UTA Arad

Mihai e sincer: „Voi avea trac și contra celor de la CFR, dar va trece repede. Sunt sigur că vom face un meci bun, stadionul va fi arhiplin”




Debutul pozitiv la nivelul SuperLigii face din Cristian Mihai un posibil titular și în confruntarea de vineri seara, cu CFR Cluj. Mijlocașul de 18 ani recunoaște că a avut trac la Galați și la fel se va întâmpla și în cazul în care va fi folosit în meciul contra fostei campioane, dar îi va trece după câteva minute.

Tânărul „închizător” a evoluat exact o oră de joc pe Dunăre, fiind înlocuit cu Isac, care a evoluat sub el. „Am avut mari emoții când am fost anunțat titular contra celor de la Oțelul. La televizor s-a văzut ceva, dar în primele zece minute ale meciului am avut trac. E normal, dar după 10-15 minute trece totul. Voi avea trac și contra celor de la CFR, dar va trece repede. Întâlnim o echipă experimentată, va fi un meci greu, dar sunt sigur că vom juca bine. Evoluăm acasă, în fața suporterilor noștri, va fi stadionul arhiplin. Cu muncă și ambiție cred că vom face un meci bun. Sunt bucuros de debut, m-a ajutat mult experiența câștigată la Liga a 3-a. Este o diferență, atât fizică cât și ca intensitate, dar nu prea mare”, consideră Mihai.

Acesta a termimat școala profesională, mai are un an până la Bacalaureat și vrea să urmeze și o facultate, în paralel cu cariera fotbalistică. Rednic susține că tânărul său mijlocaș are cei mai bun parametri fizici, iar acesta și-a dezvăluit secretul: „Moștenesc de la tatăl meu această rezistență fizică. De mic alergam foate mult, Secretul e să te menții. Și în scurta vacanță m-am pregătit separat acasă, cu tatăl meu”, a adăugat Cristi Mihai.

Mircea Rednic a explicat și motivul pentru care l-a înlocuit debutantul său: „Mihai a spus la pauză că nu poate să joace mai mult de 15 minute. A fost și emoțională oboseala sa, nu e ușor să joci în fața a 15.000 de oameni”.








Articole de la JOHNNYBET



Un comentariu

  1. S-a văzut în meciul cu Galați că ești un jucător cu personalitate , sau mai fotbalistic , ai stofă sa ajungi in rând cu mari tai predecesori care au adus glorie iubitei noastre echipe . Mult succes și sănătate deplină .

    17
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button