Arbitrul succesului istoric cu CFR Cluj conduce derby-ul cu Rapidul!

Comisia Centrală a Arbitrilor l-a delegat pe Iulian Călin la derby-ul de podium UTA – Rapid, de mâine seara, de pe arena „Francisc Neuman”. Arădenii au fost fluierați în alte patru rânduri de „centralul” din Ștefănești (Argeș), bilanțul fiind echilibrat: două victorii și tot atâtea înfrângeri.
Evident, cea mai frumoasă amintire din stagiunea precedentă e legată de succesul de pe terenul campioanei CFR Cluj. Aceasta a venit după exact 47 de ani cu Călin la centru. Dar, tot pe Someș, în lună februarie a acestui an, UTA ieșea din optimile Cupei României în compania celor de Universitatea, arbitru fiind același Iulian Călin. 0-2 la Craiova și 1-0 cu Viitorul, pe teren propriu, în play-off sunt celelalte două partide ale arădenilor conduse argeșeanul de 34 de ani.
Mâine seară, Iulian Călin va fi asistat de Vladimir Urzică, din Piatra Neamț și craioveanul Daniel Mitruți. Orădeanul Marius Omuț este rezervă de arbitru, iar Ioan Onicaș (Zalău) este cel care va nota brigada. Observatorul LPF vine din București, în persoana lui Romulus Chihaia.


Sa lasam deocamdata arbitrii,pana la proba contrarie…Unii par echivoc,ca prestanta,dar te umple de cartonase galbene ieftin acordate..asa..pentru viitor..Sa ne aducem aminte doar cu Farul..Nu a influentat faze,neaparat,dar clar partinitor,iritator..Inca putin si Hagi,l-ar fi luat la bataie atat pe rezerva de arbitru,cat si pe tusierul respectiv….Suficient este…Ulterior,nu a existat arbitru,sa nu ne coloreze in galben,uneori pe buna dreptate,alteori gratuit..Pai nu iti este totuna,sa joci cu fundasi centrali,ambii cu galbene,de asemenea inchizatori avertizati…Iata ca cel mai bun si polivalent jucator al nostru,Idriz Batha,sta deja pentru cumul,dintre care 2,le-a primit nemeritat…dupa parerea mea,la presiunea presei miticiene si cluburilor care nu au reusit un rezultat bun la Arad,ceva gen Scartzu….El isi gaseste mereu inamici publici…Imi place Andone,chiar si acum,in noapte,ca ii inchide cloantza,scurt….