Keseru, dezlănțuit după primul său gol la UTA: „Antrenorul răspunde…e o situație penibilă. Să mă retrag? Doamne ferește, voi discuta în decembrie”

14 etape au avut de așteptat suporterii UTA-ei pentru un gol din partea celui mai galonat și bine plătit fotbalist din lot. Legea ex-ului a funcționat și în cazul lui Claudiu Keseru, care a marcat împotriva FCSB-ului un gol ce avea să conteze doar la capitolul statistică. Altfel, arădenii au pierdut al 6-lea meci stagional, e pe locul 12 în clasament, la 4 puncte de o poziția de retrogradare directă ocupată de Chindia, care – însă – vine tare din urmă cu trei victorii consectutive.
Vorbind la final la microfoanele televiziunilor ce au transmis meciul de pe „Arena Națională”, Keseru a trimis săgeți voalate către Ilie Poenaru, care nu-l folosește prea mult de două luni încoace. Pe de altă parte, atacantul de 35 de ani a spus că nu are de gând să agațe ghetele în cui atâta timp cât are încă plăcerea de a juca și a luat în calcule o despărțire de UTA în iarnă, dacă nu va primi mai multe șanse. Keseru a vorbit și despre bani, susținând că la Arad are cel mai mic salariu din cariera sa, fără să țină cont de faptul că e cel mai bine plătit jucător din lotul „Bătrânei Doamne” și asta luând în calcule și precedentele două sezoane, de la revenirea echipei arădene în Liga 1.
În fine, fostul fecesibist nu și-a ascuns bucuria pentru „Oli”, cel care era abătut după eșecurile cu Silkeborg, dar după golul cu UTA și-a mai revenit. Dar, ca să nu vă luăm satisfacția de a afla toate gândurile vârfului orădean după ce s-a deblocat în „alb-roșu”, vă vom reda integral interviul dat duminică seara:
– Claudiu ai intrat, ți-ai făcut datoria de atacant, dar nu a fost suficient pentru măcar un egal astăzi. Cum ai simțit jocul, cum a fost revederea cu colegii de la FCSB?
-Foarte, foarte plăcută, cu toate că într-un moment delicat pentru ei. I-am simțit puțin abătuți, am încercat să le zic câte un cuvânt pe suflet fiecăruia pe care l-am văzut înainte de meci. L-am văzut și pe „Oli” (n.a. Darius Olaru) înainte de meci, rar l-am văzut atât de atins un pic de situația actuală, mai ales că e o persoană care pune totul la suflet. Dar, a jucat excepțional astăzi și asta m-a lăsat să cred că are tăria să treacă peste situația actuală și mă bucur.
– Ce le-ai transmis și ce le-ai împărtășit din experiențele tale pentru că și tu ai trecut de-a lungul carierei prin momente mult mai grele?
– Rămân între noi lucrurile astea, așa consider că e mai bine.
– Dacă ai fi intrat mai devreme, crezi că ai fi putut înscrie și golul al doilea?
– Asta e decizia antrenorului, el răspunde pentru deciziile pe care le ia, eu sunt aici doar ca să mă pregătesc cât mai bine. Am făcut-o, o fac deja de ceva vreme tot ceea ce ține de mine, mai departe depinde de antrenor.
– Ai trăit destul de intens meciul pe bancă până ai intrat, îți doreai să intri, ai vrut să marchezi?
– De fiecare dată și astăzi mi-am dorit să marchez, bineînțeles. Dar, nu am sărbătorit golul din respect pentru clubul la care am fost, pentru oamenii care sunt în club, pentru acești suporteri care în ciuda situației au fost prezenți în spatele lor. Dar știam dinainte, mi-am făcut scenarii în cap și am zis că, dacă voi înscrie, nu voi sărbători.
– Ce ai simțit când ai intrat, ai avut emoții? Sincer, ești un fotbalist cu mare experiență…
– Emoții am întotdeauna. Dacă nu mai am emoție, mă voi lăsa, dar atâta timp cât simt că pot și emoțiile există, sunt prezente…
– Ce îți trece prin minte în momentul în care intri din nou aici, pe acest stadion, unde ai trăit atâtea momente?
-Foarte multe, e prima dată când intru în celălalt vestiar, în primul rând. Inclusiv cu echipa națională, cu Steaua, tot timpul am fost aici, nu pot descrie pentru că nici eu nu știu cum să le trăiesc. M-au năvălit foarte multe sentimente simultan.
– Vreau să ne spui și apropo de UTA, ce crezi tu că se întâmplă cu aceste evoluții oscilante? Părea că după meciul cu CFR se repune pe linia de plutire, dar iată că …
– Nu o să-mi dau cu părerea, nu sunt antrenor.
-Ești jucător, tot simți din teren și din antrenamente, ce se întâmplă. Pentru că sunt pretenții mari acolo …
– Las pe alții să-și dea cu părerea.
– Pretenții mari, inclusiv de la tine și în momentul în care ai venit la acest club, s-a discutat foarte mult …
În acele 10 minute pe care le joc în ultimul timp îmi dau viața.
– Situația este tensionată între tine și antrenor?
Nu o luați așa, la cât se apelează la mine eu intru cu determinare.
-Dar la început erai în vederile antrenorului, se baza pe tine, spunea că ești un jucător cu experiență și iată că au venit și aceste momente pe care nimeni nu și le poate explica. E vorba de forma ta?
-Nu sunt eu cel care ia decizii.
Tu mai poți în această situație, nu te întrebi, te-ai gândit la un moment dat să te retragi?
-Să mă retrag? Doamne ferește, cu parametri pe care îi am și i-am arătat în cele 10 minute, eu nu mă retrag, asta e sigur.
-Te întreb pentru că poate alți jucători cu experiența ta ar renunța, ar zice gata, mi-a ajuns, am jucat la niște cluburi importante, am făcut performanțe …
– Atâta timp cât am plăcere și se vede că am plăcere, de ce să mă retrag? E o situație, voi juca aici sau în altă parte, voi juca.
Urmează Cupa, te aștepți să joci mai mult? Știu că sună ciudat întrebarea asta, dar asta e situația în momentul ăsta…
– E o situație penibilă, nu mă simt, ok, dar nu voi spune nimic.
– Spuneai că vei juca ori aici, ori în altă parte. Te gândești la un moment dat, dacă va continua această situație, să pleci la alt club?
– Bineînțeles, nu sunt aici pentru bani, e cel mai mic contract din carieră pe care l-am avut. Nu am venit pentru bani, am venit pentru altceva. Nu îmi dau cu părerea despre ceea ce se întâmplă, dar în momentul în care se va termina în decembrie, voi discuta.
FOTO: UTA Media Design


Cred ca, POENARU a pierdut vestiarul si nu este bine pt. UTA. aceasta situatie !!! Daca jucatorii nu il mai vor,atunci Poenaru ar trebui sa cedeze daca nu mai este cale de impacare !!!
si vine altul caruia ii fac vant dupa alte 10 etape?
hai sa le acceptam jucatorilor toate fitele ca pe ei ii doare in basca
La amănunt, toți jucătorii au de lucrat la propria evoluție. Dramatic e când apar greșeli, zise de joc, cu consecințe pe tabela. Mult sub ce se aștepta la FCSB. Momente bune la UTA, par și ele la sfârșit drept calculate de adversar, care putea termina jocul în vreo patru momente. Pierderi de echilibru la Abeid, pe la Benga, uluiala pe la Vukcevici, gol parabil la Iacob, deși scoate alte trei gata făcute. Inegalități și prea puține lucruri reușite. Cascini nervos pe joc, Otele rătăcit în,, transee”, iar Postolachi coborât la rol de figurant. Firesc ca te uiți spre antrenor. Când un angajat, după un timp, vezi ca nu corespunde, nu îl înjuri, nu – i faci greutăți copiilor lui la grădiniță, nu ii tai cauciucurile la mașină. Îl SCHIMBI. !!
P. S. Imagine de oglinzi deformatoare din balciuri pentru antrenor. Declara ca nu juniorul ii va câștiga meciul și nu are pretenții. Tocmai Rareș POP, a dat culoare putinelor aventuri în careul gazdelor. O promisiune. Cu astfel de tehnicieni, la 17 ani e mai bine sa te orientezi spre studii.
Între rînjetul lui Keseru și ineptitudinea lui Poenaru ca antrenor, eu personal optez pentru rînjet…
Ce sa se termine in decembrie?? Pai nu a semnat pe 2 ani cu optiune pe inca 1 an?? Doar nu a semnat pe 6 luni….Ce vrea sa spuna, ca rupe contractul inainte de termen cu clubul?
@red, se referea să vină pauza de iarnă și să vorbească cu cei din club. În iarnă se pot face transferuri. Înainte să ajungă la UTA a mai avut oferte de la Sepsi și echipe din Asia. Contracul e pe doi ani cu opțiune de prelungire și pe al treilea. In fiecare an contractul creste cu o mie de euro. Acum 13 mii, la anul 14 mii.
Poate vrea sa i se dea banii pe 2 ani si pleaca…ce afacere ..pf…
Un interviu de 2 lei. Duduia aia nu mai putea de bucurie că a câstigat fcsb. Noi?! Cu frustrările. Nici nu vreau să mai aud de Keseru ăsta. El a incercat să le ridice moralul la cfsb-isti si s-a bucurat de reusita lui alintatului Oli. Nu sunt fan Poenaru dar acest Keseru e mărul discordiei la UTA. Ai ajuns la etapa 13 si ai dat abia un gol. Cine să te bage in teren cu aceste cifre? Am zis când s venit că acesta va fi piatra de moară a lui Poenaru. Cred că amândoi vor pleca. drum bun! UTA nu e câmp de luptă să vă sabotați unul pe altul si ea merge cu toată viteza spre B. Nu vă e rusine?!
La UTA e un concurs de factori care ne-au adus pe tobogan.
De la incapacitatea conducerii la lehamitea unor jucători în mare parte cei străini, antrenorul nu impune respect arbitrii ne fura cât pot de mult.
Benga lovește cu pumnu/încheietura, Vukcevic face henț de curtea scolii, Ubbink da mingea în aut fără motiv înainte de gol, Otele aerian, Postolachi Jobello zero realizări, Anton bate toate cornerele în același mod.
Ubbink are pe Negoescu liber în stânga pasează în centru la Postolachi păzit de 3 oameni,la alta fază Otele stă pe călcâie în loc sa atace mingea pierde mingea Cascini ia galben sa evite contraatacul.
Când nu mai au culoar sa avanseze se întorc dea latul terenului în loc să centreze în careu.
Vestiarul e clar scindat jucătorii, pare ca pasează în funcție de prietenii Iacob și-a spălat din păcate a avut câteva intervenții salvatoare iar la declarații a fost cel mai realist a fost singurul care a subliniat situația dificilă din clasament.
Nu il ceream noi pe Benga capitanul echipei? Pe langa faza cu pumnul de ieri, a mai avut cateva rateuri. Nu stiu si nu inteleg ce a fost ieri cu el. A mai facut el niste nefacute si in urma cu 1-2 ani.
Se vede si la el si la altii dupa manifestarile din teren ca sunt frustrati pentru ca nu joaca nimic. Este clar ca vina este a antrenorului. Jucatorii vor sa joace, dar daca nu li se spune ce si cum atunci ce pretentii sa avem de la ei? Ei doar pot pune in aplicare ceea ce le cere antrenorul. Dar daca antrenorul nu are idei bune sau nu se face bine inteles este vina lor? S-a vazut pe teren cum dadeau din maini, nervii pe care ii aveau si reprosurile pe care si le faceau unii altora ca sunt frustrati de circumstantele de la echipa. Poenaru se face ca nu vede sau incearca sa ne prosteasca ca el are totul sub control.
Înțelegem că antrenorul n-are idei, inșelegem că jucătorii nu stiu ce partitură să joace…dar o pasă de 5 m corectă de ce nu pot da? De ce dă din corner direct afară „toporul” de Anton? Îi trebuie 100 de cornere să bată unul bun? Otele ori dă prea tare ori prea incet. Nu îl apăr pe antrenor că m-a săturat si eu de el, dar ce fac jucătorii ăștia de greșesc în cele mai elementare procedeuri la fotbal?
Pai gandeste-te mental cum stau si ei dupa atatea meciuri nereusite. Cand ai meciuri bune te ridica si mental si joci cu mai multa incredere pentru ca ai impresia ca o sa-ti iasa tot ce incerci. Cand pierzi meciuri pe banda rulanta si nu joci nimic iti imaginezi cum stai dupa dpdv mental ca faci pe tine doar la gandul de a da o pasa de 5 metri in spate sa nu cumva sa o dai aiurea. Pe langa jucatorii sunt constant in contra timp, nu se inteleg pe teren, nu se gasesc si parca nu se cunosc deloc. Nu se poate explica de ce cu un lot practic mai slab, jucatorii mancau pamantul cu Balint anul trecut iar acum in mare parte aceasi jucatori nu sunt in stare sa joace nimic. N-au nicio idee de joc, nu stiu nici macar sa stea in teren. Cum pot sa-ti dau o pasa buna daca nu te gasesc demarcat pe teren sau daca dau o pasa inapoi tu nu te intelegi cu jucatorul de langa tine si va invitati reciproc la minge pana vine adversarul sa o ia? Sa fim seriosi!
De la Prometeu înlănțuit la Keseru(Amar) dezlănțuit. Daca marchează în ritmul asta, până în decembrie va fi singurul gol.
Cine l-a dorit la echipa pentru a o ,,mula” pe el ? Cine după 2-3 etape l-a tras pe linie moartă? Două întrebări cu același răspuns: Mister Briantină.
Daca stam sa ne gandim per ansamblu ce asteptari putem avea noi de la Keseru sa dea goluri la ce fotbal practica echipa? Keseru trebuie sa fie in momentul de fata si mijlocas si atacant. Sa ia mingea de la mijlocul terenului, sa dribleze tot ca Messi, sa-si dea pasa si tot el sa dea si gol. Nici Benzema sau Haaland n-ar putea sa dea gol cu echipa asta. Keseru era bun sezonul trecut cu Balint. Sa stea in careu si sa o bage in poarta cand altii ratau din 3 metri cu poarta goala (Dangubic si Hora).
Trebuie să plece antrenorul și punct . Vestiarul este pierdut , nu suntem un grup unit , nu jucăm mai nimic. Trebuie schimbat ceva !
Mister P. este un adult nematurizat, care nu face diferenta intre o intamplare (Clinceni) si o cascada de oscilatii preponderent negative (UTA). Asta e, se intampla oriunde, dar sa vii cu acelasi discurs neasumat, este inadmisibil! La Arad sunt suporteri de toate felurile si categoriile, dar in acest moment Keseru nu poate fi comparat cu Poenaru.
I se pregateste inlocuitor lui Keseru deja , Joseph Godwin
du-te la orage acas, noi nu te merităm, esti prea bun pt noi, si noi iti si oferim si cel mai mic contract din viața ta de fotbalist ecscepționel!
TREBUIE STRIGAT MACAR LA PAUZA NUMELE LUI KESERU, SA AUDA SI POENARU CA SPECTATORI VOR SA IL VADA SI PE EL IN TEREN!!! CUM EL A PRIMIT CA ANTENOR LA UTA O SANSA, ASA TREBUIE SA ÎI DEA MINUTE SI LA KESERU!!! DA O NAIBI DE TREABA ARE TOTUSI MECIURI LA NATIONALA ESTE JUCATOR DE CUPELE EUROPENE ANI LA RAND IN BULGARIA!!! JOCĂ DIN EXPERIENȚĂ AM INTELES CA NU FACE FAZA DEFENSIVA, DAR MESI FACE??? AM DAT UN EXEMPLU DEPLASAT DAR LASAL ACOLO LA POMANĂ ARE JUT ESTE VICLEAN!!! LA ANTRENAMENTE CE SA VEZI AM AUZIT CA ARE CEI MAI BUNI PARAMETRI CEI MAI BUNI TIMPI!!!
TREBUIE STRIGAT MACAR LA PAUZA NUMELE LUI KESERU, SA AUDA SI POENARU CA SPECTATORI VOR SA IL VADA SI PE EL IN TEREN!!! CUM EL A PRIMIT CA ANTENOR LA UTA O SANSA, ASA TREBUIE SA ÎI DEA MINUTE SI LA KESERU!!! DA O NAIBI DE TREABA ARE TOTUSI MECIURI LA NATIONALA ESTE JUCATOR DE CUPELE EUROPENE ANI LA RAND IN BULGARIA!!! JOCĂ DIN EXPERIENȚĂ AM INTELES CA NU FACE FAZA DEFENSIVA, DAR MESI FACE??? AM DAT UN EXEMPLU DEPLASAT DAR LASA L ACOLO LA POMANĂ ARE ȘUT ESTE VICLEAN!!! LA ANTRENAMENTE CE SA VEZI AM AUZIT CA ARE CEI MAI BUNI PARAMETRI CEI MAI BUNI TIMPI!!!
Domnul Keseru,ce ai facut si in Bulgaria?Sau asta este nivelul tau?Joci bine doar la amatori(echipa a doua)?
https://www.prosport.ro/fotbal-extern/raspunsul-lui-claudiu-keseru-dupa-ce-a-fost-trimis-la-ehipa-secunda-a-celor-de-la-ludogoret-razgrad-nedreptate-19303358
Stai asa,a fost piesa de baza la Ludogoretz,pana au intervenit si acolo aerele sale de vedeta si lipsa lui de implicare,ineficacitatea…Apoi si cefele late cu borcanele de muraturi delicioase,s-au saturat de mofturile lui…Eject!Baieti destepti..Nu l-au dat afara,ci l-au facut sa-si doreasca sa scape si sa plece…Simplu!
Tot ce a facut Poenaru la Arad,a fost sa epuizeze stocurile de gel de par…Inca putin si se inrameaza langa Comisarul Moldovan,1 din 33….
Si Keseru face pe Sfanta Fecioara…Ranjeste mai ceva ca si Hora…Pai nu ne-a scos peri albi ca titular,prin prestatii,ca sa ce?Mai obosit decat sclavii la spart de piatra…Ca titular absolut nul,ca repriza secunda,nu se regasea,iar daca intra cate 15 minute,nu isi bate capul…Plictistit de viata…Rade ca boul pe banca de rezerve,indiferent de scor si situatie..Surprins de nenumarate ori de catre camerele Tv distrandu-se…Un gol marcat,de era sa-i rupa mingea meniscul…Golul e gol,corect…A intrat in plasa…
Si ce face posibilul viitor personaj cooptat in cadrul clubului UTA,Keseru???Ii consoleaza pe jucatorii lui Becali,merge sa-i consoleze pe fiecare in parte..Asa,ca sa fie de toate,de la el….Nu i-ar fi jena???Nici sa asiste la turnicheti nu l-as primi la UTA!
Am inteles ca nu s-a bucurat la gol,dar daca dadea vreo 3,sau pase de gol,ceva pe acolo,as fi inteles sa fi fost MVPlay…Suparat rau Keseru ca a venit pentru cel mai mic salariu din cariera personala???Pai sa ceara el rezilierea,din ce cauza nu i-ar fi acceptata?Pai nu vor…Nici Poenaru,Duna,Keseru,intre ei sunt scanteile…E dulce mierea la Arad…Trebuie urgent sa dispara Ademi,Matei,Dobrescu,Hoxalarri,Batha,Maxim,Steau si ar mai fi unii care ocupa loc degeaba in defavoarea posibilitatilor actuale..Inca nu il inteleg pe Chindris,mai mereu haotic,inconstant…Trebuie gasita neaparat o alta varianta la Vukcevici,cu pareri de rau..Nici o treaba nu are cu incursiunile in banda si daca totusi…Zici ca ar vrea sa scape de minge,macar un corner sau aut..Apoi vine „Anton Pan” si executa direct in aut,nebunie…
Trebuie gasita o solutie si reziliati urgent!Staff,Ademi,Matei,Keseru…
Asistam meci de meci la niste improvizatii crase,un circarai…
Ne prabusim,nu vede nimeni?
Chiar mă gândeam si eu la chesstia asta, să te duci să-i mobilizezi pe adversari, să le ridici moralul și apoi să te bată…ai făcut o treabă bună, Keseru. Incă ești tot la fcsb, nu-i așa? Moralul la ai noștri de ce nu poti să-l ridici, de ce nu-i poti mobiliza? Să te exprimi în felul acesta este inadmisibil. Dar nervii ce-i mai mari i-ai provocat când ai început să-l alinti pe Oli. Cred că tot la el te-ai gândit de 2 săptămîni, oare ce face Oli? Da UTA ce face, d le Keseru?
Cred că o să vedem un circ de meci miercuri seara. Cu Keseru titular care nu va vrea să joace, se va plimba pe teren. Cu mesajul pentru Poenaru: Joc când vreau eu nu când vrei tu. Să-ți fie rusine!
ce penibil UN gol la14 meciuri si are voce si ranjet ; dute invartindute ;un ratat pe bani multi; iar fraeri platesc ,de bani aia tineai 2 fotbalisti ; nu prieteni cu fotbalul