UTA Arad

Batha, spiritul lui Balint de la mijlocul terenului: „Am jucat ca o echipă, am fost uniți, toți jucătorii din această echipă sunt pregătiți să se sacrifice”




Într-o etapă a surprizelor în Superligă, UTA nu s-a lăsat mai prejos și a obținut un succes extrem de important împotriva FCSB-ului, scor 3-1. Laszlo Balint a avut mari probleme în defensivă pentru această partidă, cu nu mai puțin de patru absențe: Romario Benzar, Marko Vukcevic, Andrei Chindriș și Erion Hoxhallari. În acest context exista posibilitatea ca Idriz Batha, revenit după suspendare, să joace în centrul apărării. Până la urmă, nu a fost cazul și albanezul a făcut un meci bun pe postul său obișnuit, la mijlocul terenului.

„Închizătorul” albanez a oferit și al doilea său assist stagional (după cornerul bătut pe capul lui Cascini la Botoșani), trimițându-l – practic – în poartă pe Postolachi cu o pasă delicată ce a descut apărarea lui FCSB. „A fost un meci important împotriva unei echipe mari, suntem fericiți și sper că vom continua în acest fel. A fost o victorie importantă, dar acest meci a trecut, trebuie să ne gândim la următorul. Terenul nu a fost cel mai bun, nu poți juca foarte bine pe un astfel de teren, dar ambele echipe joacă pe el, nu este un alibi. Am jucat ca o echipă, am fost uniți, am avut spirit și asta contează mult când vrei să învingi pe acest teren”, a afirmat Batha.

Peste 10000 de utiști s-au aflat în tribunele arenei „Francisc Neuman”, iar la final au sărbătorit primul succes obținut în fața FCSB-ului de la promovarea din 2020: „Suporterii au fost incredibili, e cel mai frumos sentiment pentru mine. Fanii noștri sunt cei mai buni din campionatul României, nu am mai văzut așa ceva. Sper că îi vom face fericiți în continuare”, a adăugat Batha.

UTA a început cu două improvizații în apărare, Aly Abeid pe postul de fundaș dreapta și, mai ales, Roger pe cel de fundaș stânga. În repriza a doua s-a adăugat și a treia, Paul Anton în centrul apărării, după ieșirea lui Benga din cauza unei accidentări. Batha putea la rândul său să treacă pe postul de fundaș central, însă Laszlo Balint a preferat să îl păstreze la mijloc. „Aveam nevoie de spiritul lui Batha la mijloc, are un plus de agresivitate, i-am spus că atunci când stăpânim mijlocul și le blocăm interii vom avea câștig de cauză” a declarat antrenorul arădenilor. Fotbalistul de 30 de ani a reacționat la vorbele lui Balint: „Apreciez acest lucru, dar pentru mine e la fel în fiecare meci. Sunt pregătit să dau totul în fiecare meci pentru acest club. Nu contează pentru noi pe ce post jucăm, importantă e victoria. Toți jucătorii din această echipă sunt pregătiți să se sacrifice, să joace pe orice post doar pentru a ajuta echipa. Acest lucru este important, înseamnă că formăm un grup și ne susținem unul pe celălalt”

În al doilea său sezon la Arad, Idriz Batha este pe locul 2 în lotul „roș-albilor” la capitolul minute jucate, fiind devansat doar de căpitanul Alexandru Benga. Statistica nu este deloc banală, având în vedere faptul că albanezul a ratat nu mai puțin de patru partide în actuala stagiune din cauza suspendărilor.








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

  1. Idriz, ai dat o pasă genială. Numa în Premier League mai vezi așa ceva. Bravo ! Să vină si altele la fel. Ne plac assist-urile

    0
    0
  2. Ceva s-a schimbat la Batha…Are agresivitate dar in sensul bun al cuvantului..Lipsa de tehnicitate este compensata de combativitate..In plus,parca revine la aceste pase lungi,in profunzime.
    Ca sa nu mai spunem ca a scapat fara cartonas…Trebuie sa continue tot asa!
    BRAVO cu FELICITARI!BRAVO ME URIME!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button