Badea susține că el conduce campania de reînnoire a contractelor la UTA, cât despre el: „Conform înțelegerii, discutăm la finalul sezonului”

Fiindcă din punct de vedere sportiv UTA și-a încheiat sezonul, bifând obiectivul minim, salvarea de la retrogradare, conducerea clubului lucrează deja pentru stagiunea ce va începe pe 9 iulie. Ieri, a fost făcută publică lista celor 9 fotbaliști care vor continua să joace în „alb-roșu” și în campionatul ce urmează și anume: Ubbink, Batha, Otele, Vukcevic, Isac, Miculescu, Balauru, Erico și Benga, când, de obicei, totul ar fi trebuit să plece de la numele antrenorului.
„Jucătorii care și-au prelungit contractele au fost la recomandarea mea”
Se știe că Ionuț Badea a semnat o înțelegere valabilă cu UTA până la finalul acestui sezon și toate indiciile duc spre o despărțire între cele două părți. Până una alta, însă, actualul „principal” al arădenilor susține că, din punctul său de vedere, totul e în grafic, discuțiile rămân deschise, cu atât mai mult cu cât conducerea „roș-albilor” i-au urmat sfaturile când au operat primele reînnoiri contractuale. „În cazul meu lucrurile au fost clare de la început, adică rămâne să mai avem o discuție la finalul sezonului. Până atunci, nu sunt influențat în niciun fel. Jucătorii care și-au prelungit contractele au fost la recomandarea mea, o să mai urmeze și alte situații de negociere, dar pentru noi e important acum acest joc cu Mioveniul și ultimul cu Dinamo, bineînțeles. Cât despre contractul meu, repet, urmează să discutăm la finalul acestui campionat, așa cum am stabilit de când am venit aici. Până atunci mă interesează să câștigăm fiecare meci și rămâne de văzut ce poziție vom ocupa la final. Evident, clubul va câștiga niște bani în plus de la televiziuni dacă vom urca în clasament”, a spus astăzi Badea, la conferința de presă ce precede jocul cu CS Mioveni.
Vorobjovas și Laukzemis, nemulțumiți după Craiova? „Sunt convins că reacțiile nu se vor mai repeta”
Cel puțin deocamdată, pe lista fotbaliștilor care nu au viitorul asigurat la UTA nu se află niciunul dintre fotbaliștii lituanieni. Baravykas este uitat pe bancă de etape bune, în timp ce Vorobjovas și Laukzemis au fost scoși „la pachet” din meciul de Craiova, pe la mijlocul reprizei secunde, nemulțumirea lor fiind surprinsă de camerele TV. „Laukzemis s-a autodepășit în ultimele două meciuri, știm cu toții ceea ce poate fiecare și faptul că el a reușit să treacă peste toate momentele negative pe care le-a avut și, practic, s-a autodepășit, nu a făcut decât să dea valoare muncii pe care o facem aici împreună. Nu nu numai fizic, ci și mental. Sunt un om care vorbește tot timpul cu jucătorii pe care-i antrenez, uneori mai dur, uneori mai frățește. Câteodată autoritatea trebuie să iasă la iveală, alteori trebuie să-i lași pe ei să ia decizii în anumite situații. Este o continuă dinamică a grupului, eu sunt convins că reacțiile, cel puțin cele ale lui Modestas, nu se vor mai repeta și mă aștept ca fiecare dintre ei să dea maximum atâta cât vor juca”, a mai comentat Badea.
Badea, la primul bonus la înfrângere din carieră: „Unicat, e o formă de respect pentru ceea ce oferă jucătorii în teren”
Gruparea arădeană a pierdut meciul de la Craiova și pe mâna arbitrilor, în special a „centralului” Costreie, care a dictat eronat lovitura liberă din care gazdele au marcat singurul gol al partidei și nu a dat un penalty pentru arădeni la ultima fază a meciului, motiv pentru care conducerea clubului a decis să premieze echipa și la înfrîngere. „Pentru mine este unicat, este o formă albă de a arăta fenomenului fotbalistic că se poate și altfel. Este o situație pe care toți jucătorii au perceput-o ca ca fiind un element de stabilitate, un element de empatie, până la urmă, de respect pentru ceea ce oferă jucătorii în teren. Orice echipă, club traversează în anumite momente situații pe care nu le pot stăpâni și atunci este foarte important cum se manageriază această situație din partea conducerii, a celor care conduc destinele unui club, fie sportiv fie administrativ”, a adăugat Badea, care, pe de altă parte e convins că arbitrii nu o pot condamna două meciuri la rând pe UTA: „Sper să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat la meciul precedent legat de cei care împart dreptatea în teren. Sunt convins că cine va arbitra o va face foarte bine, foarte corect, pentru că nu se pot întâmpla două situații similare una după cealaltă”.


toata lumea-i canta prohodu si cand colo el trage toate sforile…mare conducatorl baiatu asta,,,exact ca sir alex ferguson,,,vedeal-as la jiji manager general..
Dacă echipa nu va fi întărită cu cel puțin 4 jucători buni, am spus buni , nu 2 la leu, atunci Liga 2 a scrie pe ei.
Toate echipele se vor întări puternic, cu acest lot nu mai faci față.
Trebuie să vină investitorii adevărați, să nu mai trăim de azi pe mâine.
Sper ca Meszar să dorească binele Aradului, până acum , cinste lui.
Badea ori lucrează voluntar pentru un viitor, probabil amic, ori tot voluntar pentru… el ! Acum contractul de munca trebuie dus la bun sfârșit, chiar după preaviz. Se pare ca i s-a cerut părerea și ca are curajul sa se prezinte cu ceva cifre seci la bilanț. Victorie fiind și cu Gazul, problemele ălora neinteresand pe nimeni. O păcăleală, totuși mai mica ca a lui Costree. Ba putem asista la pretenții Badea de aducere a unor jucători cu CV, mai cu noroc. Cert e ca și conducerea e speriata de cheltuieli care afectează și buzunarul clubului, mai ales dacă te arunci în bazin, fără sa te interesezi dacă e apa. Vor pleca cei cu minute puține, poate împrumut la Hrezdac Nu vor fi mari schimbări și sa speram ca stabilitatea asta sa nască o oua atitudine și măcar un pas înainte . Nu e nimic bătut în cuie, dar impresia e ca suntem avertizați și pregătiți în prealabil și pentru orice varianta, De văzut.
Si eu pot sustine ca sunt urmasul lui Napoleon..Parca mai era un ciudat care a revendicat Moldova,ca fiind urmasul lui Stefan cel Mare si Sfant..mergand in judecata contra statului roman…
Nimic nou pe frontul de vest…Recomandarile sale sunt exact ce am vazut si stim cu totii,cam cei care trebuie sa ramana,plus Shlyakov.In rest,nu mi-ar fi dor de niciunul,sincer..
Sper sa nu am surpriza neplacuta ca sa-i fie prelungit contractul lui Mister Badica.Nu contest faptul ca nu ar sti fotbal,departe de mine gandul..Doar ca,de la teorie pana la „praftica”,e cale lunga…Echipa a jucat inertial,la preluare,in rest haos,degringolada si teama,nesiguranta.Experimente nefondate.Reinventate posturile unor jucatori importanti care i-au bulversat si aici i-as mentiona cel putin pe Ubbink,Batha,Mode,carora era absolut clar ca nu se pot acomoda pe niste sarcini si posturi ciudate pentru ei…Si totusi a insistat..Ma rog..
Am si aprecieri fata de Badea,nu sunt absurd..Cu un lot de restriste,cu o banca foarte slaba(multumim Apostu),asa cum s-a putut si cand a putut,a debutat niste juniori din academie,despre care sper ca mai auzim, cat mai des..Mai sunt si altii care isi asteapta sansele si muncesc enorm de mult la antrenamentele juniorilor.Balint nu i-ar fi debutat niciodata,in vecii vecilor,Amin…
Aici,la acest capitol,bila alba pentru Badea,in rest negre..