Fotbal judetean

Nou promovata le-a pus piedică ambelor pretendente la titlu: Viitorul Arad – CS Socodor 1-1




La interval de 5 zile, Viitorul a încurcat ambele pretedente la titlu în campionatul județean, cu același scor și, oarecum, în aceeași manieră. Gruparea lui Giovanni Catanzariti le-a condus atât pe Sântana, cât și pe Socodor și a luat golul de 1-1 pe final. Diferența doar aceea că echipa gazdă a acuzat vehement arbitrajul lui Tudor Jurcă. Meciul s-a disputat azi și nu sâmbătă, fiindcă antrenorii celor de la Viitorul, Flavius Pavel și Flavius Moisă, pleacă cu juniorii de 2010-2011 la un puternic turneu, în Serbia.

Sau se mai spune că nou-promovata a preluat repede conducerea pe tabelă, în timp ce cu Unirea marcase și ea în partea a doua. Era minutul 5, când Cosmin Gîlcă i-a dublat pasa lui Stoianovici și fundașul dreapta crescut de UTA a marcat cu un șut spectaculos, la vinclu, de la marginea careului. Mai mult după alte 15 minute, gazdele susțin că ar fi trebuit să primească un penalty la intervenția din spate asupra lui Sergiu Popa, dar Jurcă a lăsat jocul să continue. Socodorul a intrat până la urmă în joc și Ciornei a nimerit transversala cu un șut de la 18 metri. Raportul barelor l-a echilibrat S. Popa, pe finalul reprizei, după centrarea din corner a lui Stoianovici.

Viceliderul a controlat destul de clar ostilitățile în partea secundă și pe fondul retragerii liniilor celor de la Viitorul, care au mai încercat câteva contre prin Bulboacă, care – însă – a intrat pe teren cu probleme medicale și nu a reușit mai nimic. Acțiunile celor de la Socodor au fost, însă, previzibile și asta pentru că au abundat de centrări în careu, pradă ușoară pentru Bier sau Pantea. Ocazia mare a lui Pirtea a anunțat, totuși, egalarea ce a venit cu concursul lui Brutyo. După o minge aruncată în careu de Pirtea, portarul celor de la Viitorul a scăpat mingea în față și Dema a trimis în plasă. Cele 7 minute de prelungire s-au făcut 9, dar Jurcă avea să fluiere finalul când Viitorul avea o potențială ocazie de a marca, prin Pop. Și tot în prelungiri a fost eliminat S. Mako, care l-a lovit fără minge pe S. Popa.

S-a terminat 1-1 și Viitorul e, deocamdată, singura formație ce le-a „furat” puncte în retur primelor două clasate. „În primul rând, vreau să-i felicit pe băieți pentru cum au abordat cele două meciuri cu primele echipe din clasament. După ce am făcut 1-1 cu ei, cei de la Sântana pareau pe victoria Socodorului cu noi, dar iată că nu s-a întîmplat așa. Mai mult, azi am fi meritat să câștigăm, dar arbitrul a avut o altă părere. La 1-0, în prima repriză am avut penalty clar la Sergiu Popa, are jambiera sfârtecată după acel duel, dar ce folos? Puteam face 2-0, oaspeții ar fi trebuit să riște și mai mult și cine știe. Cu toate că Bulboacă e bolnav de câteva zile și nu s-a simțit bine nici azi. Apoi, ca tacâmul să fie complet, arbitru a fluierat finalul când noi am fi scăpat spre gol. Dacă tot a dat două minute în plus pe lângă cele 7, ce mai erau câteva secunde în plus? Și-a cam bătut joc de noi Tudor Jurcă și nu e prima oară în acest sezon, cred că ne-a mai arbitrat de vreo 5 ori și de fiecare dată au fost probleme”, susține Flavius Pavel.

Punctul o ajută pe Socodor să treacă pe primul loc cel puțin până sâmbătă, când – însă – Sântana pare a avea o misiune ușoară la Nădlac. „A fost un meci dificil pe un teren greu. L-am avut pe Șulea suspendat, Dema a jucat accidentat, am fost cam slăbuți azi, din păcate. În prima repriză am jucat chiar modest, am luat un eurogol. Ne-am revenit în a doua repriză, am jucat mai bine și – până la urmă – cred că rezultatul este echitabil”, a punctat și Tiberiu Darazs, antrenorul noului lider.

Formații:

Viitorul: Brutyo –  Staianovici, Bier, Pantea, Topai – Fl. Gîlcă, Sergiu Popa – Ad. Popa, C. Gîlcă (95 Vidac) – Rosza – Bulboacă (83 Homonea),. Antrenor:  Flavius Pavel

Socodor: Vaida (46 Sîrb) – Olariu (58 Gherheș), Toca Pele, Olariu –  Turcuș, Copil (70 Faur) – Ciornei (76 Mako), Lezeu, Pirtea – Cigan. Antrenor: Tibi Darasz.

Arbitri: Tudor Jurcă – Florin Vesa, Denis Calnacov

Observatori: Corneliu Tiulea, Vasile Rad.








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. Giovani se lauda ca are tineri in formație ….unde sunt !Se vorbește prin oraș de către unii părinți ca și-au dus geaba copii la Viitoru și ca Fortuna Arad este peste ce oferă Viitoru!!
    De urmărit așa-zisele investiții ale italianului

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button