Progresul Pecica

Pecica a clacat lamentabil în compania Pobedei, Bozian și-a asumat totul: „Plătim lipsa mea de experiență, venim cu picioarele pe pământ!”




Bogdan Bozian a pierdut primul său meci din postura de antrenor-jucător al celor de la Pecica în poate cel mai puțin așteptat moment. În plus, maniera clară în care „galben-albaștrii” au cedat la Dudeștii Vechi (1-6), în cadrul etapei a treia a play-outului Ligii a 3-a, e total neașteptată, însă „Bozi” își asumă totul, susținând că echipa a plătit în special lipsa sa de experiență.

„Dublele” lui Budur și Vasilcin, plus reușitele semnate Rusu și Lungu au îngenunchiat Progresul, care a punctat doar prin Enciu și a plătit foarte scump absența căpitanului Arsene (suspendat). „Mă așteptam să vină un moment în care să facem un joc slab. Am abordat cam relexat, cam prea încrezători după patru rezultate pozitive. E vina mea, îmi asum, trebuia să ținem același ritm, am intrat un pic pe vârfuri, nu am reușit să-i fac să înțeleagă că nu putem câștiga doar intrând pe teren. Nu e nimic de zis la 6-1, lor le-a intrat tot, noi la 1-0 am avut trei ocazii. Dacă egalam, altul era jocul. Am luat goluri ușoare, nu știu cum a fost dat primul penalty, mâna era într-o poziție firească, eu așa cred. După 3-0 la pauză, a fost greu să-i fac să creadă că încă putem să revenim în joc, am reușit 3-1, dar pe o contra, s-a greșit o pasă și am luat golul 4 și s-a terminat. Repet, sunt principalul vinavat, plătim lipsa mea de experiență. Am jucat cu patru juniori de la început, i-am simțit cam încrezători, poate era bine să nu ducem entuziasmul la extrem”, afirmă Bogdan Bozian.

Pe de altă parte, experimentatul mijlocaș, aflat la începutul carierei de antrenor, spune că nu e îngrijorat pentru următoarele partide. „Nu asta este fața echipei, vom demonstra că putem mai mult. O astfel de  înfrângere șterge din lucrurile bune, ne aduce cu picioarele pe pământ, sper să înțeleagă jucătorii că pentru a câștiga un meci trebuie să muncești, să transpiri, să respecți orice adversar. Prea relaxați am abordat meciul și la al doilea gol am fost demoralizați total, nu am mai avut reacție. Mi-am asumat că trebuie să construiesc o echipă tânără și la meciul cu Curtici trebuie să demonstrăm care este adevărata față a Progesului Pecica”, a adăugat Bozian.

Curticenii vizitează Pecica în Vinerea Mare, începând cu ora 17,00.

FOTO: Costel Șerban








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button