Balint, despre juniorii clubului: „Vermeșan – sub observație, a fost dorința lui Negoescu să plece, Isac își asumă concurența cu jucători mai experimentați”

După ce a fost cel mai tânăr debutant din istoria naționalei României, Enes Sali a evoluat și contra UTA-ei, pentru a 9-a oară într-un meci de Liga 1 în tricoul celor de la Farul. Mijlocașul ofensiv de 15 ani nu a ieșit cu nimic în evidență, însă în presa centrală s-a deschis o discuție despre un coleg de generație al constănțeanului, atacantul „Bătrânei Doamne”, Ioan Vermeșan. Impresarul Florin Iacob susține că „nouarul” venit de la Poli e cel puțin la nivelul lui Sali, însă, cel puțin deocamdată, porțile primei echipe a „roș-albilor” rămân închise pentru el.
„Știu despre Vermeșan, dar Rămân fidel creșterii naturale a jucătorilor”
Laszlo Balint a explicat și de ce, luându-l ca etalon pe David Miculescu, care a parcurs niște pași necesari pentru a ajunge fotbalistul de azi. „Sunt considerații destul de subiective cele pe care le-am citit și eu. Rămân fidel creșterii naturale a jucătorilor, pentru că am avut destul de multe exemple ale unor juniori care au încercat să facă direct saltul de la U19 la Liga 2-a sau chiar la Liga 1 și s-au pierdut foarte repede. Cel mai elocvent exemplu de cum ar trebui să se facă lucrurile este cel al lui David Miculescu. El a jucat constant în eșalonul secund la o echipă ce a și reușit să promoveze în Liga 1, după care anul trecut a avut destule momente de inconstanță. Dar, iată, faptul că i s-a dat încredere și a trecut prin anumiți pași l-a dus la nivelul la care este acum, cu toate că și el e conștient că încă mai are foarte mult de muncă pentru a ajunge la nivelul așteptărilor. Oricum, eu cred că s-a creat o presiune artificială pe copil, cu toate aceste zvonuri despre transferuri la echipe din străinătate. Iar el acum trebuie să crească normal. Așadar, știu despre Vermeșan, vorbesc constant cu Cristi Păcurar, directorul Academiei, care mi-a spus despre el chiar din momentul venirii sale la UTA. Avem în vedere toții copiii cu potențial de a face pasul mai sus, tocmai de aceea avem și câțiva jucători dați împrumut, tocmai pentru a înțelege ce înseamnă fotbalul la nivel de seniori, chiar dacă la ligile inferioare. Iar atunci ne gândim dacă sau pe care dintre acești tineri i-am putea aduce în perioada de iarbnă alături de noi. Să ne gândim că Negoescu a venit, parcă, la UTA în luna februarie, deci s-a alăturat treptat echipei.”, a punctat antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.
Se întoarce Negoescu în iarnă la UTA? „Trebuie văzut ce este mai bine pentru jucător și, în consecință, și pentru club”
Așadar, discuția a ajuns și la internaționalul Under 19, Claudiu Negoescu, împrumutat din vară la Metaloglobus. „Nu a fost decizia mea să-l las să plece. Mie mi s-a comunicat dinspre conducere că este dorința jucătorului și a impresarului său (n.a. Cătălin Sărmășan) de a juca mai mult. Inițial, am spus că mi-aș dori să-l am pe Negoescu în lot, dar, până la urmă, trebuia să ținem cont și de dorința copilului. Și, într-un final, și eu am considerat că e mai bine să joace constant la o echipă bună de Liga 2-a, cu șanse reale de play-off. Din păcate, fotbalistul s-a confruntat și cu ceva probleme medicale, chiar când s-a transferat avea o problemă musculară ce l-a ținut departe de gazon vreo trei săptămâni. A revenit, dar iată că nu joacă la fel de mult pe cât și-ar dori și el. Eu țin legătura constant cu Nicolae Grigore, antrenorul celor de la Metaloglobus, pentru că am fost colegi și avem o relație destul de bună. Vorbim despre randamentul băiatului la antrenamente și jocuri, dar ceea ce îmi spune ține de bucătăria internă a fiecărui club. Dar, are șansa lui, Nicolae Grigore le dă minute tinerilor și va veni momentul în care va juca și își va impune calitățile sale. Mai departe, în iarnă, ne vom gândi bine ceea ce vom face cu el. Să nu uităm că a debutat la UTA în acest sezon, a jucat apoi la Metaloglobus, deci o a treia echipă pentru el în acest sezon nu va exista. Așadar, trebuie văzut ce este mai bine pentru jucător și, în consecință, și pentru club”, a mai afirmat Balint.
„Am aceeași încredere în Isac, o să mai aibă șansa să joace”
După câteva etape în care a bifat minute importante pentru UTA, Damian Isac a rămas pe bancă la ultimele meciuri oficiale ale arădenilor. „Isac e un jucător tânăr, cu potențial, care și-a asumat concurența cu jucători cu mult mai mare experiență. Dar, o să mai aibă șansa să joace. Eu am aceeași încredere în el, doar că asta este situația în sânul unei echipe ce-și conturează un lot competitiv. Fiecare trebuie să-și asume concurența indiferent de vârstă. Pentru mine, nu contează că un jucător are 19 ani sau 29, în momentul în care dai randament e clar că emiți pretenții pentru un tricou de titular. Dar, e adevărat, în unele situații, experiența te poate ajuta și deveni un atuu suplimentar”, a punctat „principalul” utist, care mai susține că în curând și Adrian Mar (19 ani) își va rezolva situația juridică și va intra în calcule pentru un loc în primii 20.


Clarificări, opțiuni, chiar și greșeli. Clarificări la Negoescu. Jucătorul a venit cu aura de jucător gata de o cvasi-titularizare. Plus interesul impresarului. Balint avea însă și sarcina de a ridica pe Miculescu.A respectat clubul și a părut iritat de graba lui Negoescu. Asta ca să joci la altul , sa ai jocuri, e respingere diplomatica. Aici are dreptate Balint. Ia încearcă sa impui pe unul la echipa la Hagi !! Luat de nervi., antrenorul a greșit. Acum avea nevoie. LA UTA, la un lot de vreo 23, 24, activi sunt vreo 17.!! Acum, în loc sa tragi de HORA , mergeai pe Negoescu. O părere. Nu neapărat cea mai buna.
Domnul Gavrila,Negoescu e rezerva eterna fără sa joace la locul 8 (play-out) din liga 2 ce tot atâta o dati cu el
Avem și noi mai buni in Academie ca și bucureștenii !!!
La Negoescu inițial erau alte pretenții. Era privit chiar peste Miculescu,care are avantajul încrederii depline. E firesc sa cada în primul rand moral. Un examen pierdut pentru el neincluderea în lotul lărgit. Metaloglobus are și ea niște favoriți la titularizare care înseamnă și bani. Nu te ia nimeni de titular. Vom vedea în continuare evoluția lui. Fie și din curiozitate, el pare ca are actele încă la UTA. Orice antrenor are și rezerve, are tot dreptul. Cum era sau o mai fi marginalizat chiar MAN.
Incă nu se autosesisează nimeni din club si sa rezolve sunetul in sala de conferintă. Nu se aud intrebarile. Ultima intrbare pt Balint care a fost? raspunsul era că din câte stie se rezolvă. Ce se rezolvă?
E destul de frustrant sa asculti raspunsuri si să nu auzi intrebarile. Chiar nu puteti duce acolo un specialist sa rezolve această situatie neplacută?
UTA are juniori de mare perspectiva care consider ca ar merita o sansa sa joace in locul elefantilor din atac precum Hora sau Wagner, mai ales acum cand UTA nu are un varf de careu masiv, puternic. De ce nu li se da o sansa juniorilor Vermesan, Pascalau, Sarkozi sau aici este frica antrenorului ???De ce Gica Hagi poate debuta jucatori de 16-17 ani in prima liga si Balint nu poate ??? Pentru ca ii este frica !! De ce poate Sandoi sa joace cu atatia jucatori tineri la Chindia, la fel Prepelita la FC Arges ???! Sa nu uitam ca Petre Simon , imprumutat la Hunedoara marcheaza meci de meci iar Negoescu – imprumutat la Metaloglobus – ar merita sansa debutului in detrimentul aducerii de jucatori straini scumpi si care nu ajuta UTA cu mare lucru.
Isac este peste Molde dar păcat că nu îi acordă mult mai multe minute . Calin aș dori să-l văd ca să ne facem o părere despre el și ce calități are. Mercioiu intră bine în meci dar are minute puține păcat că nu forțează Balint cu el macar din repriza a doua ar merita. Dar să avem răbdare că Balint știe ce face pt binele echipei și a clubului.
Care academie, ca voi la jucatori aveti crescuti de alti🙄🙄🙄