Fotbal judeteanFrontiera Curtici - arhivă liga 3

Burlă revine în atacul lui Anca cu o „dublă” spectaculoasă: CS Glogovăț – Frontiera Curtici 2-3


După 0-3 cu Gloria Lunca Teuz Cermei, CS Glogovăț a mai cedat în fața unei divizionarei terțe arădene. De această dată, însă, a fost un eșec la limită, 2-3, în compania Frontierei Curtici, într-un test disputat în această seară pe arena „Constantin Sfârlogia”, din Vladimirescu.

Chiar dacă Bogdan Burlă a deschis scorul cu o execuție frumoasă de la 25 de metri, gazdele au găsit forța să dea o replică bună și au întors scorul până la pauză. Nu înainte ca Avrămuțiu și Prică să mai aibă două situații importante. Denis Negrea a pus latul la centrarea lui R. Ardelean pentru 1-1, iar Doboș a înscris și el după un corner la care apărarea „grănicerilor” nu a reușit să scoată mingea din careu. La ultima fază a primei reprize, Ardelean a ratat din postură de unu la unu cu Mucha.

„Vladi” a mai avut ocazii și în partea secundă, în special prin Borteș,  dar golurile au venit din partea trupei lui Radu Anca. Burlă a reușit „dubla” cu un nou șut din afara careului, mingea ducându-se de această dată cu efect, pe jos, lângă bară. Victoria lui „Fronti” a semnat-o juniorul Cleuță, care a pus latul de la colțul lung după centrarea din corner a lui Burlă.

Chiar dacă a asistat la meci, „principalul” Călin Dehelean i-a lăsat frâiele „secundului” său, Abdoualye Diarra. „Cu excepția lui Avram, Burcă și Stanciu, am cam avut toți băieții la dispoziți și asta s-a văzut în exprimarea echipei. Eu zic că am făcut un meci bun în fața unei formații de Liga 3-a, cu destui fotbaliști buni, reușind să-i înscriem două goluri ce ne dau încredere. Sigur, la numărul de ocazii create ar fi trebuit să mai marcăm, dar, chiar și așa, rămânem cu un antrenament bun și știm exact ceea ce mai evm de lucrat până la primul meci oficial al anului”, ne-a declarat ivorianul, fost fotbalist la UTA în urmă cu un deceniu.

Curticenii continuă să aibă mari probleme de lot. Lui Pavel, pe lista indisponibililor s-au adăugat Huțanu, Lolea și Coșa, în timp ce N. Varga și Andrieș vor fi suspendați pentru meciul de la Chișineu Criș, primul oficial al Frontierei în Liga 3-a. „Fiindcă avem atâtea absențe pentru prima etapă, încercăm și ceva nou din punct de vedere tactic. Pregătim un sistem de joc cu trei fundaș centrali și Calvin la închidere și Burlă din nou vârf, rămâne de văzut cum ne vom descurca și sâmbătă, în fața celor de la Pecica”, a spus Radu Anca, antrenorul „alb-albaștrilor”.

Formații:

Glogovăț: Cionei – Chepețan, Mariș, Bier, Pantea – Doboș, Kocsis – D. Negrea, R, Ardelean, A. Gornic – C. Negrea. Au mai jucat: Oală Narsesovici, Borteș, Sterciuc, Ceh.

Curtici: Mucha – A. Popescu, Gligor, Cleuță – Moldovan, Ciupuligă, Calvin, Avrămuțiu, Vereș – Prică – Burlă. Au mai jucat: Nan – Morar, Vărădean, Puta, Zogo, K. Varga, N. Varga.








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button