Crisul Chisineu-CrișProgresul PecicaȘoimii Lipova - Liga 3 arhivă

„Astrele s-au aliniat” și Șoimii Lipova mută puternic în lupta pentru Liga a 2-a: Golgheterii Modan și Capătă ajung sub comanda lui Sabău!




Șoimii Lipova joacă tare pe piața de transferuri și și-a asigurat serviciile celor mai bine cotați atacanți din județul Arad. Ne referim la cei care evoluează la nivelul Ligii a 3-a, Nicu Modan (Crișul Chișineu Criș) și Alexandru Capătă (Progresul Pecica).

Abrudean se desparte cu greu de golgheterul său: „O pierdere importantă, pe care clubul și-o asumă”

În cazul lui Modan, trecerea de la o formație mai bine clasată la Lipova este, la prima vedere, puțin neașteptată. Pe de altă parte, în curtea viceliderului seriei a VIII-a a Ligii a 3-a, se anunță tăieri salariale. Chiar astăzi s-a propus în Consiliul Local Chișineu Criș reducerea contractelor sportive cu 20%, condiții în care Adrian Abrudean  numai liniște nu va avea în lupta pentru promovarea. Gruparea de pe Crișul Alb s-a calificat matematic în play-off, dar s-ar putea să mai piardă și alți fotbaliști în această iarnă, pe lângă Modan. Acesta din urmă a acceptat oferta Lipovei, cu obiectivul clar al atacării promovării. „Nu pot decât să-i mulțumesc lui Nicu pentru aportul avut la Crișul în decursul anilor, în special de când îl am eu sub comandă. Este o pierdere imensă pentru noi, dar clubul își asumă această mutare, vom vedea cu cine îl vom putea înlocui. Eu îi doresc să aibă un parcurs foarte bun la Lipova, este alegerea lui, sper să se acomodeze cât mai repede. Mă bucur dacă va progresa, totuși merge la o echipă sub noi în acest an. Pe de altă parte, Șoimii își doresc să investească în fotbal, iar eu nu pot decât să îi apreciez pentru acest lucru. Vom vedea ce strategie vom face în următoarea perioadă, ne-am atins deja obiectivul, accederea în play-off și îmi doresc în continuare să am o echipă competitivă. Sunt convins că vom avea continuitate și vom duce acest campionat la bun sfârșit. Altfel, accederea la baraj va depinde de mutările din această iarnă, doar după definitivarea loturilor vom putea să ne formăm o părere despre cine are șanse să ocupe primele două poziții la finalul play-offului”, a spus Adrian Abrudean, antrenorul Crișului.

Pilan: „Alex și-a dorit o schimbare, vrea să joace la o echipă cu obiectiv imediat”

Și Progresul Pecica se desparte de golgheterul ei în această vară. Ca și Modan, Alexandru Capătă dorește să lupte pentru un obiectiv important, iar la Pecica nu avea această șansă. „Galben-albaștrii” vor juca oficial în play-out și lotul a slăbit mult după alte patru „divorțuri”, plus antrenorul Sorin Bălu. „Alex a dorit o schimbare. În unele meciuri i-a ieșit jocul, în altele nu, acum după un an și jumătate ar dori o schimbare, o motivație, să joace la o echipă cu obiectiv imediat. Am decis ca în interesul jucătorului să-l împrumutăm până în vară la Lipova. Până la urmă, a fost decizia lui, căci avea oferte și de la Dumbrăvița sau de la Ghiroda. Suntem convinși că va fi bine pregătit la Șoimii, iar din vară ne gândim și noi la ceva mai serios și îl vrem înapoi, cu poftă de fotbal și foame de goluri”, a transmis Cristian Pilan, directorul sportiv al Progresului.

Pop: „I-am dorit și anii trecuți, sperăm să facem o figură frumoasă cu ei doi în teren”

Nicu Modan este născut la Nucet, în județul Bihor, pe 19 decembrie 1994, unde a făcut și junioratul, după care a trecut la Minerul Ștei. La Chișineu Criș a venit în urmă cu exact 6 ani de la Luceafărul Oradea, formație pentru care a evoluat atât în Liga 2-a, cât și în Liga 3-a. S-a stabilit în orașul din județul nostru și a adunat aproximativ 80 de goluri pentru Crișul în eșaloanele trei și patru. În acest sezon a ajuns la „cota” 7. Odată cu Modan, la Lipova ajunge și Ciprian Pătroi, fostul portar al Crișului, care va fi noul director sportiv al „șoimilor”.

Alexandru Capătă (27 aprilie 1991) este pecican get-beget, formație de la care a trecut la UTA, pentru care a evoluat în Liga 2-a în urmă cu 12 sezoane. Celelalte echipe din cariera rapidului „vârf” sunt Național Sebiș, UTA BD, TSV Ampfing (Liga 5-a din Germania), CS Ineu, Victoria Zăbrani, Unirea Sântana, Gloria Lunca Teuz Cermei, CSM Slatina și, din nou, Pecica. Capătă este golgheterul pecinilor, cu 6 reușite stagionale.

Lipovanii aveau, oricum, nevoie de atacanți după despărțirea de Kevin Trabalka, iar cu cei doi puternici fotbaliști se înscriu serios în cursa pentru promovare sau, cel puțin, la disputarea barajelor din vară. Până la urmă, CSM Reșița e marea favorită la accederea în eșalonul secund când vorbim despre pretendentele din seriile cu numerul 7 și 8. „Sunt două vârfuri de calitate și nouă ne lipsesc atacanții după retragerea lui Trabalka. Am vrut să întărim axul central și sperăm să facem o figură frumoasă cu ei doi în teren. În anii trecuți i-am mai dorit, când pe unul, când pe celălalt,  dar nu am reușit să-i aducem din diverse motive. Acum astrele s-au aliniat, poate și pentru că pe 18 ianuarie împlinesc eu o jumătate de veac. Este un vis împlinit pentru mine personal, ca și conducător, dar și pentru Șoimii Lipova. Obiectivul nostru este să prindem unul din cele două locuri de baraj la finalul play-off-ului. Va fi o luptă grea, vor fi patru echipe foarte puternice, fiecare cu plusurile lor, cu antrenori buni și jucători importanți la acest nivel. Noile achiziții nu înseamnă că suntem deja campioni sau că avem biletele de baraj. Vom avea mult de muncit, de transpirat în fiecare minut la antrenamnte, dar și la meciurile oficiale. Este o provocare să-i avem deodată în echipă, nu au mai împărțit vestiarul la altă echipă și ambii se bucură că acum vor juca împreună pentru un obiectiv îndrăzneț, alături de Șoimii Lipova”, susține Radu Pop, președintele „șoimilor”.

Așadar, despărțirea Lipovei (a treia formație din C8 calificată matematic în play-off) de Kevin Trabalka devine oficială, însă s-ar putea să avem parte și de alte plecări sonore de la „șoimii” în zilele ce urmează.








Articole de la JOHNNYBET



8 comentarii

  1. Doamne ajuta…Fiecare doarme pe cum isi asterne…Succes!Va veni si vremea fiecaruia,de a plati greselile…Deja bate la usa si nu e Mos Craciun..:-)))

    0
    0
  2. Domnule Pop dormiti bine ? Nu-l aveti pe constiinta pe Denis Rusu care a fost pus pe lista de transferuri de catre CFR Cluj dupa doar 6 luni in care nu a jucat niciun minut la prima echipa ??? Cota pe care si-a creat-o copilul prin munca sa dar si cu ajutorul clubului UTA era de 450 de mii de euro , cand l-ati pacalit sa semneze pentru ” binele lui ” cu CFR Cluj in loc sa ramana la UTA. Acum cota lui Denis Rusu pe transfermarkt.de este de 150 de mii de euro , o scadere cu 300 de mii de euro fata de cea avuta in momentul plecarii de la UTA. Pentru ca ati fost persoana care i-a dorit foarte mult binele nu puteti sa-l ajutati acum sa-si gaseasca o echipa la care sa joace , nu sa frece banca de rezerve sau statul in tribune ??? Asa ar fi moral !!!

    0
    0
    1. Domnule Dan eu personal chiar dorm foarte bine sau daca nu dorm e din alte motive . Chiar i-am dorit tot binele din lume lui Rusu. Ce nu intelege lumea e ca Rusu nu ramanea 1 secunda la Uta. Era vandut la Arges.
      1.Cand Rusu a semnat cu Cfr antrenor era Edi Iordanescu si conducator Marian Copil. Edi Iordanescu care-l dorea enorm. Asta o pot confirma din discutiile lui cu Rusu.
      2. Cand Rusu a semnat cu Cfr era regula cu 2 juniori. In conceptia lui Edi cei 2 erau Rusu si Petrila.
      3. Ce vina am eu sau altcineva ca peste noapte minunata FRF a scos un junior din cei doi.
      4. Ca sa vedeti domnule Dan ca nu e vorba de interesul meu va spun ca clubul din Lipova a pierdut o suma foarte mare de bani doar pentru ca Rusu sa fie platit omeneste si sa ii fie rasplatita munca conform valorii.
      5. Nu e vina mea ca Petrescu nu a vrut sa-l dea la Sepsi imprumut cum l-a dat pe Petrila. La primul meci de la instalarea lui Petrescu, cfr a jucat un amical cu Medias la care Rusu a fost titular si chiar a deschis scorul. Pot spune ca toata lumea a fost incantata de jocul lui. Va intreb eu ce vina am eu ca Petrescu este un fricos si joaca cu Culio la 39 ani si nu cu Rusu sau Costache sau alt tanar roman. Inainte de a se inchide perioada de transferuri cei de la Sepsi unde era atunci antrenor Grozav l-au dorit dar cel care s-a opus a fost Petrescu. Nu ca el are nevoie de Rusu.
      Asta trebuie inteles ca Uta isi dorea sa joace un junior crescut de ei ca sa poata fi vandut ceea ce mi se pare normal din punctul meu de vedere. Asa ca domnule Dan chiar nu am motive sa ma simt vinovat pt ceea ce sa intamplat. Cand clubul pe care-l manageriez pierde bani multi doar pentru ai face un bine si unui copil ….nu ma simt vinovat cu nimic.

      0
      0
      1. Domnu Radu, dar dacă nu vă supărați puteți sa ne dați și noua câteva detalii din vânzarea lui Rusu?
        Suma de transfer și procentul la următoarea vânzare!
        Mulțumesc anticipat, știu ca sunteți un profesionist ( se și vede, ca Lipova din echipa slaba, de câțiva ani se lupta la promovare in L2,
        An nou fericit și mult succes!

        0
        0
      1. Plina lumea asta de nebuni. Te intreb ceva aradene il cunosti personal pe Pop ? Nu tasta prostii din spatele monitorului. Daca ai cunoaste omul ai stii si singur ca tastezi rautati.

        0
        0
  3. Cu siguranta aicea era interesul lui apostu sa ramana la uta copilul si sa l.vanda el si uta unde vroiau pe bani mai multi decat ofereau lipovei , anul trecut rusu juca inaintea lui miculescu , acum uta refuza 500 mii euro pt miculescu , atuncea rusu care era titular si miculescu rezerva de ce uta nu au vrut sa plateasca lipovei un pret corect ? Va spun eu pt al vinde pe baiat cu mai mult dupa ce l luat pe banii de nimic de la lipova

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button