UTA Arad

Peluza arădeană, mai „roș-albă” ca oricând pentru coregrafia aniversară, suporterii UTA-ei și Rapidului – la un pas de bătaie la finalul meciului!




UTA rămâne fără victorie la Arad în fața echipelor bucureștene și în sezonul 2021-2022.  După 1-1 cu FCSB și 0-0 cu Dinamo, s-au consemnat un 2-2 și un 0-2 cu Rapid, acest ultim joc disputat în play-out, cu casa închisă, în premieră pentru noua arenă „Francisc Neuman”. În toate cele patru meciuri numărul fanilor a trecut de 8000, dar sâmbătă seara au fost aproximativ 11 mii de susținători ai „roș-albilor” în Calea Aurel Vlaicu.

”Copilul care aleargă spre stadion…. măcar o dată-n viață să mai fii!”

Evident, cea mai mare rivalitate e chiar cu giuleștenii, iar galeria a pregătit cu coregrafii speciale în ambele dispute cu „alb-vișinii”. În toamnă, ultrașii arădeni desenau pe o pânză imensă o regină îmbrăcată în alb-roșu, cu sceptrul în mână, semn al puterii în fața supușilor săi. După culoarea straielor, la picioarele stăpânei au stat câte un polist, un u-ist (suporter al Universității Cluj), un craiovean (repezentant al echipei patronate de Adrian Mititelu), un rapidist (cel mai sumar îmbrăcat), bufonul reșițean și „câinele” dinamovist, iar pe betonul din fața peluzei a venit și explicația: ”Dorința unui întreg stadion: Regina României înapoi pe tron”. Acum a venit rândul unei coregrafii aniversare 3 D, la care fanii au muncit timp de două săptămâni. Clubul UTA împlinește 77 de ani pe 18 aprilie și în peluză a fost desfășurată o pânză cu vechiul stadion construit de baronul Francisc Neuman, înconjurată de cartonașe roș-albe, iar în fața peluzei a apărut un tânăr cu un fular al echipei arădene. Pe gard a apărut și explicația: „Copilul care aleargă spre stadion…. măcar o dată-n viață să mai fii!” Dinspre galeria rivală a venit răspunsul ironic: ”Asta da coregrafie cu ițari și pălărie”.

Mesaje ironice, în special din partea rapidiștilor

Apoi, față de confruntarea din tur, au dispărut mesajele ironice, cu trimitere la originile unei bune părți a fanilor rapidiști. Asta și pentru că formația giuleșteană a amenințat cu ieșirea de pe terenul din Arad dacă simte miros de rasism dinspre peluza arădeană. Totuși, a existat un mesaj tăios la adresa liderului galeriei giuleștene, Liviu Ungurean, poreclit „Bocciu”. ”Lider dospit, fizic de <<manechin>>, la microfon omulețul de la Michelin!“. De cealaltă parte, „alb-vișiniii” au mai transmis două mesaje ironice rivalilor arădeni în numele lor: ”Peluza o umpleți și voi atunci când jucați cu noi!“ și ”Când jucați cu Rapid este zi de sărbătoare, vă strângeți 4 galerii să umpleți 3 sectoare“ dar și al „fârtaților” de la Poli Timișoara:Frații noștri din Banat, meci de meci v-au alergat“. Cert este că sărbătoarea s-a declanșat în sectorul susținătorilor rapidiști, care au cântat și scandat minute bune după ultimul fluier al lui Iulian Călin. Un arbitru care a condus modest derby-ul, cu decizii eronate în special în dreptul gazdelor.

Nu toți ultrașii arădeni au fost de acord cu ”Rușine, rușine!”

În peluza „roș-albă” a fost și o mică, neînțelegere, în sensul că unul dintre lideri a dat tonul scandării: ”Rușine, rușine!” ce nu a fost împărtășit de toți camarazii. Până la urmă, la final galeria arădeană i-a primit pe jucătorii favoriți la salut, i-a aplaudat, însă dezamăgirea rezultatului rămâne. În ultima vreme, UTA a bătut de două ori Clinceniul, o dată Gazul și Mioveniul, formații clasate sub ea în clasament, iar cu formațiile mai răsărite, Rapid, Botoșani sau Chindia a clacat.

Incidentele evitate la mustață la spartul târgului

Ca o notă pozitivă ar fi lipsa incidentelor între cele două „tifoserii”, cu toate că ele au fost aproape să se întâmple la aproape o oră după finalul jocului. Nimeni nu știe cum, sau poate jandarmii știu prea bine, un grup de fani rapidiști au fost scăpați de sub control și au alergat spre câțiva rivali utiști, care rămăseseră la un local din zona stadionului. O mașină a Poliției locale a fost prima care a intervenit în dreptul fântânii arteziene și s-a postat între cele două grupuri, după care au intervenit și jandarmii care s-au trezit din propria uluială.








Articole de la JOHNNYBET



22 comentarii

  1. Comentariu nespecific, dar cu legături importante la tema. Mulți dintre noi sunt priviți ca dușmani potențiali ai echipei. Daca nici nr. 1 dintre noi, Giro, nu iubește echipa, atunci cine.? Și el și restul suntem obligați sa tragem un semnal de alarma cu privire la mersul lucrurilor. Nu părăsim corabia nici dacă ajungem în apa și plutim pe catarg. !! Dar la boli puternice, tratamente puternice !

    0
    0
    1. Iubirea față de echipă, nu împuternicește pe nimeni, să impună,, ce și cum ” .
      Suporterul trebuie să susțină, să încurajeze.
      Eu cred că nimeni din conducerea echipei, nu îi vrea râul.
      Lăsați pe cei care bagă bani să conducă, așa cum știu eii, că aveți sugestii, sau sfaturi, conducătorii galeriei, să meargă, arunci când este nevoie , la o întâlnire cu conducerea, cu antrnorul, cu sponsori și să propună, să își spună punctul de vedere, arunci in funcție de posibilități,de dorința tuturor, să facă ceeace este bine pentru club.
      Trebuie în mod normal ,ca și reprezentanți galeriei să poată sa își spună punctul de vedere, dar nu să impună.
      HAI UTA !!!
      Hai Aradul !!!
      Iubiți și susțineți echipa și la bine și le râu !!!

      0
      0
  2. Asa prezenta slaba nu am mai vazut de foarte mult timp. Ma refer la peluza. Si cand zic prezenta, nu ma refer la numar. Se auzeau maronii aia cu tobosarii lor mai tare decat noi. Baietii uita sa mai cante cand merg in peluza. Iar baiatul cu microfonul…nu cred ca e pentru el treaba asta.
    In rest sa ne auzim de bine!
    Doar UTA!

    0
    0
    1. așa e.. si galeria a pierdut duelul cu rivalii așa că să nu strige,, rusine” la echipă! bine mulți nu au fost de acord cu muștruluiala celui cu portavoce. și la bannere ironiile lor au fost mai intepătoare! deci să o lase mai moale si ultrasii in negru si nu in alb-rosu!

      0
      0
      1. Claudiu si Alex P, cate ore ati lucrat la coregrafia afisata? ce cantece ati compus voi pentru UTA? Veniti voi oare in deplasarile lungi ale echipei? De fapt, care e contributia voastra in ce priveste galeria echipei? Ca asa, de la tribuna 2, din fundulet, e usor sa comentezi.

        Daca galeria Rapidului s-a auzit asa tare, de ce nu ati venit si voi in peluza Nord sa cantati cu noi, sa ne sprijiniti?
        Peluza aradeana a fost plina de copii, care evident nu au cantat. Daca va doare acest lucru (ca o alta galerie se aude mai tare ca noi) atunci haideti si cantati si voi, hai sa facem o cheta sa cumparam in ca 1, 2 tobe, faceti ceva concret. De dat din gura e usor si m-am saturat de astfel de oameni.

        Oamenii aia care sunt la microfon, buni si rai cum or fi, muncesc zile in sir sa pregateasca o astfel de coregrafie, sa educe o peluza plina de copii (la modul ca trebuie sa-i invete cum si cand se canta) si fac tot ce le sta in puteri. Tot ei sunt cei care striga adunarea pentru deplasari acolo unde le vezi fetele mereu.
        Iar voi, inca o data, care e contributia voastra?

        Galeria rapidului s-a auzit pentru ca toti care au fost au cantat.

        0
        0
      2. Galeria a fs ok. Atât cât e ea. Pt ca nr de ultras de galerie din Arad, nu e în top 5 din țară. Sunt copii, tineri etc. Ceea ce nu e neapărat rău.
        PS. Tipul cu microfonul e ok. Chiar te motivează. PS 2. Cu excepția celor 2 greșeli,, Da i în pl de jucători” și chestia cu „rușine” .
        PS. Cat despre bannere… Asta înseamnă să ai cartite.. Și multă experiență. Și din păcate, nu din partea noastră.

        0
        0
      3. Alex, nu are nimeni nimic personal cu baiatul. Dimpotriva, doar ca trebuie sa accepti si realitatea. Stai linisitit, comentariul nu e de la tribuna 2. Nu esti singurul care face deplasari, nu esti singurul care doneaza, nu esti singurul care se implica. Trebuie doar sa deschizi un pic ochii si sa privesti in jur. Nu a fost un atac la persoana asa cum l-ai interpretat tu, ci a modului de organizare. Daca zici ca sunt foarte multi tineri si nu canta in peluza, atunci ultimul meci cu innaripatii astia cum a fost? Ca nici nu poate fi vorba de o comparatie intre prestatia de acum si cea de atunci.

        0
        0
    2. Cipri Moldo are interdicție alaturi de câțiva băieți din peluză. Băiatul care a dat tonul e slab la așa ceva. Doar înjurături știe, urlă când nu trebuie, o fi el mare ultras, dar la dat tonul e slab rău. Nu simte momentele din joc, întreabă pe cei de lângă el ce să mai cânte..
      În schimb la dat tonul la înjurături e nr 1. Pe urma tot el se plânge ca nu se cântă bine, cum sa se cânte bine când el face pauze între cântece și nu știe la ce cântec sa dea tonul? Nu e bun de lider, dacă nu se cântă bine o mare parte din vină o are cel cu portavocea, nu stie sa conducă o galerie. Chiar dacă au fost mulți noi în peluză, nucleul a fost același!
      Sa sperăm că băieții care au interdicție vor revenii cât mai repede și Cipri își va relua locul în peluză, cu portavocea în mână!
      Dacă era după O. se înjura tot meciul, se scanda doar,, rusine” și probabil la sfârșit le cerea jucătorilor sa își dea jos tricourile!
      Jucătorii atât pot, sunt limitați valoric!
      Din atâția băieți nu se găsește unul care sa dea tonul? Până revine Cipri!

      0
      0
    3. Corect ! Am mers in peluza cu familia am cantat toti , dar două ori am auzit copilu de la microfon ( noul lider ) că : DĂ-I IN PLM DE JUCATORI , hai să cântăm !

      0
      0
  3. Si inca ceva, astia care nu va place cum se comporta liderii de galerie, haideti sa va implicati, cu donatie de bani, cu munca la coregrafii si inclusiv cu dat tonul la cantece. Nu cred ca v-ar refuza cineva. Haideti sa imbunatatiti voi comportamentul peluzei.
    Daca vrei sa te implici o poti face, pareri si propuneri avem toti.

    0
    0
    1. Salut. Eu am fost cu familia in peluza si am strigat /cantat toti , dar din păcate muulte înjurături ….. prea multe . Ps: am incercat si eu cu fosta red fighters , multe deplasari , timp , bani …. Acum vin cu familia ( cu copii ) se injura exagerat. NU SUNT DE ACORD CU LIDERUL CARE STRIGA LA MICROFON CĂ ” DĂ-I IN PLM DE JUCATORI , HAI SA CÂNTĂM ! așa NU !

      0
      0
  4. Mi’a lăsat un gust amar faptul că pe stadion s’a auzit doar „galeria miticilor dâmbovițeni și a așa zișilor frați din Banat”.
    Galeria UTA’ei, are o sonorizare de toată jena precum sonorizarea stadionului, adică slabă spre foarte slabă. Noroc, că am urmărit partida pe LOOK SPORT, unde sonorul era OK., comparativ cu cel de pe Digi sport 1, unde la orice meciuri, în afară de cele ale lui fîcîsîbî, și altele , este la fel de jenant și cu niște „cronicari bâlbâitori și mormăitori !
    În rest, nimic semnificativ, în afară de faptul că UTA, de la meci la meci se îndreaptă spre locurile de baraj, sub măreața păstorire a lui Ionuț
    „dacă” Badea !
    Rușine Meszár, rușine jucători UTA’iști, indiferent că ați fost titulari sau ați intrat pe parcurs ! Să nu tragi nici’un șut pe spațiul porții adverse, doar acel al lui Miculescu care sa scurs alături la distanță cam mare !? Este peste poate, este de neimaginat !?

    0
    0
  5. Pai de mai multe ori a înjurat ca un birjar la microfon, boxele nu funcționau toate în peluză, era cât pe ce sa fie caftit și nu ar fi pentru prima dată! Băiatul e slab la dat tonul, face pe deșteptul când nu trebuie ca să poată ieși în evidență! De 100 de ori spune „hai sa cântăm, hai ca nu suntem suporteri de rezultat”, în loc sa dea tonul la ceva cântec! Slab lider la dat tonul! Slăbuță și coregrafia, doar acel suporter 3 d? Și vechiul stadion pictat pe o pânză.
    În schimb foliile alea alb roșii au arătat bine!

    0
    0
  6. Galeria este OK. La meciul de sambata, eu cred, ca cei de la rapid au avut ceva statii de amplificare, care au perturbat pe ai nostri. Daca da, cine le-a permis sa intre cu ele in stadion. Le-au pus in functiune doar dupa ce a inceput meciul. poate le-am mai dat si curent…

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button