Lider detașat în play-outul Ligii a III-a, Pecica găzduiește Periamul! Stanciu: „Trebuie să alergăm mult și să avem și realizări”

Progresul Pecica merge ceas în play-otul seriei a 8-a a Ligii a III-a și, cu trei victorii din tot atâtea meciuri, conduce detașat în clasamentul ultimelor șase clasate. Dacă succesele interne cu Cermei (1-0) și Pobeda (5-1) a venit o adevărată victorie a maturității pentru echipa cu foarte mulți tineri a lui Mihai Petcuț și Bogdan Bozian.
„Galben-albaștrii” s-au impus cu 3-2 la Carani, în fața Buziașului lui Cosmin Petruescu, care venea după o serie pozitivă în 2023. Printre marcatori s-a aflat și Raul Stanciu, unul dintre doi fotbaliști ai UTA-ei născuți în 2007 rămași la Pecica și după perioada de transferuri din iarnă. Primul dintre ei, „vârful” Lucas Câmpan, s-a deblocat acum două săptămâni, cu Pobeda, chiar cu o „dublă”, iar acum a venit rândul mijlocașului lateral, cu o reușită inedită pentru el, lovitură de cap în poarta lui Lupu. „Am făcut în vară un pas mare de la echipa Under 16 a UTA-ei la seniori, într-o competiție solicitantă precum Liga a 3-a. Am primit destule minute și după multă muncă a venit și golul. Până în vară mă concentrez pe ce am de făcut la Pecica, am răbdare și muncesc cu seriozitate. Vreau să mai marchez și aș vrea să continui la seniori, unde e clar că pot să cresc fotbalistic mai repede decât la juniori. Le mulțumesc antrenorilor pe care i-am avut la juniori, lui Tibi Darazs, la Socodor, lui Adi Petruț și Vivi Erdei de la Atletico șl bineînțeles actualilor antrenori de la Pecica, Mihai Petcuț și Bogdan Bozian care mi-au dat încredere și mă antrenează în prezent”, spune Stanciu, care e – totuși – la al doilea sezon într-un campionat de seniori, după cele două din tricoul celor de la Socodor, în Liga a 4-a, la doar 13 ani.
După o lună de zile, sâmbătă, de la ora 17, pe arena „Pădurice”, pecicanii o vor găzdui din nou pe Avântul Periam. La precedenta confruntare, în ultima rundă a sezonului regular, timișenii au impus remiza: 1-1, iar acum vin după două victorii consecutive, cu ultimele clasate, Cermei și Ineu. „Întâlnim o echipă bună, nu am reușit să-i batem până acum în campionat, dar sperăm să reușim în play-out. În iarnă au adus ceva jucători experimentați, vom avea de lucru, trebuie să alergăm mult și să avem și realizări. În sfârșit suntem toți la antrenamente, parcă simțim mai multă siguranță și cred că putem să câștigăm acasă cu Periam”, a adăugat Stanciu.
Formații probabile:
Pecica: Zamfir – Moraru, Sarkozi, Hrezdac, Aldan –Răchită, Arsene, C. Mihai, Stanciu – Bozian – Câmpan.
Periam: Gakos – Mager, R. Mureșan, Cochinţu, Bot – Viașu, Mitre, Oancia, Gașpar – Baranyi, Sîntean.
FOTO: Sorin Dan Cârstea

