UTA Arad

Colaboratori ai UTA-ei, premiați la Dubai!




Fiindcă în România, evenimentele publice cu mai mult de 25% din capacitatea unei locații ocupată sunt interzise, a doua gală „I Success” din acest an a avut loc tocmai în Emiratele Arabe Unite.

La un select restaurant în aer liber din Dubai, doi dintre colaboratorii UTA-ei au primit premii pentru activitatea din anul 2020. Bogdan Apostu a fost desemnat „Impresarul anului”, iar Loredana Apreutese, managerul anului în rândul firmelor transportatoare. Vorbim despre concernul arădean, Alexander International, care a finanțat gruparea fanion a Aradului cu o importantă sumă de bani odată cu promovarea în Liga 1.

Partenerul conducerii și al antrenorului Laszlo Balint în formarea loturilor cu care „Bătrâna Doamnă” a promovat și mai apoi s-a situat pe locul 8 în clasamentul Ligii I, le-a mulțumit organizatorilor pentru distincție, precizând – totodată – că țintește mai sus. „Cerul nu e limita”, a fost mesajul lui Apostu, în contextul în care evenimentul a avut loc într-o clădire „Zgârie-nori” din Dubai.

Revenit acasă, Bogdan Apostu a perfectat mutările atacantului Marius Coman și a mijlocașului Darius Buia la Petrolul, dar lucrează și la campania de achiziții a UTA-ei. „Urmărim fotbaliști importanți din România și nu numai, vrem să aducem cât mai multă calitate în această vară la Arad”, spune impresarul, directorul executiv al Fusion Group Agency.

Revenind, conceptul I Success a apărut în urma cu 9 ani și dorește să aducă în atenția publicului reușite de top, iar galele sale oferă posibilitatea de a împărtăși experiențele oamenilor de succes din diverse domenii de activitate.








Articole de la JOHNNYBET



8 comentarii

  1. Dragilor UT-isti hai sa nu ne mai gandim la excrocherile unora si sa fim optimisti si sa credem din inima ca totul va fi FOARTE BINE PT UTA ARAD.Speram ca declaratile lui APOSTU vor fi confirmate pri cea ce a spus ca la UTA se va merge pe CALITATE daca va fi asa sigur vom termina campionatul viitor in primele 6.Sper din toata inima ca asa se va intampla ,iar in sezonul urmator sa dam iportanta deosebita licientei EUROPENE.HAIDE UTA ARAD,HAIDE UTA ARAD.

    0
    0
  2. Mă bucur că brandul Alexander Internațional e din Arad și e lingă UTA FELICITĂRI….FELICITĂRI
    .tuturor celor implicați în dezvoltarea și promovare echipei noastre în țară și poate vine vremea și vom ieși și afară….chiar dacă uni vor să fure munca echipei prin manevre fără bun simț

    0
    0
  3. Cu scuzele de rigoare rigoare dar o asemenea postare nu cred că e oportună,poate doar la cancan sau ..??daca Apostu și Alexander nu erau implicați la UTA această postare sau reclama nu era relatată, poate sunt prea subiectiv dar fotbalul românesc are nevoie de profesioniști și specialiști nu doar in iarbă…

    0
    0
  4. Este doar un cuvânt de spus. FELICITĂRI. -Alexander și la toți colaboratorii clubului UTA. Ar mai fi loc și de familia Țucudean. Și de D-nl Blidar de la Astra vagoane .să fie lîngă echipă.

    0
    0
    1. Da,ai dreptate.Este vorba despre bani.Pentru ca nu cred ca domnul Apostu,din punct de vedere profesional(adica al agentului de jucatori),a impresariat un transfer de jucator de mare valoare,incat sa i se ofere onoarea de a fi numit „impresarul anului”.Pur si simplu platesti si ti se ofera titlul.Mai avem in Arad cel putin doua cazuri de personalitatea anului,obtinuta la fel.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button