Fotbal judetean

Unități de măsură egale pentru „grăniceri” cu primele clasate: Frontiera Curtici – CS Socodor 0-0




Fosta divizionară terță de la graniță nu le-a făcut concesii echipelor ce luptă pentru titlu de campioană județeană, ba chiar a scos rezultate identice cu ambele. După 0-0 la Pâncota, cu Sântana, scorul s-a repetat și la Curtici, cu Socodorul, iar partidele au și semănat între ele. Poate, totuși, Unirea a avut două-trei ocazii clare în fața elevilor lui Costel Bogoșel, între care și o bară, pe când vicecampioana județeană en-titre a avut o singură ocazie clară, dar și o posibilă fază de penalty.

Aceasta din urmă s-a născut chiar în startul partidei, după 9 minute, când Pirtea a căzut în duelul cu Chiș, dar jocul a continuat. Până la pauză, gazdele au avut o situație de poartă la șutul de la marginea careului al lui Huțanu, dar pe direcția portarului.

Partea secundă s-a jucat tot sub semnul echilibrului, cu un mic plus la capitolul posesie pentru Socodor. Ocazii importante nu au fost până în ultimul sfert de oră, când partida a luat puțin foc. Avrămuțiu a avut o acțiune din stânga, dar șutul său a fost respins din alunecare de un fundaș advers. Apoi, juniorii Chiș și Lolea s-au precipitat din poziții bune și au fost blocați de Pele și Țoca. Ceva mai clară a fost ocazia Socodorului. Era minutul 81, când Ciornei a centrat din dreapta, iar Pirtea a reluat din 12 metri de puțin pe lângă vinclu.

Bogoșel: „Am băieți cu experiență, inteligenți, care știu să joace astfel de meciuri”

Așadar, derby-ul rundei numărul 23 s-a încheiat cu scor alb, iar Curticiul își păstrează locul 4, la două puncte peste Viitorul și Păuliș și trei peste Pâncota și Șimand. „Îmi felicit băieții pentru cum au abordat cele două meciuri cu echipele cu pretenții de Liga 3-a. Bănuiam că ambele sunt ceva mai bine pregătite decât noi din punct de vedere fizic și am decis să folosim o echipă echilibrată tactic, să ne propunem să nu luăm gol, în primul rând și să încercăm să profităm de atacurile rapide sau contre. Am avut ocazii în ambele meciuri, sunt rezultate muncite, meritate. Am băieți cu experiență, inteligenți, care știu să joace astfel de meciuri. Mă bucur că am demonstrat că nu avem preferințe în această luptă pentru locul 1, am jucat la fel cu toate, iar aici aș adăuga-o și pe Felnac, cu care am făcut tot 0-0. Punctele sunt bune și pentru clasament, rămânem pe locul 4 și acolo vrem să rămânem până la final”, a spus Costel Bogoșel, antrenorul lui „Fronti”.

Darazs: „Se pare că acest loc 2 se ține scai de noi”

Așadar, după o săptămână la egalitate de puncte cu Sântana, Socodorul coboară din nou pe  locul 2, acolo unde – de altfel – au încheiat precedentele sezoane. „Eu spun că ar fi trebuit să beneficiem de un penalty în startul meciului și, dacă marcam, altfel s-ar fi jucat acest meci. S-ar fi deschis și Curticiul mai mult, aveam și noi mai multe spații, poate se termina 4-3 și era un meci frumos pentru spectatori. Așa, a rezultat acest 0-0 fără sare și piper, deși ceva ocazii au fost de ambele părți. Eu sunt puțin supărat că prea am insistat cu mingi lungi, la bătaie pe fundașii lor puternici, cu experiență, trebuia să combinăm mai mult. Asta e, se pare că nu scăpăm de acest loc 2 ce se ține scai de noi, dar de care trebuie să avem grijă acum, căci vine și Felnacul din spate. Vă spun sincer, nu prea mai am speranțe după meciul de azi, nu văd unde se mai poate încurca Sântana, poate cu Pâncota, deși au și ei mulți copii. O să jucăm până la final, trebuie să facem 9 puncte și vedem apoi unde suntem”, a precizat Tiberiu Darazs, antrenorul celor din Socodor.

Formații:

Curtici: Mucha – Chiș (90 D. Negrea), Calvin, Al. Gligor, Huțanu – N. Varga, Kocsis – Lazea, Blănaru (70 R. Ardelean), Avrămuțiu – Lolea. Antrenor: Costel Bogoșel

Socodor: Sîrb – Șulea, Gherheș (88 Olariu), Pele, Țoca – Turcuș, Dema – Al. Lezeu, Copil (62 Ciornei), Pirtea – Cigan.  Antrenor: Tiberiu Darazs

Arbitri: Alexandru Gornic – Andrei Pîslaru, Silviu Mocanu. Observatori AJF: Mircea Toderici, Marcel Vida








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button