Superliga

„Regele” Hagi și „regina” Farul: Constănțenii au întors-o pe FCSB și e campioana României!



În penultima etapă a play-offului Superligii, Farul a învins-o pe FCSB, scor 3-2, și este noua campioană a României! Echipa patronată de Gigi Becali a condus cu 2-0, după reușitele semnate Șut (9) și Compango (17), dar constănțenii au întors spectaculos partida, prin Mateus (43), Băluță (59) și L. Munteanu (86).

Sute de persoane au pătruns pe gazon imediat după fluierul final al lui Radu Petrescu. Printre ei s-a numărat și Denis Alibec (suspendat în „finala” din această seară), cu lacrimi de bucurie în ochi.

Cu o etapă rămasă de jucat din play-off, Farul are 4 puncte avans față de FCSB și a primit chiar la Ovidiu titlul de campioană. Conform FRF, al doilea din istorie, după cel cucerit în sezonul 2016/2017, sub titulatura de Viitorul.

Hagi: „Toate trofeele sunt mari, dar aceste a mai mare că e fericită toată Constanța”

Gică Hagi, antrenorul și patronul formației Farul Constanța, în extaz după al doilea titlu câștigat în Superliga. „Două echipe care au făcut un fotbal bun, nu ne-am apărat. Până la urmă am dovedit că merităm să fim campioni. Știam că jucăm acasă foarte bine, că publicul ne împinge de la spate. O să punem în ramă această zi, a fost o zi frumoasă pentru mine. Toate trofeele sunt mari. E mai mare pentru că e fericită toată Constanța, e super. Am știut să atacăm. Le-am zis să avem construcția din spate, trebuie să știi să ieși din spate, mijlocașii să alerge mingea dintr-o parte în alta și atacanții să aibă execuție. Am început foarte prost, am făcut niște greșeli care ne-au costat. Eu zic că toți jucătorii sunt fenomenali, fiecare a făcut ce trebuie. Avem cele mai multe victorii și cele mai puține înfrângeri. Sunt mândru de ei. Noi am planificat foarte bine în vară. Ei sunt artiștii, ei sunt acolo, noi trebuie să stăm mai în spate și să ieșim din când în când”, a spus „regele” fotbalului românesc.

Clasament

Luni, 22 mai

Ora 20.30 FC Rapid – Universitatea Craiova

Ultima etapă (28 mai): CFR – Farul, FCSB – Rapid, Universitea Craiova – Sepsi








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

  1. Un fel de dramă națională pentru aserviți oierului… felicitări Farul pentru „ciocul mic” sau șah matul dat 10sb-ului 👏👏

    0
    0
  2. Odată cu ,, stingerea ” becului la CFR, s-a deschisa ușa larga pentru alte 3,4 puteri acreditate în timp. Cat era sa- l mai tina și pe D. Petrescu,? Jumătate din trofee sunt pe bâlbâieli și bani frumoși pierduți de adversar. Hagi singurul care a tratat,, războiul” ca un… război. A mizat pe,, recruti” treziți la ore când alții dormeau și visau titlul. Acum chiar titlu e venerat pe arii restrânse strict de brand. O recunoaștere unanima vine odată cu realizări europene. Un motiv de orgoliu și mândrie în timp vine din faptul ca Hagi a considerat jocurile cu UTA, dificile , de risc. E mult, e puțin.? Titlu câștigat pe merit. Ca într-un singur meci, au greșit cel mai puțin.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button