Balint – despre plusurile și minusurile programului din play-out, dar concluzia e una: „Să fim la maximum, se va juca pentru salvare și Conference până în ultima etapă”

După finalul etapei a 30-a a Superligii, UTA a aflat ordinea în care-și va înfrunta contracandidatele pentru un loc în elita fotbalului românesc și la anul. Fiindcă nu mai putea sălta mai sus de locul 13, care – după eșecul de la Craiova – a fost 15, formația arădeană știa că va juca cinci partide pe terenuri străine și doar patru acasă, iar lucrurile s-au aliniat, în general bine, cu toate că există și regrete, iar marea lor parte sunte legate de faptul că deplasările sunt destul de lungi pentru suporterii „Bătrânei Doamne”.
Dorință împlinită, UTA a evitat deplasarea de la Botoșani
Chiar dacă s-a evitat „polul” Botoșani, deplasările de la Ploiești (cu Petrolul și Chindia), Voluntari, Pitești și Mioveni nu sunt tocmai la îndemăna galeriei arădene, care la Sibiu sau Cluj ar fi strâns clar altfel rândurile. „Ne-am fi dorit cât mai mulți suporteri alături de noi în deplasări, dar până la urmă trebuie să ne gândim că am evitat deplasarea la Botoșani, iar de asta mă bucură cel mai mult. Deplasarea ar fi fost foarte complicată ca organizare, pentru că nu există avion direct și am fi pierdut foarte mult timp pe drum. Iar asta înseamnă oboseală în plus, mai ales că noi suntem implicați și în Cupa României. Așadar, pot spune că da, în momentul în care m-am gândit la program, evitarea deplasării la Botoșani a fost una dintre principalele dorințe. Însă da, poate o deplasare, două, mai abordabile pentru fanii noștri erau bune, dar avem meciurile de acasă și sunt convins că la Arad susținătorii noștri vor umple stadionul și ne vor da acea energie de care avem nevoie ca să putem să ne impunem. Apoi, ordinea în care ne vom înfrunta adversarele nu cred că are o importanță anume acum. Adică, am analiza o sumedenie de situații ipotetice, căci clasamentul poate rămâne la fel de echilibrat până în ultima etapă sau se poate rupe la un moment dat. Însă, eu am convingerea că nici o echipă nu va ceda lupta și nu va depune armele până în ultima etapă. Eu am convingerea că până în ultima etapă sau chiar în ultima etapă se vor hotărî echipele care vor retrograda direct și care vor merge la baraj, atât pentru Conference, cât și pentru menținere”, consideră Laszlo Balint.
Sepsi sau FC U, pe cine vrea Balint în play-out?
Întrebat pe cine și-ar dori-o în play-out între Sepsi și FC U Craiova, echipe ce se înfruntă în meci direct mâine seară, la Sfântu Gheorghe, antrenorul „roș-albilor” a spus: „Nu are nici o importanță, ambele sunt echipe foarte puternice. Cu FC U Craiova o să jucăm și în Cupă, iată poate fi o echipă de play-off ce vine la Arad, pe care noi vrem să o învingem, profitând că jucăm pe propriul teren, în fața fanilor noștri, într-o singură manșă. Altfel, poate, Sepsi și Craiova sunt echipe de profil diferit, dar ambele sunt foarte puternice, care – probabil – ar merita să joace în play-off. Oricum, mai e mult până ce o vom întâlni pe una dintre ele, de abia în ultima etapă la Arad. Până atunci se pot întâmpla multe, doamne ajută să fim liniștite ambele echipe la acea dată”.
„Orice punct va fi important în play-out”
„Bătrâna Doamnă” începe play-outul vineri seară, la Ploiești, cu Petrolul, echipă ce vine după un succes la limită la Pitești, în ultima rundă a sezonului regular. „Aș fi preferat să jucăm împotriva unei echipe care nu vine după o victorie, dar și aici e cu dus și întors. Și spun asta pentru că o victorie la finalul sezonului regular,practic nu înseamnă mai nimic în economia clasamentului play-out-ului. Trebuie să abordăm acest play-out așa cum am aborda orice început de competiție, adică să fim pregătiți la maximum din toate punctele de vedere. Eu sper să câștigăm toate punctele puse în joc cu Petrolul, pentru că ar fi extraordinar de important. Noi niciodată nu am intrat pe teren cu gândul de a scoate un punct, dar e clar că în funcție de desfășurarea meciurilor, la sfârșit te poți declara mulțumit și cu o remiză. Mai ales că în acest play-out consider că fiecare punct va fi extrem de important în economia clasamentului final. Este foarte, foarte mult echilibru, atât în ceea ce privește valorile echipelor implicate în acest play-out, cât mai ales în clasament”, a adăugat Balint.
„Nu este un alibi, dar astăzi am fi vorbit despre un debut de play-out pe propriul stadion”
Punând capăt discuțiile despre sezonul regular, „principalul” arădenilor are – totuși – nemulțumiri legate de arbitraje, dar și regretul că echipa sa nu a terminat mai sus și nu are posibilitatea să debuteze în play-out pe teren propriu. „Noi suntem un pic nemulțumiți de modul în care a decurs ultima parte a sezonului regular. Noi considerăm, și nu numai noi, ci și specialiștii în arbitraj, că cel puțin pe chestii evidente am fi putut avea 5 puncte în plus în clasament și asta ar fi însemnat două puncte în plus la clasamentul de la care se pleacă în play-out. Vorbesc despre fazele, erorile evidente din meciurile cu Chindia, CFR și Universitatea Craiova. Nu vreau să creadă nimeni că ăsta este un alibi, mai ales că noi ne-am acceptat situația. Suntem cum suntem și ne vom lupta pentru fiecare minge pusă în joc și – bineînțeles – pentru toate punctele pe care putem să le obținem. Dar vreau să înțeleagă toată lumea că dacă am fi beneficiat de lucrurile care erau evidente pe teren, astăzi am fi vorbit de un debut în play-out pe propriul stadion împotriva altui adversar și atunci lucrurile ar fi stat cu totul altfel”, a mai punctat Laszlo Balint.


Mister, ce a fost e de domeniul trecutului. Mult succes in play-out!
Limane, mai baga o stramba de la tine.. :)) cum ca echipa nu joaca. Glumesc, evident. Sper sa vedem acea dorinta si ambitie la toti, si acel spirit de lupta pe viata si pe moarte. Sper ca ordinea la final sa fie: Mioveni si Arges retrogradate direct, iar U sa joace acel baraj. Noi sa fim oriunde deasupra – Doamne ajuta
Sper in acest meci cu Petrolul sa iasa bine pt. UTA. si mai sper ca, MILOSEVIC sa joace fotbal cu adevarat in postura de atacant si sa nu mai fie static pe teren.BARBOSA la fel, sa demonstreze ca, stie fotbal pt. ca, la Craiova nu a aratat nimic ,cam moale pe teren. In rest va urez mult succes la toti baietii si nu lasati UTA. sa retrogradeze !!! FORTA UTA Arad.