Balint: „Am demonstrat că putem juca un fotbal bun și eficient, această victorie e mai importantă ca oricare alta!”

UTA a bătut-o în premieră pe FCSB de la revenirea în elita fotbalului românesc, în vara lui 2020 și a făcut-o într-un moment foarte important al stagiunii. Arădenii țin cu dinții de locul lor în Superligă și orice punct e vital în vederea play-outului, cu atât mai mult cu cât e de recuperat teren important în fața contracandidatelor. În fața unui stadion plin, „roș-albii” s-au dăruit de la primul până la ultimul jucător, depășind dificultățile întâmpinate înaintea și în timpul confruntării cu vicecampioana României.
De parcă nu erau de ajuns absențele lui Benzar, Vukcevic, Chindriș și Hoxhallari, s-a mai accidentat și căpitanul Benga, astfel că în centrul defensivei a trebuit să intre Anton. Apoi, s-a „rupt” și Otele, iar Balint a mutat inspirat cu Postolachi, care a marcat pentru 2-1 din banda dreaptă, în timp ce Pop avea să dea assistul pentru golul de 3-1, pentru Ubbink din partea stângă. Era minutul 77, iar arădenii au mai tremurat doar la șutul cu efect de puțin pe lângă al lui Tavi Popescu, căci în rest au ținut cu știință și spirit balonul departe de poarta bravului Kucher și nu a fost un lucru scontat, ținând cont că arbitrul Chivulete a împins meciului până în minutul 100.
„Mult superiori adversarului, nimeni nu poate contesta victoria noastră”
Laszlo Balint câștigă doar al doilea meci de la revenirea pe banca arădenilor, dar acesta poate însemna adevăratul punct de plecare spre finalul de sezon pe care și-l doresc încercații suporteri de pe Mureș. Deocamdată, locul 15 a trecut în posesia celor de la FC Argeș, dar lupta încă e lungă și grea. „Vreau să-mi felicit echipa, băieții au demonstrat în această seară, în condițiile date, că putem juca un fotbal bun și eficient. Veneam după o săptămână grea și două meciuri în care meritam mai mult decât ceea ce am obținut, căci am fost la același nivel cu liderul campionatului și cu campioana, iar azi contra unei echipe puternice am arătat din nou bine. Mai presus de toate, am remarcat determinarea, ambiția, acest spirit pe care știți că l-am vrut mereu la vestiar. Astăzi am fost superiori, mult superiori și cred cu tărie că nimeni nu poate contesta victoria noastră din această seară. Într-adevăr, ne-am adaptat mai bine și terenului, la duel individiual am fost superiori adversarului, toate aceste lucruri…mic cu mic se face mare, toate detaliile mărunte au dus la rezultatul final. Sunt trei puncte uriașe, nu ne ajută mult în clasament, dar ca încredere și subliniere a potențialului nostru, această victorie este mai importantă decât oricare alta. Am spus-o mereu să aveți încredere în echipă. Dăm bătălii grele, simțim că ne copleșesc, dar trebuie să rămânem în picioare, perseverenți și cu acea încredere puternică în ceea ce putem face noi ca grup, echipă și public. Mulțumesc fanilor, mi se face pielea de găină, incredibil ce moment am trăit. Atmosfera a fost fantastică, dar ce e frumos trece repede și de mâine să ne focusăm pe ce avem de făcut pentru deplasarea la Craiova. Sper să ne revenim rapid, avem jucători care acuză mici probleme. Sperăm să îi refacem pe toți până la deplasarea de la Craiova. Oricum, acum, indiferent de adversar, trebuie să abordăm jocul full gas, la potențial maxim”, a spus antrenorul UTA-ei la încheierea partidei cu FCSB.
„Trebuie evidențiat grupul, deși sunt jucători care au avut reușite”
Deși au fost cel puțin 3-4 jucători care au ieșit mai mult în evidență decât ceilalți, Balint nu a dorit să facă remarci separate. „Nu vreau să evidențiez vreun jucător, toți au fost la înălțime cu momente și momente. E firesc să fie așa, nu poți să evoluezi perfect timp 100 minute. Așadar, cred că trebuie evidențiat grupul și da, sunt jucători ce au avut reușite, altfel nu se poate câștiga un meci. Adică, fără reușite defensive și ofensive. E îmbucurător că, după pauză, la fel ca și cu CFR, mulți jucători și-au ridicat nivelul. Au înțeles că trebuie curaj, personalitate și asta s-a văzut și la rezultatul de final. Și mai e ceva, ce vreau să subliniez și anume că mă bucur mult de cum au venit jucătorii de pe bancă. Azi s-a văzut cât de mult contează ca schimbările să vină cu plus de prospețime și eficiență. I-am zis lui Postolachi că rezervele de atac pot să devină eroi dacă joacă și 5 minute”, a adăugat Balint.
Ce ne-a lipsit până acum? „Șansa și…arbitrajele”
Întrebat ce i-a lipsit până acum UTA-ei pentru prestații de genul celei cu FCSB, „prinncipalul” arădenilor a invocat doza de șansă și arbitrajele: „Nu am avut eficiență și șansă până acum, au fost multe meciuri în care nu am avut șansă. Asta e realitate, oricât vrem să ignorăm asta. Au fost meciuri când am ratat mult, dar și meciuri în care am suferit de din cauza arbitrilor. Azi vreau să felicit arbitrul, era clar un context de presiune și el a reușit să ducă jocul foarte bine. Dacă după CFR am avut o ieșire de care nu sunt mândru, nu îmi stă în caracter, azi subliniez că arbitrii și-au făcut treaba așa cum trebuie, discret, fluierând ce era de fluierat și ducând meciul cu bine la sfârșit”.
„E important că ne-am adaptat la permutările din ofensiva lor, cu o apărare improvizată”
Provocat să vorbească și despre adversar, schimbarea lui Edjouma la pauză, respectiv omologul său de pe banca FCSB-ului, Laszlo Balint a spus: „Cu Filip am dat mâna, am și vorbit cu el, dar nu cred că ăsta e un aspect important. Știm ce calitate au jucătorii lor, FCSB e o echipă ce investește an de an în jucători, individual e una din cele mai bune echipe din campionat. Schimbările lor eu nu le pot comenta. Edjouma este un jucător periculos, capabil să facă progresia cu mingea la picior, vine și la finalizare. Cel mai important e că noi ne-am adaptat, au fost permutări în ofensiva lor, Miculescu atacant, Coman stânga, Cordea dreapta, iar noi am avut o apărare improvizată. Am avut probleme în prima parte, am făcut târziu schimbul de oameni, Olaru ne-a surprins, dar una peste alta e foarte important în toate meciurile să ai aceea doză de șansă. De această dată, am marcat la prima noastră acțiune de atac cu șansă, doar că nici nu am apucat să simțim că suntem în avantaj. Vedeți cât contează valoarea individuală, o execuție fantastică a lui Coman, FCSB are jucători capabili de astfel de execuții de dezechilbrare”.
În cadrul ultimei runde a sezonului regular, UTA se deplasează la Craiova, pentru duelul cu Universitatea vineri, 10 martie, de la ora 20,30.


Cumva intrarea lui Postolachi a schimbat fata jocului. Si vreau sa zic si de Batha ultimele 2 jocuri acasa a jucat excelent. Sa bati FCSB intr-un singur fundas central de meserie e ceva si cu Rojer fundas stanga.
Bravo baieti!! Daca mai scoatem ceva si la Craiova altfel abordam play out-ul. Si Cupa ptr noi suporterii Cupa ar fi ceva de vis dupa o pauza de mai bine de 50ani de cand n-am mai luat un trofeu.
Nu-l vad pe Liman pe aici, se ascunde sobolanu’ :)))
Nu am nimic cu el, doar ca a sustinut el intr-una ca echipa nu joaca nimic. Insa, acum se vede ca sunt pe o panta ascendenta…conteaza ca in Banie sa nu isi piarda spiritul..
Nice switch,from ” prostii prostilor”,to arbitraje si noroc…Oricum,
HAIDE UTA!!!