UTA Arad

Balint, supărat și fără explicații după eșecul cu Petrolul: „Asta e povestea sezonului la UTA, să înțeleagă odată cu toții ce tricou îmbracă!”




Orice s-ar spune, UTA a arătat rău în meciul de la Ploiești, cu Petrolul. Arădenii erau cei care aveau mai mare nevoie de victorie ținând cont de situația foarte grea în care se află în clasament la intrarea în play-out (pe loc de retrogradare directă) și – până la urmă – au avut în față o echipă cu destule probleme de ordin intern, cu restanțe importante financiare.

„Inconstanță, superficialitate, lipsă de concentrare”

După o primă repriză extrem de modestă, „Bătrâna Doamnă” a arătat câte ceva în partea a doua și l-a dus pe Willy Barbosa în două rânduri în fața porții gazdelor, doar că brazilianul și-a bătut de ocazii, de echipa lui și suporterii acestuia. O dată la 0-0 și apoi la 1-0, chiar după golul din minutul 89 al ivorianului Doua. S-a încheiat 1-0 și Laszlo Balint a fost extrem de critic cu jucătorii săi. „Sunt foarte dezamăgit, chiar supărat, pentru că suntem într-o poveste fără sfârșit. Asta este povestea sezonului pentru UTA, indiferent cine a fost antrenor. Că a fost Poenaru sau că e Balint, tot timpul spunem că pierdem puncte nemeritat. Nu, merităm să le pierdem, pentru că dăm dovadă de inconstanță în foarte multe momente. Dăm dovadă de lipsă de concentrare în foarte multe momente și, din punctul meu de vedere, de superficialitate. Adică modul în care am luat golul, cum s-a desfășurat toată faza…Modul în care l-am lăsat pe Budescu să primească nestingherit, noi ne-am retras, nu îl atacă nimeni…Modul în care ratăm acele ocazii, din doi metri dăm în portar, din șase metri dăm peste poartă, pentru mine sunt niște aspecte efectiv inexplicabile, nu pot să mi le explic”, și-a început discursul la flash-interviuri Laszlo Balint.

„Astăzi Petrolul s-ar fi mulțumit cu un punct…”

Întrebat care ar fi cauzele scurt-circuitelor din jocul echipei sale, antrenorul „roș-albilor” a adăugat: „Nu se pune problema ca jucătorii să nu se înțeleagă la antrenamente, este vorba de inconstanță și aici fiecare trebuie să își răspundă la întrebarea asta, de ce apar astfel de momente? Pentru că sunt anumite greșeli individuale inexplicabile. Tot timpul stăm de vorbă, dar greșim mereu, indiferent că vorbim de defensivă sau de ofensivă. Ca  să fim corecți, Petrolul astăzi s-ar fi mulțumit cu un punct, am văzut strategia lor în ultimele minute, nu au mai încercat să atace. Au stat acolo, au încercat să închidă toate culoarele, deci, practic, aș putea spune că după minutul 80 o echipă care se mulțumea cu un punct a reușit să ne bată. Cum? Prin lipsa noastră de concentrare, prin lipsa noastră de responsabilitate, cel puțin în acea fază a golului primit. Mai mult decât atât, reacționăm, avem acea ocazie la un minut după ce repusesem mingea în joc, nu pot să îmi explic cum se poate rata de acolo”.

„Vorbim anumite lucruri, mi-este greu să înțeleg”

Mai mult, Balint a disecat faza golului „petrolist”, venit în penultimul de joc. „Tocmai că nu ne-au dat gol pe contraatac. Vâlceanu la faza aia a stat 6-7 secunde până să degajeze, Budescu primește mingea la jumătatea terenului, știm calitatea tehnică a lui Budescu, am vorbit, de aia spun că efectiv îmi este greu să înțeleg…Vorbim anumite lucruri, spunem că nu trebuie să îl lăsăm pe Budescu să primească mingea, să se întoarcă, să joace, în momentul în care e în teren și exact aia facem. Mie îmi este greu să înțeleg. Ce s-a întâmplat în ultimele 10 minute în defensivă, sau cel puțin la faza golului primit, mi s-a părut așa o superficialitate totală și la preluarea lui Budescu și la continuarea fazei și trebuie să clarificăm unele lucruri. O să fie două săptămâni foarte importante acum cu perioada de întrerupere, sunt câțiva jucători care pleacă la echipele naționale. E important să folosim foarte bine aceste două săptămâni, avem și un meci amical și ne revin și jucătorii accidentați, atât Marko Vukcevic, cât și Romario Benzar. L-am improvizat acolo pe Aly și, din păcate, randamentul lui ca fundaș dreapta nu e același ca pe postul de fundaș stânga”, a adăugat Balint.

„Toată lumea din vestiar trebuie să își tragă un semnal de alarmă foarte mare”

Ce ar trebui să se întâmple din această seară la UTA, după un nou eșec ce apropie echipă și mai mult de Liga a 2-a? „Toată lumea din vestiar trebuie să își tragă un semnal de alarmă foarte mare, pentru că am discutat ceva înainte de meci, am agreat ceva împreună și – din păcate – s-a văzut foarte puțin. De aceea spun, dăm dovadă de inconstanță și cam toată lumea de acolo din vestiar trebuie să bage capul în pământ și să sacrifice tot ce are în momentul acesta pentru meseria lui, în primul rând și în al doilea rând pentru acest club. Pentru că e cazul să înțeleagă odată pentru totdeauna toți jucătorii la ce club evoluează, ce tricou îmbracă. Asta implică responsabilitate, implică în fiecare moment al jocului, că e secunda unu, că este secunda minutului 100…Pentru că și astăzi am început meciul foarte prost, în primul minut a fost corner, în primele 12 minute am avut două galbene, de aia spun că sunt mai mult decât dezamăgit, sunt foarte supărat”, a mai afirmat „principalul” arădenilor.

Balint a adus în discuție și barajul

Totuși, Laszlo Balint a încheiat pe un ton optimist, doar că a adus în discuție și posibilitatea ca echipa sa să dispute barajul de menținere în fața unei divizionare secunde. „Vom ieși din această situație, indiferent cum. Și barajul este o variantă, cu toate că noi nu ne gândim în acest moment la baraj. Dar astăzi, din păcate, am pierdut un meci pe care categoric nu meritam să îl pierdem. Poate nu meritam nici să îl câștigăm, dar modul în care am pierdut acel punct, modul în care am primit golul este foarte deranjant și supărător”, a fost concluzia tehnicianului brașovean, care le-a dat liber elevilor săi până marți.








Articole de la JOHNNYBET



11 comentarii

  1. Ursul latră caravana trece salariul merge!
    Liber până marți excelent cu Ionuț Popa sau Feri Tisza la ora asta alergau prin Ploiești!
    Băgați juniorii și retrogradați demn!
    Ca la liga 2 doar ei vor rămâne la bani putini nu rămân vedetele! Vedetele o sa se înghesuie la comisii după salarii ca Matei și Jobello!

    0
    0
  2. Când nu joci niciodată concomitent cu 2 atacanți care sa îți fie ambii în careu, degeaba plângi. Erau 2 la un moment dat în teren (Milosevic și Postolachi, care a trecut aripa în locul lui Otele, dar degeaba, nu erau 2 vârfuri). Când nu schimbi niciodată sistemul, faci aceleași schimbări, post pe post, dle Balint, deveniți un antrenor ft mic… cat liga a doua de mic. Ft fricos și fără justificare pt anti jocul Petrolului. Era o pâine mare de mâncat și ați dat cu piciorul. Sa va fie rușine! Și d-voastră și jucătorilor care ii „antrenati”

    0
    0
  3. Mercenari multi dintre ei ! Joaca doar in meciurile cu echipele mari sa ii vada cineva si pe ei … in rest plimbarica pe teren si viata linistita si platita la Arad.
    Ubbink nu a jucat nimic, Otele nimic, Cascini nimic de atata timp iar pe Barbossa nici la fotbal in sala nu l-as duce …

    0
    0
  4. Astăzi era o pâine de mâncat împotriva unei echipe subțiri a Petrolului ..din păcate se observă DIN NOU lipsa de curaj a antrenorului Balint ..Aceleași schimbări post pe post previzibile ..lipsa unei idei de joc ofensive și ineficiența jucătorilor ofensivi in fata porții adverse ..Din păcate am mai spus-o și o voi spune cu punctaverajul sau Balint ne duce încet dar sigur spre Liga 2 .

    0
    0
  5. O rușine de echipă. Am impresia că se vrea retrogradarea. Asta nici pe departe nu e UTA. Așa oraș, așa echipă. UTA a murit de când a devenit Liberty Salonta. Atunci când orașul va fi condus de Arădeni, poate va mai fi ceva, ce pretenții să ai de la „vinituri”?

    0
    0
  6. Da bă, dar tu? Am auzit terenul, jucătorii de câmp, portarul, ghinionul, neșansa… Dar Balint n are niciodată vină. Ești fricos și tu. Joci un sistem care la UTA e falimentar, s a dovedit deja. Las ca mai încercăm și cu Cluju, poate dam gol cu un singur vârf. Dacă nu o fi terenu, ploaia, jucătorii, arbitrii….

    0
    0
  7. Jenant! Valea d-le Balint! Cine mai lucreaza la sentiment? Sunteti ancorat in iluzii? Pai , sorry!, sa vina altu! Si altii!
    Ubbink, mi se pare ca poate mai mult,da’ e INDOLENT! RESTU’ ,atata pot! Din pacate….Naiba, SI CONDUCEREA TRE’ SA RASPUNDA! Muszai…;)
    HAIDE UTA!!!

    0
    0
  8. Draga Balint daca iubesti așa tare UTA.Lasane în pace sa vină un Aradean gen FERI TISZA .Poate ne salveaza de liga 2 ,farta UTA

    0
    0
  9. Când îți retează jucătorii din 2 metri, ce speranțe să mai ai?
    Avem un lot slab valoric.

    Citeam statisticile alea, faptul că suntem la nivel de play-off cu posesia și acțiunile în treimea adversă, dar la retrogradare la nivel de apărare și finalizare, spune totul despre calitatea jucătorilor. Pe ăstia nici Guardiola nu îi face să joace altceva, pe simplu motiv că nu pot.

    Cu Guardiola ce s-ar schimba ar fi doar numărul de ratari. Că pentru goluri îți trebuie puțină calitate, să nu dai în portar din 2 metri, sau să nu ratezi poarta din 6. Exact ce noi nu avem, nema calitate, nema valoare.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button