UTA Arad

Negoescu, după aproape 8 luni pe teren pentru UTA: „Să arătăm că suntem echipa de Liga 1, mi-a lipsit publicul arădean!”




Claudiu Negoescu (20 de ani) a intrat pe teren în turul barajului disputat de UTA la Buzău (0-0), revenind în calculele primei echipe după o absență de aproape opt luni. Ultima partidă a fotbalistului de bandă în „alb-roșu” a fost cea cu Petrolul de la începutul lui noiembrie, primul meci din al doilea mandat al lui Laszlo Balint la gruparea „roș-albă”.

Nu a primit explicații pentru „exilul” la echipa de tineret

Tot fostul antrenor al UTA-ei fusese de acord să-l împrumute pe Negoescu în sezonul 2021-2022 la Metaloglobus în Liga a 2-a, iar după acel meci de pe „Ilie Oană” l-a „uitat” defintiv la echipa de tineret a clubului. „Nu știu de ce n-am mai intrat în calculele primei echipe, chiar nu știu, n-a depins de mine. Nici n-am primit foarte multe explicații, eu m-am antrenat, am făcut tot ce a depins de mine, am tras la antrenamente, dar asta a fost situația. Acum nu mai vreau să dau timpul înapoi. A fost o perioadă și cu bune și cu rele, dar n-aș vrea să mă gândesc acum la trecut, aș vrea să fiu focusat doar pe acest meci” a declarat tânărul fotbalist.

Mereu e periculos să joci împotriva unei echipe ce nu are nimic de pierdut

Duminică, UTA își joacă întreg sezonul în returul cu formația buzoiană, care ar putea asigura menținerea în prima ligă. Duelul se reia după rezultatul alb din prima manșă, iar – la prima vedere – Negoescu e a doua variantă de junior, după Pop, ținând cont de accidentarea lui Șteau. „Este un meci foarte important pentru noi. La cum i-am simțit pe băieți și la cum ne-am antrenat săptămâna asta, eu zic că o să facem un rezultat bun. Mereu e periculos să joci împotriva unei echipe ce nu are nimic de pierdut. Pentru ei, acest meci e ca un bonus. Nu zic că presiunea este pe noi, dar, fiind echipa din prima ligă, oarecum trebuie să ne impunem jocul, trebuie să arătăm că, până la urmă, suntem echipa de Liga 1. Trebuie să atacăm și să facem ceea ce ne-a spus Mister la antrenamente. Dacă noi o să ne facem jocul, consider că rezultatul va veni de la sine. Ar fi un sentiment unic dacă voi reuși să marchez, mai ales că ar fi primul meu gol la UTA. Dacă ar fi și în fața suporterilor ar fi incredibil, dar pentru mine e mult mai important să fac o partidă bună. Chiar dacă nu înscriu, îmi doresc enorm să înscrie alți colegi și să câștigăm meciul. Contează rezultatul în primul rând, echipa e pe primul loc și după aceea eu sau alți jucători” a adăugat Negoescu.

Are o relație bună cu Pop: „Concurența te ajută să fii mai bun de la zi la zi”

După plecarea lui David Miculescu la FCSB și desele probleme medicale ale lui Isac, Rareș Pop a devenit principala variantă de fotbalist Under 21 la UTA. „Cu Rareș mă înțeleg foarte bine, ne știm de când suntem juniori, am jucat împreună cu el. Am o relație foarte bună cu el și consider că concurența este benefică pentru fiecare dintre noi, te ajută să crești și să fii mai bun de la zi la zi”, mai consideră „Nego”.

Regretă eșecul din finala Ligii de Tineret: „Nu a depins de mine…”

Fotbalistul de 20 de ani a petrecut a doua parte a sezonului la echipa de juniori și a contribuit la parcursul excelent al acesteia în Liga de Tineret. Însă, el nu a putut lua parte la finala cu Universitatea Craiova, deoarece în același timp se disputa și meciul primei echipe de la Buzău: „Nu prea a depins de mine, dacă am fost chemat la prima echipă am răspuns prezent și mă bucur că am avut ocazia să joc în meciul tur, de la Buzău. În același timp, îmi pare rău pentru cei de la Liga de Tineret, că n-au reușit să câștige finala, pentru că în opinia mea ar fi meritat”.

Nu știu dacă una sau două echipe de Liga 1 se pot apropia de ce este aici, la Arad, ca atmosferă”

Arena „Francisc Neuman” va fi plină la returul barajului de menținere, toate biletele puse la dispoziție fiind epuizate încă de joi. „Mi-a lipsit publicul de la Arad, ce e aici, această atmosferă creată de acești suporteri minunați e incredibilă. Nu știu dacă una sau două echipe de Liga 1 se pot apropia de ce este aici, la Arad, ca atmosferă. E incredibil, la fiecare meci stadionul este aproape plin sau plin, suporterii te împing de la spate, parcă nici nu obosești când intri în teren și cântă tot stadionul”, mai afirmă Negoescu.

Mai are contract până în 2025 și a jucat și în centru nu doar în bandă

Dacă formația „roș-albă” se menține în prima ligă, lotul va suferi destule modificări, însă fotbalistul de 20 de ani are șanse să rămână atâta timp cât mai are doi ani de contract. „Cred că mai sunt jucătorul UTA-ei până în vara lui 2025. Mă înțeleg bine cu domnul Rednic, m-am acomodat și cu metodele dânsului de antrenament, a vorbit cu mine, mi-a dat încredere, chiar e foarte bine”, mai transmite fotbalistul originar din București.

Deși nu mai jucase de multă vreme un meci la nivel de seniori înainte de turul de la Buzău, Negoescu se consideră a fi la un nivel bun. „La juniori, am fost folosit și în centru sau în spatele vârfului. Poziția mea de bază e în banda stângă sau în banda dreaptă, dar în caz de ceva pot răspunde prezent pe orice poziție. Nu mi-am pierdut viteza, calitățile rămân, m-am antrenat foarte bine pe oriunde am fost, m-am antrenat și suplimentar. Calitățile rămân, dar contează foarte mult și ritmul de joc. Ușor-ușor o să fie bine, eu mă simt foarte bine acum”, conchide Claudiu Negoescu.

Mijlocașul se află la UTA din 2020 și a strâns 11 partide la prima echipă, unde a debutat în 2021.








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

  1. Iubire necondiționată, asta e UTA, mă refer la public, așa zic ăștia pe la TV, păi dacă retrogradam marea majoritate a suporterilor va striga Utarad, normal nu va fi cazul Buzău este prea mică, noi vom fi arbitrul duminică, vom pune presiune pe toți, hai UTA, hai ARADUL, pregătim prelungirea abonamentelor, 🖐️🍺

    0
    0
    1. sigur ca da,trebuie sa sam dovada de iubire neconditionata si sa transmitem sentimentul si celor din teren …maine e meciul cel mai important de la cel de la pitesti,cand am promovat in liga1..ar fi pacat sa retrogradam ,anul viitor se anunta foarte interesant in superliga..eu zic ca o sa castigam maine si vom avea si mai multi abonati sezonul viitor!

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button