-A. ALES !! Toți sunt pe model MORAR ,care tocmai a plecat. Dau 2 ,3 goluri și gata !! UTA a greșit optând pentru nume ,gen Antal.. Bun de povestit la o bere ,cum juca el acum 10 ani !! Echipa nu are lider in teren ,iar străinii intra și ei în haos ! În vestiarul UTA nu s -a auzit niciodată refrenul ,,Sa vina banii la baieti”. Pentru că după meciuri slabe ,,baieti” și,-,au găsit banii in conturi .Atenție pe viitor la aspectul randament/ finanțe !!!
Nu e vorba neaparat de bani si conturi alimentate la timp…Dar atunci cand conducerea se da peste cap,ca sa fie totul la zi,este vorba deja de atitudine…ca sa nu vorbesc urat si sa scriu indolenta sau incapacitate totala….
Demult am spus ca trebuie intervenit cu blocari salariale si penalitati,inclusiv la staff….Sunt multe si multe,daca stam sa revedem anumite chestii….
Pe mine ma contrariaza si ma irita total tupeul de a cere prima serioasa pentru evitarea retrogradarii,asta dupa ce UTA e printre foarte putinele formatii cu tot ce trebuie la zi..si ar mai fi ele multe…din pacate….
Un club serios plateste performanta nu prezenta in competitie. Prime de joc mari pentru ca numai asa faci jucatorii sa alerge dupa victorii , asa le intra banii in cont. In schimb contracte de max 4-5 mii de euro. Si fara jucatori “ expirati “ gen Hora, Antal
Nu-i nimic capul sus retrogradăm și reîncepem din nou reconstrucția din Liga II-a. Planul conducătorilor celor de la UTA a fost un adevărat eșec 1) raminerea antrenorului Balint și în Liga 1
2) Apostu singurul impresar din club care și-a adus toți ratații la UTA.
Balint te gîndești să bați Chindia etapa viitoare ??? 🤭🤭🤭🤭🤭 .Ai grijă că e cea mai in formă echipă.
„Din punctul meu de vedere, dezechilibrul s-a produs când am luat golul doi, pe o superficialitate ce nu ar trebui să existe la acest nivel. În a doua repriză degeaba am încercat, adversarul a fost periculos de fiecare dată când a vrut, lucru de neînțeles pentru mine. Din păcate, suntem într-o perioadă în care meciurile se succed cu repeziciune și foarte mulți din vestiar trebuie să se trezească, pentru că dacă nu se întâmplă asta vom ajunge într-o zonă pe care dorim să o evităm”, a spus Balint la flash-interviul de după meci.
Domnul antrenor dă vina pe jucătorii pe care chiar dânsul ia adus și îi antrenează!!!!!!
Există UN JUCĂTOR care a progresat, de când sunteți antrenorul echipei ?
Remarcăm cu cât se scurge timpul, că majoritatea jucătorilor sunt într-un vizibil REGRES.
De ce să-l achiziționezi pe Albert Voinea și să nu joci titular cu el ?!
Cu un preparator fizic și un antrenor profesionist și experimentat, următorii jucători ar avea un randament constant bun și foarte bun:
-Iacob,Balauru,Mociu,Peteleu,Tomozei,Benga,Shlyakov,Simo,Isac, Modestas, Roger, Denis Rusu,Miculescu, Adrian Petre,Buhăcianu și Albert Voinea.
Printre ei se află jucători care joacă haotic, care par că sunt lipsiți de atitudine, dar toate pornesc de la modul în care sunt antrenați!
Ceilalți, cu tot respectul pentru ei, nu sunt de UTA…
Insistă pe unii jucători fricoși,lenți, care dau să se scape de minge,care gafează des etc și nu găsește alternative mai bune…și ar avea de unde.
În momentul în care demonstrezi pe parcursul a mai multor meciuri, că ești un jucător valoros și nu mai știi cum să continui o fază banală de joc, TREBUIE SĂ ÎI „MULȚUMEȘTI” ANTRENORULUI!!!
Cei de mai sus ar trebui ar trebui păstrați și completate posturile deficitare ( cel puțin doi fundași centrali, coordonatori de joc, mijlocași laterali și un vârf adevărat ) și adus un ANTRENOR PROFESIONIST ȘI EXPERIMENTAT!
Domnul Balint Laszlo, a fost alături de UTA destul de mult timp și îi mulțumim,dar LIGA I este o „pălărie” mult prea mare pentru dânsul!
Sperăm ca după cele 5 meciuri, să avem la UTA un antrenor potrivit brandului Aradului…altfel, se vor face noi achiziții și când vor juca, ne vom da seama încă o dată, că nu aveam nevoie doar de jucători!
Unii dintre ei nu dau randament din cauza exclusivă a antrenorului, sunt jucători care dacă sunt bine antrenați pe plan colectiv și individual, redevin EFICIENȚI.
Antrenorul „pierde vestiarul” când metodele lui de antrenament nu aduc eficiență în jocul echipei!
Faptul că are discursuri motivatoare, nu ajută la NIMIC,dacă totul se bazează pe hazard.
UTA, DEȘTEPTAREA!
Asa sunt mari antrenori si Pancu si Miriuta si Alexa si Goian si multi altii doar cu discursuri motivationale ca in rest 0 barat. Asa e si Balint antrenamente 0 discursuri si teorii o gramada . Lasa-ne Balint ca ne-ai capiat . Du-te …..
Subscriu@Ionescu Gavrila, „Greșeli personale ,ultimii la balon ,faulturi la toate deposedările ,ratări. Unde nu are dreptate ! EL I-A. ALES !! ”
Erico, Ilie etc.,…dacă doriți să intrați în posesia mingii,să respingeți, atunci luați fața adversarului, deoarece aveți timp suficient să vedeți traiectoria mingii…la analiza jocului se va constata cine a greșit și…îi vom vedea titulari în jocul următor !!!!…
Continuitatea, în unele cazuri, nu e benefică…
Eram ironic, în ceea ce am scris mai jos, dar și mă mințeam, nu credeam în victoria cu Argeșul, nu cu această manieră de pregătire a meciurilor:
„Bravo, pentru licența pro!
Mister a avut de învățat, de aceea nu prea a pregătit meciul cu Sibiul!
Dar acum meciurile vor fi pregătite exemplar, titularii își vor merita cu vârf și îndesat locul în primul 11, iar rezervele vor „rupe pământul” când vor intra.
Să fim modești, curajoși, altruiști și inteligenți si se va vorbi frumos de UTA și de cei ce o reprezintă!
Vrem victorie cu Argeșul!”
…Ne-am săturat de drama de la Dinamo, exagerat de mediatizată, am vrea să apară în media o știre, că UTA are un nou antrenor, un ANTRENOR ADEVĂRAT!
Mnoah, ne-am racorit! Acum urmeaza meciul cel mai important: URMATORUL!😉
HAIDE UTA!!!
Se termina campionatul,sper ca doar cu niste emotii,iar si din nou…Ma intriga faptul ca am trecut peste Covid,am trecut si peste altele…NU EXISTA NICI ACUM O OSATURA,O IDEE DE BAZA DE ABORDARE,doar ceva nedefinit,haotic….Mi se pare total ilogic sa insisti pe niste jucatori,nici nu mai are rost sa-i nominalizez,care nici ca titulari si nici de pe banca, au aratat precum bunicul….Bine scrie @Ionescu Gavrila,care pare sa puna punctul pe „i”mereu….Sunt acei care in cel mai bun caz,ar putea sta la o bere,sa-si depene amintirile de acum 10 ani…Eu i-am definit mereu ca „elefanti” si cu riscul de a ma repeta ca si un disc de vinil stricat,Mister Balint a primit ceea ce a cerut,pe tava,poate cu exceptia lui Adrian Petre,doar din cauza varstei sale,cred ca nu si-a spus ultimul cuvant…E marcator de careu,daca ar mai fi si un servant….
Pacat ca jucatorii nu se pot comanda prin curierat,”Livrare cu verificare”..Haz de foarte mare necaz..Foarte mare….:-((((
Poate ca si jucatorii s-au saturat de Balint si il saboteaza. Vor juca si vor castiga daca va fi nevoie sa stea peste linie, pana atunci forteaza conducerea sa schimbe antrenorul. Si daca ajung sub linie cui ii pasa. Albu pleaca oricum, Mode, Shyakov, Roger, Benga, Peteleu ca si altii isi vor gasi usor alte echipe cu antrenori care stiu meserie.
Chinuiala a inceput in deplasare la Ripensia,apoi tot mai multe ciudatenii,in incompetenta crasa al lui Balint,acceptata,tacit,dubios…Nu esti prost daca gresesti,se intampla..Prost esti doar daca insisti in idiotenie….Si Balint insista…insista…..Nu renunta la cretinitate….Bun asa….
Dar cand ai batut la Iasi sau la Voluntari, alea nu se pun, numai Ripensia ? De alea ai uitat…si tu insisti si insisti in a ta cu Ripensia, ca ai spus-o de saptespe ori pana acum…nu renunti…bun asa…
🤭🤭🤭🤭😁😁😁😁. Lol…
Am sa o spun si de sute de ori…La Ripensia,deja a fost ceva bai,de neconceput…Conduci,apoi incerci sa bagi autobusul in poarta si te lasi calarit…Nu conceptie de joc..nu o logica anume…Si tot asa s-au derulat multe meciuri pe ghici si noroc….Ulciorul nu a mai prea mers la apa….A functionat uneori doar cu adversari plini de ei….granzii..restul,blanzi si calmi ne-au citit..de fapt l-au citit pe Balint….Trist…Este ca si la pariuri,in care nu crezi,dar iti incerci contra-prosteala stiuta….Ce zic eu,care nu am jucat niciodata la pacanele sau pariuri..:-))))
Fratilor, sunati la Lipova sau Pecica poate ne ajuta cu ceva scheme de atac.
Nu vă puneți întrebarea că poate și jucătorii pot fi stricați de antrenor prin folosirea lor pe posturi atribuite aiurea? Gândiți-vă doar la Buhăcianu, Bustea, Petre. Aduceți-vă aminte cum a debutat Bustea pe postul lui, cu gol la Pitești, unde s-a accidentat și pe urmă folosit fundaș lateral, unde l- făcut varză.
UTA din pacate este o echipa in mare deriva si nu se vede cam cine ar putea sa duca corabia pe linia de plutire deocamdata Balint in nici un caz nu o va face este total depasit. Iti multumim ce ai facut pentru UTA MISTER este timpul de o schimbare pina nu este prea tirziu.
Te bagi tu ?
Lingăul lui Balint 🤭🤭🤭🤭🤭. Lolll
Aia care dispar la victorii si revin numai la infrangeri ca sa dea cu barda, aia lingaii cui sunt, aia ce denumire au ? ca suporteri nu sunt.
1. Parca echipa nu e antrenarta: nu avem conditie fizica, nici acum(voi chiar nu vedeti ca baietii astia nu alearga?).
2. Tactic parca nu vezi nici o constructie la ei. La noi totul e la voia intamplarii! Sare mingea din ei ca din stanca.
3. Pentru asta ne trebuia licenta UEFA?
4. Eu zic ca antrenorul nu trebuie neaparat schimbat, dar preparatorul+jumate de echipa trebuie.
Balint, poti sa incepi cu Chindia sa ii arati banca de rezerve lui Ilie. Cand stii ca Chepas Malele ii cel mai periculos jucator, si nu poti sa il contracarezi te ceri pe banca de rezerve. La fel si cu Iacob, mai prezinta-i o etapa banca de rezerve. Sanatate!
Despre UTA : 1. la meciul din Cupa , de la Cluj, gazdele au vandut…bilete virtuale. UTA cere acum jumatate…din incasari . XCum sa calificam asta ? 2. „..LPF a organizat marți o Adunare Generală Extraordinară pentru ca al doilea jucător U21 să NU fie obligatoriu. Cine a semnat această propunere? 15 din 16 echipe: Astra, CFR Cluj, FCSB, Gaz Metan, Dinamo, Viitorul, Poli Iași, FC Botoșani, Craiova, FC Voluntari, Hermannstadt, Sepsi, Chindia, Clinceni și FC Argeș au semnat. Doar UTA, care nici nu a participat la AGA LPF, nu s-a alăturat demersului…” Cum sa xalificam atitudinea asta ? Despre astea de ce sa nu vorbim ?
eu tot am spus ar trebui dus un director tehnic gen domide care stie ce inseamna UTA sau altul dar aradean