Unirea Gurahonț e noua „regină” a futsalului județean! Ineul și Chierul s-au bătut până la capăt pentru trofeu la Șimand + FOTO

Astăzi, în sala de sport de la Șimand s-a scris concluzia ediției cu numărul 7 a campionatului județean de futsal, prima de după pandemia de coronavirus. Cele 7 „zone”, dar turneul de azi a avut și un caracter caritabil, participanții și spectatorii contribuind cu bani pentru tratamentul fetiției bolnave a lui Bogdan Pește, fost fotbalist, judoka și actualmente observator AJF.
Campioana din 2019, CS Socodor, nici nu a avut ocazia să-și păstreze trofeul, iar noua „regină” este un nume surpriză. Divizionara a cincea, Unirea Gurahonț, și-a tăiat partea leului, cu toate că nu a avut un lot prea numeros astăzi. Speranța Chier și ACB Ineu au întregit tabloul finalistelor…din finală, după următoarea desfășurare a competiției:
Rezultate în grupe:
A 2 – A 3 Speranța Chier – Recolta Apateu 4 – 2
B 2 – B 3 Unirea Gurahonț – Podgoria Pâncota 8 – 1
C 2 – C 3 Unirea Șeitin – Păulișana Păuliș 1 – 2
A 1 – A 2 Șoimii Șimand – Speranța Chier 2 – 2
B 1 – B 2 Progresul Pecica – Unirea Gurahonț 3 – 4
C 1 – C 2 ACB Ineu – Unirea Șeitin 1 – 0
A 3 – A 1 Recolta Apateu – Șoimii Șimand 8 – 1
B 3 – B 1 Podgoria Pâncota – Progresul Pecica 0 – 4
C 3 – C 1 Păulișana Păuliș – ACB Ineu 0 – 1
Clasamente Grupe
Grupa A
1. Speranța Chier 2 1 1 0 6 – 4 4pct.
2. Recolta Apateu 2 1 0 1 1 0 – 5 3pct.
3. Șoimii Șimand 2 0 1 1 3 – 10 1pct.
Grupa B
1. Unirea Gurahonț 2 2 0 0 12 – 4 6pct.
2. Progresul Pecica 2 1 0 1 7 – 4 3pct.
3. Podgoria Pâncota 2 0 0 2 1 – 12 0pct.
Grupa C
1. ACB Ineu 2 2 0 0 2 – 0 6pct.
2. Păulișana Păuliș 2 1 0 1 2 – 2 3pct.
3. Unirea Șeitin 2 0 0 2 1 – 3 0pct.
Rezultatele din grupa finală
2 – 3 ACB Ineu – Unirea Gurahonț 1 – 2
1 – 2 Speranța Chier – ACB Ineu 2 – 3
3 – 1 Unirea Gurahonț – Speranța Chier 9 – 5
Clasamentul grupa finală
1. Unirea Gurahonț 2 2 0 0 11 – 6 6pct.
2. ACB Ineu 2 1 0 1 4 – 4 3pct.
3. Speranța Chier 2 0 0 2 7-12 0pct.

Au luat laurii în șase jucători! Demea: „Nu ne așteptam, Florea a făcut diferența”
Așadar, Gurahonțul triumfă în ediția 2023 a campionatului județean de futsal, având în David Florea cel mai fotbalist al turneului. Colegul lui Florea la echipa de club (ACB Ineu), Andrei Tulcan, a fost ales portarul competiției. „Nu speram să câștigăm, cu atât mai mult cu cât ieri am aflat ca sunt multi absenți. Am contat doar pe șase jucători azi astazi: Ghilea – Luca, Florea, Betea, Hanc și Căldăraș. Băieții au experiența futsalului, au jucat cu mintea, iar Florea a făcut diferența la meciurile din grupa finală, cu toate că a venit de la o partidă jucată la Bendea. A întârziat 10 minute la meciul cu Ineul, dar s-a impus în final ca jucătorul turneului. Ne-a ajutat mult și portarul Ghilea cu câteva intervenții 1 la 1, care au fost hotărâtoare. Am terminat cu patru victorii din patru meciuri, am marcat 25 de goluri. Victoria este a băieților, e meritul lor și a celor care au jucat și la zonă. Suntem cum suntem la Liga a 5-a, am pierdut câțiva jucători, dar talente sunt în zonă. Avem și liceu, păcat că nu putem să-i ținem, nu se dorește fotbal la Gurahonț”, a menționat Ioan Demea, delegatul noii campioane județene de futsal.
Unirea Gurahonț: Radu Oprea, David Florea, Teodor Betea, Marius Luca, Dacian Ghilea, Flavius Hanc, Darius Tomoș, Flavius Șandru, Eduard Bășcărău, Raul Sida, Roberto Căldăraș, Andrei Dan, Nicolae Stoian, Adin Fărău, Adrian Gligor. Antrenor: Marius Luca; Delegat: Ioan Demea.
Arbitrii turneului final au fost Cristian Coroban, Sebastian Mako, Dionisie Rus, supervizați de Leontin Buda. Membrii în CEX-ul AJF, Andras Mako și Nelu Iovescu, au avut grijă de toate detaliile organizatorice, cu toate că gazdele de Șimand, cu primarul Florin Deme pe baricade, au pus totul la dispoziție





Din pacate nu stiu ce regulament a avut cupa asta ajf , cand florea david se stie este legitinat la ineu dar aicea la sala a avut voie sa joace la echipa lui de bastina gurahonț , vb aia cand un competie erau si colegi lui de la acb ineu
ai cazut si tu din pom dupa sapte ani de futsal judetean … este o intrecere intre localitati, nu intre cluburi … pe o lista de jucatori pot fi doar cei cu domiciliul intr-o anumita camuna sau oras si si-au pus ce nume au vrut … asa este si cupa satelor vara …