UTA Arad

Gol și assist pentru Cardoso contra Mioveniului: „Nu s-a pus vreun moment problema câștigătoarei, obiectivul – barajul pentru Conference League!”


Dumitru Cardoso a făcut cel mai bun meci al său în tricoul UTA-ei în victoria de astăzi, 2-1, cu CS Mioveni. Fotbalistul crescut de Napoli a marcat primul său gol pentru arădeni în prima repriză, transformând perfect lovitura de la 11 metri acordată după hențul în careu comis de Tomczyk, iar în partea a doua a oferit assist-ul pentru reușita lui Philip Otele, care avea să decidă soarta punctelor.

Cardoso susține că nu s-a temut niciun moment pentru victoria echipei sale, nici măcar la 1-0 pentru adversari. „Mă bucur foarte mult pentru rezultat și pentru implicarea echipei. Sunt mulțumit cu golul marcat și mă rog la Dumnezeu să dau cât mai multe de acum încolo. Nu sunt un vârf clasic, dar mă adaptez. Îmi place mai mult să vin la primire și am avut foarte multă libertate, m-am simțit OK ca număr 9. Nu cred că s-a pus vreun moment problema câștigătoarei, chiar și la 1-0 pentru ei am simțit că vom avea ocazii, că eram echipa mai bună, din acest motiv eram optimist. Dar, au fost momente grele, așa e în fotbal. E bine că am câștigat, deși putea să fie o victorie mai clară. Și astăzi a puteam să marcăm 3-4 goluri, e o chestiune de mentalitate, dar și de noroc. Dar, e bine că ajungem acolo, când ai ocazii înseamnă că muncești bine”, susține atacantul de 30 de ani al „Bătrânei Doamne”.

Cardoso și Otele au fost cei mai buni jucători ai UTA-ei contra argeșenilor, impresionând în mai multe rânduri prin tehnica deosebită. Cei doi au și colaborat la reușita de 2-1. „Eu mă înțeleg foarte bine cu orice jucător care înțelege fotbalul. În cazul meu, când stau bine fizic, sunt un jucător care poate face diferența. În fiecare zi mă simt din ce în ce mai bine”, mai afirmă atacantul arădenilor.

Arădenii vor debuta săptămâna viitoare în play-out, dorind să se implice în bătălia pentru un loc de Conference League. „Ne vom lupta, cum am făcut-o și astăzi. Obiectivul principal e să ajungem la barajul pentru Conference League”, a mai transmis Cardoso.

Galeria UTA-ei au afișat un mesaj pentru poporul ucrainean, care luptă pentru libertate împotriva Rusiei. ”Stay strong Ukraine!” – a fost mesajul afișat de ultrașii arădeni, care au și început să strângă fonduri pentru ajutarea refugiaților din țara vecină. „E foarte greu să te gândești numai la fotbal în momente ca acestea. Și când mă uit la copilașul meu, mă gândesc că trebuie să ne bucurăm că nu avem bombe peste noi. Am transmis și înainte un mesaj de solidaritate. Noi, ca oameni, nu avem multe de făcut, trebuie să ne gândim că viața trebuie să fie trăită în fiecare zi”, e mesajul lui Cardoso.

Golul înscris astăzi a fost cel de-al 13-lea pentru Cardoso în Liga 1, după cele 12 marcate pentru Gaz Metan Mediaș. Precedentul a venit în decembrie 2020, în eșecul sibienilor, 1-3, cu U. Craiova. „Cu numărul 9, Cardoso a lungit bine echipa adversă, a intrat între linii conform caracteristicilor pe care le are. Are nevoie de mingi, dar – până la urmă – a fost ok”, a spus Ionuț Badea despre Dumitru Cardoso.








Articole de la JOHNNYBET



10 comentarii

    1. dupa lotul de jucatori,cam asta e locul…dupa cat de iubita e echipa asta sigur suntem pe podium,,,,cel putin asa ne place noua sa credem..

      0
      0
  1. Bravo UTA mă bucur că am luat fața ..rapidului..după meciul rapidului cu clinceni dau declarații rapidisti de parcă au câștigat liga campionilor jenant plus filosofia lui mutu rareș ilie e copilul lui.cică ..Doamne Iartă omagiu pt mutu și rapid pe digi …am mutat canalul noapte bună la toți UTIȘTI

    0
    0
  2. Cardoso a jucat o singura repriza…Bravo lui…Gol dintr-o executie frumoasa,calma de penalty,apoi creditat cu pasa de gol,din greseala,sutul sau fiind gandit spre poarta..Noroc ca noul jucator,imbratisat de catre suporteri,OTELLE,a fost acolo…
    In a 2-a repriza,Cardoso a fost cel mai slab de pe teren si nu inteleg din ce cauza?…Noi am fost prinsi de 8 ori in offside,dintre care Cardoso de 5 ori..2 in prima,3 in a 2-a…Bun control al mingii,stapan pe posesie,apoi i se rupe ceva in joc,in gandire..Mereu cu spatele,pierdut dueluri si cu frana trasa..Sper ca va recupera cat de curand…Cam 60% ca aport momentan.Succes!Poate mult mai mult!

    0
    0
    1. Gol din penalty deși a furat mingea (nu el trebuia sa bată)cu tupeul specific…apoi faza golului a fost făcută de Miculescu urmată de luftul lui Cardoso care e creditat cu pasa de gol
      Apropo Cardoso și Otele când pasează și cu colegii lor pe faza de atac????

      0
      0
  3. Dar la Iacob nu se uita nimeni, ca a facut numai prostii, penalty in primul rand , si nu in ultimul rand a incercat sa iasa pe o centrare, continuare banuiesc ca s a vazut.

    0
    0
  4. Cardoso a reusit un joc mai bun decit precedentele, dar nu a stralucit. Meritul lui este ca nu a tremurat…la penalty, nu conteaza cine trebuia sa il bata, Cardoso are…sange rece. In rest, la golul doi, „a iesit o pasa”, dar Cardoso a creat destula neliniste printre aparatorii argeseni.Si Otele a jucat bine, are baiatul asta un dribling devastator, pina ” va fi citit ” de adversari va crea panica.In rest victoria conteaza, desi UTA, in prima repriza a fost mult prea moale. Inchizatorii stau foarte retrasi, nu prea produc ceva pentru atac. Despre Iacob : el ramane un portar de linia portii, scoate mingi grede, dar nu stie iesi pe centrari, ia des gol , la mingi cu bolta. Inca ceva, am revazut faza, Iacob nu a facut fault, mai inainte el a fost impiedecat sa repuna mingea in joc, deci el a fost faultat. Apoi a incercat sa schimbe directia, a alunecat si a avut un contact cu cel care il impiedeca. Nici vorba de penalty. Insa nu ar strica sa mai stea si pe banca, Balauru iese mai bine pe mingi, si ar trebui , si el…tinut in priza.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button