UTA Arad

Live-text Liga I, ora 15: UTA – CS Mioveni 2 – 1, final!


Final de sezon regulat de Liga 1 pentru UTA, care o găzduiește pe CS Mioveni astăzi, începând cu ora 15. Arădenii au miza locului 8 și pentru o ultimă tranșă stagională mai importantă din drepturile TV și au doar varianta victoriei contra argeșenilor. Dacă acest succes ar veni și la un 2-3 goluri diferență ar fi și mai bine, atâta timp cât Rapidul joacă cu codașa din Clinceni și i-ar putea depăși pe arădeni la golaveraj.

Formații oficiale:

UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Shlyakov – Batha, Vorobjovas – Miculescu, Ubbink, Otele – Cardoso. Pe bancă: D. Balauru – Baravykas, Dima, Hrezdac, Pătlăgică, Ongaro, Dangubic, Laukzemis, Matei. Antrenor: Ionuț Badea

Mioveni: I. Popescu – Lixandru, A. Iacob, G. Garutti – Oancea, Sz. Vereș, Panait, Trif – Sanoh, Tomczuk, Blănaru. Pe bancă: Ducan – Șerbănică, Dat, I. Balaur, Rădescu, Dumitriu, Coșereanu, Wright, Alb. Voinea. Antrenor: Alexandru Pelici

Arbitri: Andrei Chivulete (București) – Stelian Slabu (Brașov), Ionuț Bobe (București). Rezervă: Andrei Moroiță (Ploiești)

Observator FRF: Ioan Onicaș (Zalău).

FOTO: Claudia Carp

Min. 1 – Start în confruntarea de la Arad, CS Mioveni având lovitura de start. Ca de obicei, UTA e în echipament complet roșu-alb, oaspeții în galben verde. Galeria arădeană a afișat un banner în sprijinul țării vecine greu încercate în aceste zile: „Stay strong Ukraine!“. De asemenea, este înjurat și președintele Rusiei, Vladimir Putin!

Min. 2 – O primă șansă pentru Mioveni, Sanoh a centrat din dreapta, Blănaru a reluat cu capul dar mingea s-a dus paralel cu linia porții

Min. 3 – Ubbink încearcă o minge peste defensiva oaspete pentru Cardoso, dar Popescu este mai rapid și reține balonul

Min. 4 – Shlyakov cade în careu după un duel cu Lixandru dar centralul Chivulete nu acordă penalty!

Min. 6 – UTA controlează acum balonul mult mai bine, dar momentan nu se apropie de poarta adversă

Min. 10 – Se joacă la mijlocul terenului, multe pase în lateral și în spate de ambele părți

Min. 13 – Sanoh centrează de pe dreapta la firul ierbii în interiorul careului dar Iacob reține fără probleme

Min. 14 – Iustin Popescu interceptează o centrare a lui Shlyakov

Min. 16 – UTA a beneficiat de primul corner al confruntării, dar faza s-a încheiat după ce Otele a încercat o foarfecă de la opt metri, lovindu-l însă în spate pe Garutti care respinsese cu capul balonul

Min. 19 – Penalty pentru CS Mioveni! Batha a pierdut mngea la 40 de metri de propria poartă, Tomczyk l-a lansat pe Sanoh iar Shlyakov a intrat în acest din spate iar centralul Chivulete dictează penalty și galben pentru fundașul stânga arădean

Min. 20 – GOL Mioveni! Sanoh transformă penalty-ul cu o scăriță elegantă

Min. 24 – UTA beneficiază de o lovitură liberă de la 25 de metri lateral stânga, Erico și Popescu se ciocnesc în aer iar Chivulete dictează fault în atac

Min. 28 – Arădenii au posesia dar continuă să plimbe balonul stânga dreapta fără să pună pericol adevărat la poarta adversă

Min. 29 – Ocazie imensă pentru UTA! Vorobjovas trimite cu capul înalt peste defensiva Mioveniului, Miculescu reia din prima de la 12 metri dar direct în piciorul lui Popescu!

Min. 33 – Corner pentru arădeni, Ubbink centrează, Popescu respinge, mingea ajunge la Vorobjovas la 23 de metri care trage din prima dar același portar al oaspeților are o nouă intervenție și boxează balonul

Min. 37 – Batha trage puternic de la 23 de metri balonul este deviat și e corner

Min. 38 – Penalty pentru UTA după un henț al lui Tomzcyk în urma unei centrări a lui Vukcevic. Jucătorul Mioveniului a primit și cartonașul galben pentru aceea intervenție. Iacob, accidentat, a fost înlocuit cu Balaur

Min. 39 – GOL UTA! Cardoso transformă cu încredere penalty-ul trimițând în stâna lui Popescu care sărise în partea opusă și e 1 – 1 !

Min. 42 – Galben pentru Balaur care l-a împiedicat pe Iacob să respingă

Min. 44 – Trei minute de prelungire se arată de la margine

Min. 45+1 – Vukcevic e găsit bine în careu de Miculescu, trage din lateral dar Popescu respinge

Min. 45+2 – Batha mai trage o dată de la 25 de metri dar mingea se duce peste

Min. 45+3 – E pauză la Arad, cele două formații fiind la egalitate după 2 penalty-uri transformate de Cardoso respectiv Sanoh

Min. 46 – S-a reluat confruntarea dintre UTA și Mioveni fără schimbări în cele două garnituri

Min. 47 – Otele cade în duel cu Garutti în careu dar centralul Chivulete fluieră fault în atac!

Min. 50 – UTA domină total startul de repriză secundă, însă momentan defensiva oaspete reușește să reziste

Min. 52 – Shlyakov încearcă un șut de la peste 25 de metri dar balonul se duce pe lângă

Min. 53 – Același jucător de bandă stângă centrează în fața careului mic dar Trif respinge în corner. Din faza fiză următoare Erico se înalță superb și reia cu capul de la 8 metri dar mingea trece pe lângă!

Min. 57 – Momente de presiune ale formației gazdă dar centrările lui Shlyakov din stânga sunt respinse de fundașii centrali ai Mioveniului

Min. 61 – Încă un mesaj al galeriei arădene: „Fuck Putin“

Min. 63 – GOL UTA! Lansare a lui Benga pentru Miculescu, acesta preia în careu, întoarce la opt metri pentru Cardoso, acesta driblează scurt și trage spre colțul lung, iar de la patru metri Otele se întinde și împinge balonul în plasă!

Min. 67 – Batha trage din lovitură liberă de la 27 de metri dar mingea se lovește de zid

Min. 69 – Corner pentru oaspeți, Iacob iese pe sub minge dar Otele reușește să respingă pericolul. Dublă schimbare la oaspeți, intră Coșereanu și Dumitriu, ies Panait și Blănaru

Min. 72 – UTA a făcut ușor pasul în spate, Mioveniul are mai mult posesia în ultimele minute

Min. 73 – Iese Cardoso și intră Ongaro

Min. 75 – Coșereanu trage de la 16 metri dar Erico blochează

Min. 77 – Preluare superbă a lui Otele care în lansează pe Ongaro în careu, acesta trage de la 13 metri lateral dreapta, mingea lovește plasa laterală

Min. 78 – Ies Sanoh și Balaur, intră Voinea și Wright

Min. 79 – Dublă ocazie uriașă UTA! Mai întâi Otele a fost găsit singur în careu de Ubbink, nu a tras din prima, a încercat să îl dribleze pe Popescu dar acesta a pus mâna pe balon după care s-a fluier fault în atac. La faza următoare, Ubbink a centrat pentru Miculescu în careu care din opt metri a tras din prima în Popescu!

Min. 81 – UTA se apără sus, Mioveniul forțează cu toate liniile

Min. 83 – Voinea trage de la 14 metri din poziție centrală însă mingea se duce mult peste

Min. 84 – Combinații superbe Vorobjovas – Ongaro – Otele, ultimul trage de la 10 metri dar balonul e deviat în corner

Min. 85 – Cel mai bun jucător al UTA-ei din acest meci Otele e înlocuit cu Matei

Min. 87 – Coontraatac 3 – 2 pentru UTA, Vukcevici pătrunde în careu dar trage direct în Popescu!

Min. 89 – Un nou contraatac pentru arădeni dar Popescu este mai rapid decât Ongaro și degajează!

Min. 90 – Trei minute de prelungire se arată de la margine

Min. 91 – Iese Ubbink, intră Dima. Căpitanul UTA-ei e avertizat cu galben de Chivulete

Min. 93 – Fluier final al partidei, UTA se impune grație reușitelor lui Cardoso și Otele!








Articole de la JOHNNYBET



22 comentarii

  1. rușii ăștia numa daune fac pe unde trec. Penalty clar nu avem ce reproșa s-a văzut pe reluare. sper că e ultimul meci al lui Badea chiar dacă prin absurd ceea ce nu cred , vom intoarce rezultatul! e crimă si pedeapsă antrenorul ăsta, pe Miculescu la facut mijlocaș!

    0
    0
    1. UTA a intors rezultatul printr-un joc spectaculos iar rusul Shlyakov a fost, ca de obicei, unul dintre cei mai buni jucatori de pe teren. Mai ai de spus ceva? P.S. Invata sa nu mai generalizezi un popor. Nu inseamna ca daca Rusia are un presedinte nebun toti rusii sunt la fel. Sunt sigur ca marea majoritate a rusilor nu au dorit acest razboi. Sa fii sanatos!

      0
      0
  2. Stiu ca suna aiurea,dar e prima data cand sper sa pierdem.Sa sacrificam acest meci in speranta demiterii marelui maestru Badea,decat sa fie apoi prea tarziu si sa ne trezim in Liga 2,care e tot mai aproate in ritmul asta.

    0
    0
      1. Ha ha ha fraiere ,UTA a câștigat ! Poți să începi să faci spume la gura ,,Fog,,….🤭🖕🤭.

        0
        0
      2. Va rog eu frumos….Nu va mai jigniti intre voi,pe aici…Nu vad sensul…Exista like si dislike…Esti sau nu de acord cu parerea respectivului…Il poti contracara cu alte pareri obiective..Noi nu suntem mitici care se injura si se jignesc pe site-uri sportive,centrale,care se pretind ca dau ora exacta si au inventat apa calda….

        0
        0
  3. BRAVO BAIETII !!! FORTA UTA Arad !!! Mi-a placut jocul , mai ales repriza2a ,o repriza foarte reusita de baietii in care scorul trebuia sa fie mult mai mare ,la 2-3 goluri diferenta in fata unei echipe solide , greu de batut. Inca odata ii felicit pe toti baietii si totodata MII DE FELICITARI, NU AM CUVINTE DE EXCEPTIONALUL PUBLIC DE LA ARAD !!! FORTA UTA ARAD !!! UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA Arad !!!

    0
    0
  4. Victorie absolut meritată, chiar dacă trebuia să fi fost mai lejeră, nu? Oare când vor marca și ai noștri din (atâtea) ocazii de 1 la 1 cu portarul? Hai Clinceni, deraiaza Rapidul! Haide UTA, multă baftă in play out!!

    0
    0
  5. Infernal!! Nu pot citi doua rânduri și pac o reclama care se pune la jumătatea ecranului la tel și acolo rămâne!! Înțeleg ca aveti nevoie de bani din publicitate dar nici chiar asa!! Pana la urma o sa fac la fel ca în cazul Digi… Mut pe alt sit de știri din Arad…
    Sunt și acolo comentarii!! Nici sa redactez postarea asta nu am putut sa o fac în condiții optime!!

    0
    0
    1. Felicitări pentru victorie, avem un weekend liniştit!
      Forza UTA!!!
      În legătură cu reclamele, eu mi-am pus pe telefon Adblock Ultimate, merge excelent pe Android. Aşa scapi de ororile alea.

      0
      0
    2. Ai dreptate…și eu intru din UK și sunt reclame din 2 in 2 secunde nici nu poți citi 2 rânduri din articol ca intra reclame peste reclame!!! Absolut jenant pt toți cititorii și o lipsa de respect!

      0
      0
    3. Dupa cateva saptamani de chin si nervi,am reclamat asta,personal lui Calin si Lucian…Nu faptul de reclame,neaparat…Am si eu instalat AD Block,de cand a aparut aplicatia…Mie,de exemplu,daca zabovesc mai mult de 2-3 minute pe @sportarad,pur si simplu mi se blocheaza tot…Telefonul trebuie restartat..dar pe Lap-Top,unica varianta este sa scot acumulatorul si sa restaurez sesiunea…Se blocheaza total…Multi prieteni de ai mei,sunt in aceeasi situatie ingrata….

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button