UTA Arad

Balint: „Un punct câștigat de ambele echipe! Există o apăsare pe noi, ne-am minți singuri dacă am spune că totul e roz”




Fie că joacă bine, fie că o face mai modest, UTA a „uitat” să câștige în Liga 1. După 0-0 cu FC Botoșani, arădenii au ajuns la șase partide consecutive fără victorie, ceea ce nu se întâmplase, de exemplu, în sezonul precedent, când obiectivul era evident, salvarea de la retrogradare. 5 a fost cea mai lungă serie de meciuri fără succes în ediția de campionat 2020-2021, iar, acum, când există pretenții de play-off, „roș-albii” lasă pe drum puncte importante.

Ne lipsește victoria, ne lipsesc golurile”

Pe undeva, Laszlo Balint dădea de înțeles înainte de meciul cu trupa lui Croitoru că aspectul partidei va conta prea puțin, că posesia e bună când produce rezultate și ar prefera să câștige, cel puțin de această dată, evoluând mai puțin estetic. Doar că acest lucru nu s-a întâmplat și zona play-off ar putea deveni inaccesibilă dacă seria negaivă se prelungește și în ultimele runde ale anului. „Un meci încrâncenat, iar rezultatul final e conform cu ceea ce a fost pe teren. Chiar dacă nu au fost ocazii multe de ambele părți, nicio echipă nu merita să câștige acest joc sau, mai corect spus, să-l piardă. A fost un punct câștigat de ambele echipe. Botoșaniul este un adversar foarte incomod, cu forță, care ocupă pe merit acea poziție în clasament. Încercăm să rămânem cu lucrurile pozitive din acest meci, dar, pe de altă parte, suntem conștienți cu toții că suntem într-un moment greu. Ne lipsește victoria, ne lipsesc golurile. Astăzi a fost foarte greu să practicăm un joc eficient de atac, în care să avem posesie pozitivă, să aplicăm ceea ce antrenăm,  pentru că ne-a împiedicat foarte mult starea gazonului. Am încercat să ne adaptăm cât am putut, dar de acum trebuie să tragem repede concluziile bune și mai puține bune din acest meci și să ne focusăm rapid pe următorul meci. Timpul e foarte scurt și trebuie să ne canalizăm energiile pentru Craiova”, a spus Laszlo Balint la finalul disputei cu FC Botoșani.

Sunt mulți jucători care evoluează sub nivelul lor”

Atrenorul UTA-ei a operat câte două înlocuiri la pauză și apoi la mijlocul reprizei secunde, dar fără ca tabela să aibă de suferit. După Baravykas și Passaglia au părăsit terenul și Ubbink sau Dangubic, jucători care – de obicei – terminau pe gazon partidele sau era schimbați în minutele finale. „De exemplu, mă așteptam la altceva de la Baravykas. A tratat superficial anumite faze, e clar că a fost sub nivelul lui, știe asta și el, am vorbnit la pauză cu el. De fapt, sunt mulți jucători care evoluează sub nivelul lor, ei trebuie să progreseze individual și apoi cu toții ca și colectiv. Au fost schimbări forțate de desfășurarea jocului. În a doua repriză au fost situații la mijlocul terenului, când ar fi trebuit să fim mai pragmatici. Dacă rămâneam cu un singur mijlocaș central de meserie ne expuneam mult de tot, trebuia să avem prospețime. Îi felicit pe cei ce au intrat pe parcursul jocului, au venit cu un plus, dar trebuie să îndreptăm rezultatul spre noi”, a mai explicat Balint.

Există o apăsare pe noi”

Totodată, tehnicianul arădenilor a recunoscut că există și o problemă de încredere în rândul jucătorilor săi. „Există o apăsare pe noi, dacă am nega sau ne-am ascunde după deget că totul e roz și foarte bine ne-am minți singuri. Am spus-o, trebuie să ne asumăm, e un moment greu, trebuie să fim puternici, să avem încredere în ceea ce jucăm. Fotbaliștii noștri trebuie să conștientizeze că fiecare meci are istoria lui și, dacă tragem concluziile necesare după partidă, imediat trebuie să ne concentrăm pe ce avem de făcut de a doua zi, ca să ne ridicăm nivelul cu toții, inclusiv eu și toți oamenii din club. Fiind presați de timp, acum e important să înțelegem ce a fost în acest joc, atât pozitiv dar și ce putem îmbunătăți. Să punctăm rapid ce e de punctat și să mergem cu încredere la Craiova. Peste trei zile avem meci încrâncenat, și ei sunt în criză de puncte, s-au îndepărtat de obiectiv. Noi nu am pierdut nimic, mai sunt multe meciuri de jucat, suntem într-o zonă de clasament echilibrată, dar trebui să ne recăpătăm încrederea și să fim mai eficienți. Am vorbit înainte de meci cu Marius Croitoru și a spus și el că e încredibil cât de mult am ratat în aceste ultime 5 meciuri. E un aspect ce ne preocupă, pe când, astăzi, în defensivă am fost destul de eficienți”, a mai punctat Laszlo Balint.

CS U Craiova a salvat un punct la Voluntari pe final și rămâne la 5 puncte în fața UTA-ei înainte de confruntarea de marți seara (ora 20,30), de pe „Ion Oblemenco”.








Articole de la JOHNNYBET



8 comentarii

  1. Publicul acesta minunat, merită mult mai mult decât oferă „actorii” din teren și de pe banca tehnică.
    În această poză vedem un Isac ( în locul lui MODE, care știe doar pasa înapoi), un T. Călin ( foarte cerebral și dezinvolt), care ar putea fi elementele surpriză în meciul cu Craiova.
    Ajungem în preajma careului advers și înălțăm zmee, în loc să ( vedem aceiași greșeală tactică la infinit) centrăm șutat pe jos, sau la semiînălțime și la capătul opus să existe un jucător de-al nostru, să nu iasă mingea în aut pe partea opusă.
    Noi nu avem un Rață, sau un Ricardinho ( de la Voluntari ), care să fie la bara a 2-a și să o bage în ațe, dar nici nu se vede că în același timp că pleacă împreună cu cel care centrează și un jucător din partea opusă care să aștepte o eventuală pasă decisivă.
    Puteam avea numai din această eroare cel puțin 9 puncte în plus!
    Hai cu surprizele plăcute, să aducem sânge proaspăt în primul 11 și 3 victorii consecutive!

    0
    0
  2. Cum am putea mai eficienți în atac când noi de câteva etape jucăm cu același prim11, toată lumea știe ce jucăm,nu suntem capabili sa dăm gol,nu goluri.
    Azi am jucat în 9,Dangubic și Miculescu nu s-au văzut deloc,tot forțăm, dar Miculescu in vecii vecilor nu va face nimic în benzi.
    Vii și spui că unii jucători sunt sub nivel dar tu te încăpățânezi sa joci mereu la fel,sunt jucători care iau salarii frumoase și dau pe lângă minge, înoată pe teren,înțeleg că nu sunt bani de transferuri,nu poți aduce ce vrei dar nici sa ai curajul sa schimbi ceva,sa inovezi, in fond ce putem pierde, nimic,un 0-0pt cine,de retrogradat nu retrogradam.
    Mi se pare că ne păcălim cu declarațiile diplomatice dar UTA are probleme in benzi și în atac și soluții se pot găsi în această pauză și sper că unii cu salariul prea mare in comparație cu jocul prestat sa lase locul altora mai tineri și mai dornici de afirmare,cu condiția că și antrenorul să aibă curajul să-i joace.

    0
    0
  3. La UTA jucatorii nu stiu si nu pot da 3-4 pase la rand, scapa de minge repede. Nu exista nici un joc de atac este o brambureala, cu bubuiala permanenta. Fazele fixe sint tot mai putine si total nelucrate. Tot spun ca Balint este un antrenor limitat,care vorbeste mai frumos decit antreneaza. Nu a invatat ca Baravisskas este…fundas stanga, ca Shlyakov e fundas dreapta, ca Vuccevici ar trebui sa intre din min 1, ca cei doi inchizatori sint limitati, Isac are oricand loc in echipa,…iar jundasii centrali nu stiu sa joace cu mingea la picior. UTA a intrat in zona periculoasa …asa ca trebuie sa acceprtam ca Balint atata poate. A fost un egal norocos.

    0
    0
    1. Ce faze fixe vrei Cosmin când noi toate auturile le-am bătut direct pe adversar, toată lumea stă și se uită la purtătorul de balon ce face, noroc că la declarații suntem eleganți,ii mâncam de era terenul bun,doar avem o medie senzațională la goluri marcate,cred că din vară se sparge gașca….

      0
      0
  4. Dl Balint terenul a fost la fel pt ambele echipe.
    Trebuia sa va asteptati la cond terenului
    Cred ca sunteti in criza de solutii
    Idem echipa
    Suporterii si sponsorii ar merita mai mult
    Nu exista obiectiv clar nici idei de joc totul e la intamplare de 2 sezoane practic stam pe loc
    Asta cred ca nu e f greu de vazut

    0
    0
  5. Eu nu sunt dezamagit deloc,pentru ca ma complac negativ,din pacate,in ardoare si dorinta,absolut totala sustinere…Am tot scris ca suntem deja departe de incercari,experimente si iconstanta aceasta ma dispera…Am scris…Nu gasesti osatura,un schelet de baza dupa atat timp???Pai sunt contrazis total atunci cand lotul aliniat care presteaza perfect,este pastrat acelasi,(castigatorii nu se schimba)ceva se intampla,de ai crede ca sunt alti jucatori la urmatoarea partida,parca sunt scosi din priza…Si aici nu vorbesc de unul,ci de toti,inclusiv Balint.Parca sunt transformeri…Nu poti da vina pe teren,s-a jucat pe acelasi,ai stiut ce ai la dispozitie,stiai ca partea dinspre Tribuna 1-i,mai ales partea dinspre gara se transforma in mlastina dar in acelasi timp,insisti pe acea parte,de neinteles,nu incerci sa muti jocul pe cealalta parte,teren in stare cat de cat mai buna…Si acum sa ma ierte Sfintii,ca o ilogica…Pe cand sa inceapa meciul,plasa portii dinspre oras,rupta,doar nu au ros sobolanii,se intarzie inceperea…Pai mai tu, om bun,cel care raspunzi de asa ceva,nu stiu al cui angajat esti,cine esti,tu nu verifici inainte?Atunci pentru ce esti platit?
    Uite ca facem un egal acasa,care nu ne prea ajuta,contra unei echipe multisor peste noi,prin toate compartimentele,fara ocazii clare si cu altele pe care le asaltam din primul pana in ultimul minut,pierdem,fara explicatii..Pai atunci ce sa mai putem intelege?

    0
    0
  6. Domnul Balint,daca nu castigam de 6 etape sa schimbam si noi sistemul de joc! Sa jucam cu Miculescu central ofensiv langa Ubbink sau atacant si cu un singur mijlocas defensiv! Sa gasim un mijlocas stanga cu viteza ,un Bustea sau Dangubic! Voluntari joaca cu un singur mijlocas defensiv-Droppa,Botosani joaca cu un singur mijlocas defensiv-Papa!

    0
    0
  7. Unul dintre lucrurile care ii lipsesc lui Balint din punctul meu de vedere e umilinta de a asculta si parerile altora. Tot timpul el are dreptate in tactica si formula aleasa, doar ca nu e asa. Acest 11 si asezare in teren in mod evident nu e ce trebuie, cel putin acasa. Daca vezi ca nu merge de ce insisti la nesfarsit in acelasi fel. Un lucru gresit poti sa il faci de100 de ori el tot gresit va fi. Fa o rocada Miculescu cu Dangubici de exemplu. Degeaba pe statistici are cifre, daca contributia lui reala e egala cu zero. Nu inteleg de ce Isac nu a mai fost folosit cand si ceilalti 3 mijlocasi la inchidrre sunt in scadere de forma si randament, in special Batha. In fine, sunt doar un suporter dar clar trebuie schimbat ceva. Eu cred ca Balint e omul potrivit pentru noi in acest moment dar e prea inchistat in ideile lui de multe ori prea conservatoare. Nu cred ca trebuie sa avem asteptari nerealiste dar parca se poate mai bine.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button