UTA Arad

Goleadă în derby-ul vestului, cu Negoescu în prim-plan: UTA – Poli 8-1




După o lună și jumătate de pregătire și nu mai puțin de 8 meciuri amicale, echipa de tineret a „Bătrânei Doamne” a debutat oficial în 2023. Și nu a fost un start oarecare, ci împotriva rivalei de pe Bega, Poli Timișoara, meciul contând pentru etapa a treia a grupei A-Vest a Cupei României. Iar „roș-albii” au predat fotbal, avându-l pe Claudiu Negoescu în mare formă și cu chef de fotbal. S-a terminat 8-1 și „roș-albii”  fac primele lor trei puncte în Cupă.

Pe ploaie și vânt, pe sinteticul de pe „Motorul”, „roș-albii” s-au impus fără probleme, dominând din primul până în ultimul minut disputa. Arădenii și-au creat destule situații încă din start, mingea plimbându-se de câteva ori prin fața porții timișorene, fără ca nimeni să bage în poartă. A fost nevoie de un șut bun al lui Claudiu Negoescu (folosit „vârf” de Sandu Gaica), de la 20 de metri, ce s-a dus lângă bara din dreapta portarului, pentru golul de 1-0 (min. 33). Chiar înainte de a fluiera finalul primei părți, Marius Omuț le-a dat penalty utiștilor, după un fault asupra lui Negoescu, iar Raul Popa a făcut 2-0.

Lucrurile au mers și mai rău pentru „alb-violeți” în startul actului secund, căci același Popa a făcut 3-0, direct din corner, iar Negoescu a realizat și el „dubla”. Fotbalistul care nu este reprimit la prima echipă de Laszlo Balint, a executat în zid o lovitură liberă de la marginea careului, mingea i-a revenit și a catapultat-o sub transversală. Așadar scorul devenea 4-0 după doar o oră de joc. Sarabanda golurilor a continuat. Mai întâi, au înscris poliștii, prin Țurcaș, dintr-o lovitură liberă de pe linia de 16 metri (joc periculos făcut de Mociu), însă arădenii au refăcur repede diferența.

Același Negoescu a driblat în bandă, i-a pasat lui Ronai în 7 metri și acesta a înscris la colțul scurt. Claudiu Negoescu a dat, pur și simplu, recital, după golul său cu numărul trei. Mijlocașul de 19 ani a primit în stânga, și-a făcut mingea în interior și a trimis puternic în stânga portarului: 6-1 (min. 76). Trei minute mai târziu, pe lista marcatorilor și-a trecut numele și fundașul Bokse, care a reluat cu capul în plasă o centrare din corner. Venit de pe bancă, Țintaș a completat goleada utistă, după un șut sub bară, din 13 metri lateral stânga: 8-1!

La această oră, se dispută și confruntarea între echipele U17 ale celor de la UTA și Poli, tot contând pentru runda a treia a Cupei României. Puștii lui Botiș lui Ciubăncan au deja trei puncte în grupă până la acest joc.

Formații:

UTA: Mociu – Manoilă, Iurasciuc, Bokse, Anișorac – Cibi, Ristin – Mitu, R. Popa, Ronai –  Negoescu. Au mai jucat: M. Salka, Țintaș, L. Mircea, Morar, Calotă

Poli: Urdeș – Manea, Oprea, Mădă, Paleacu – Popovici, Roșu – Gologan, Adam, Avramescu – Țurcaș. Au mai jucat: Bratu, Popeci, Cizmașiu, Ardel, Balaci.

Arbitri: Marius Omuţ (Satu Mare) – Ionuț Matica, George Urs (ambii din Oradea) Marius (Satu Mare – Satu Mare)








Articole de la JOHNNYBET



19 comentarii

  1. Negoescu nu face parte din intentiile si tactica de joc a lui Balint.La fel ca si Mercioiu, Cibi si multi altii.Sa vina toti Mobutii la UTA ca sa ne facem de ras in continuare !

    0
    0
    1. Își aduce cineva aminte de gafele inense comise de Cibi, în meciul cu Sepsi?
      Acolo se vede diferența dintre U18 și liga 1.

      Vreți să aduc aminte și de Mediașul din play-out-ul sezonului trecut?

      Chiar nu suntem în situația în care să putem experimenta cu juniori. R. Pop e doar o excepție, din păcate.

      0
      0
      1. Intreb iar,care sunt gafele imense la meciul cu Sepsi? Golul 1 un penalty stupid facut de Keseru, golul 2 Benga driblat foarte usor de Stefanescu (la fel cum a fost driblat de Mazilu in meciul cu Farul), golul 3 lipsa marcaj Abeid si Benga iar Safranko marcheaza singur cu portarul, golul 4 Sepsi are 5 jucatori in careul nostru si noi doar 4. Poate tu ai ceva personal cu juniorii.

        0
        0
  2. Dacă Doamne ferește retrogadăm în tot răul va fi și un bine. Puștii noștri o să aibă spațiu să se exprime și o să putem aveq jucători cu sufletul mai aproape de UTA

    0
    0
    1. e posibil ca nici daca retrogradam sa nu joace in cazul in care ramane tot apostu sa formeze lotul..sigur ne aduce el niste jucatori de 40 de ani din divizia B albaneza…

      0
      0
  3. O întrebare pentru toți ocosii de pe aici. Ce s-a ales de echipa de tineret a României care a performat acum câțiva ani la CE? Pentru unii s-au încercat integrarea i echipa mare. A fost o reușită? Doar întreb, deși…
    E atât de simplu sa dai sfaturi că la agricultura, politicasi fotbal ne pricepem cu toții?

    0
    0
    1. pai s-au facut ceva bani din transferurile lor,iar cota lor cumulata e si acum catre 100 de milioane de euro..man a plecat pe 8 milioane parca,cicaldau pe 6, apoi ionut radu,ianis,puscas,razvan marin,tudor baluta,cristi manea,nedelcearu,denis dragus,dragos nedelcu,andrei ivan,coman,olaru,ghita toti joaca la echipe decente…e adevarat,unii ca adi petre al nostru -dezamagiri…

      0
      0
  4. Felicitări, băieți! Voi ar trebui să jucați pe FN. La echipa mare acest scor este prohibitiv. Gyuszi, ai fost la meci? Nu de alta dar să vezi ce ai in academie si să mai iei notițe de la Sandu G. Utisti adevărati. Voi ce ne mai aduceti bucurie. Bravo!

    0
    0
  5. ultima data am retrogradat cu misu grozav,botis,marginean,fritea,ianu ,stefaliga,panin,varga,acum retrogradam cu otele si batha…parca doare mai mult de data asta…

    0
    0
  6. Citeva pareri : 1. Cind UTA bate Poli TMS …e de bine 2. Poli azi nu inseamna nimic..deci acest scor nu inseamna nimic. ( Un nimic ridicat la putere…tot nimic ramane). Nu avem garantia ca, peste 4 ani, tinerii astia vor deveni fotbalisti de baza. Mercioiu,Hrezdac, Isac..etc..etc au devenit asaceva ? 3. Doar daca echipa asta castiga titlul national ( sau e macar in finala) ar insemna ceva. desi Gaica, cu o echipa a mai ajuns acolo…si echipa ..s-a destramat…fara a mai ajunge jucatori renumiti.

    0
    0
    1. In clasamentul frf acdemia Poli e inaintea noastră. Ce mai vrei? Tu te iei după echipa mare? Cum să nu insemne nimic. Ce mai auzi pe-aici!

      0
      0
  7. Îi prefer oricând la prima echipă pe Negoescu, Isac, Cibi (câtă maturitate are băiatul), Hrezdac (a avut ghinion cu accidentările, dar acum joacă bine la Pecica în liga 3), Patlagica (a debutat cu Badea antrenor), Mercioiu și mai sunt 5,6 juniori de valoare care ar merita băgați în seamă și nu transferați juniori de la alte echipe, cum au fost Maxim, Steau, Marone..
    Lângă Benga și încă 2, 3 jucători de la prima echipă acești juniori pot crește foarte mult.
    Isac deja e foarte ok, din punctul meu de vedere e peste Batha, păcat că e accidentat. Hrezdac la fel, alt jucător cu un fizic bun cu multe meciuri în liga 2 pt UTA. Cibi a debutat deja, Patlagica la fel, Pop ce bine joacă. Toți acești jucători ar merita mai multă atenție și încredere!
    Să nu uităm de Vulturar, un jucător foarte bun pe care Meszar la vândut pe bani mulți în Italia.

    0
    0
    1. Si Mihai unde-i? Căpitanul under 17 de acum trei ani când a jucat finala cu Viitorul. Jucător de perspectivă îl pasați la altii si ni-l duceti pe Keseru? Așa distrugeti jucători tineri si clubul UTA, cu intruși de-ai vostri. Gyuszi schimbă placa că nu mai merge, e zgârâiată rău. Ne-am dat seama de manegementul vostru falimentar, o filozofia care e pusă pe distrus nu pe clădit.
      Norocul vostru este că mai aveti șansa play out-ului. Mai aveti acolo o minimă șansă de care vă agățați. Bine ar fi să fie bine dar după cum se vede nu vă mișcați de pe 15. Parcă sunteți lipiti cu super glue

      0
      0
      1. Inca sunt cu fruntea în pământ, dar joi ii zvântă pe cheferisti . Sau nu.
        Discursul e pregătit. Mister e peste media antrenorilor la vorbit dar sub medie la antrenat 🥺

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button