Fotbal judetean

CS Beliu a fost egalată la ultima fază a amicalului cu echipa foștilor campioni ai României, Ioan Hora și Cristi Oros! + FOTO




Nou promovată în Liga 3, Crișul Sântandrei, formație la care joacă printre alții și ex. utistul Ioan Hora (campion al României cu CFR Cluj), s-a deplasat la Beliu pentru meciul de pregătire cu echipa de Liga a 4-a pregătită de Costel Filipaș. Aceasta din urmă era la al patrulea amical, după 0-1 cu UTA U18 și 1-2 cu Podgoria Pîncota și CS Socodor.

Astăzi, a ieșit o remiză pentru beleni, golul egalizator al bihorenilor căzând în ultimul minut de joc de la experimentatul fundaș Cristian Oros, campion al României cu Astra Giurgiu. Acesta a transformat impecabil o lovitură liberă de la 25 der metri ușor lateral stânga, mingea lovind și transversala înainte de a intra în plasă. Altfel, gazdele au avut 1-0 din minutul 41, când Călin Cohan a urmărit balonul respins de portarul advers la execuția lui D. Mâneran și a trimis din 10 metri în plasă. Ocazii mai multe și mai clare au avut gazdele, prin Cotoc, Băd, Mâneran, sau Purece, dar au ratat desprinderea și la ultima fază au scăpat printre degete o victorie de palmares.

Filipaș: „Sunt mulțumit de implicare și atitudine, stăm bine la acest moment”

Până la urmă, Costel Filipaș a avut motive să fie mulțumit, mai ales că i-a putut vedea la lucru pe aproape toți componenții lotului. „Cred că am jucat bine astăzi, mai ales în prima repriză. Chiar totul mergea bine spre un 1-0 până la final, dar o neatenție a generat o lovitură liberă din care a fructificat impecabil Cristian Oros, campion cu Astra și fost jucător la Rapid. Am întâlnit un adversar foarte bun, au promovat în Liga a 3-a și s-au întărit cu câteva piese grele, jucători cu experiență cum sunt Ioan Hora sau Cristi Oros, jucători cu state vechi la Liga 1. Pe lângă gol am mai avut niște situații mari de gol, toți oamenii din atac au încercat să marcheze, dar au ratat de puțin. Sunt mulțumit de implicare și atitudine, stăm bine la acest moment. Am început pregătirea din timp, mai sunt meciuri amicale la care vom regla aspectele negative pe care le-am văzut și sper ca la debutul campionatului să fim aproape de maxim din punct de vedere fizic. Ca orice antrenor care face o pregătire serioasă și are jucători cu calitate îmi doresc să câștigăm toate meciurile, să nu mai cedăm atât de ușor punct sau puncte cu orice echipă din campionat. Continuăm ciclurile săptămânale cu două antrenamente și meci sâmbăta. Urmează o serie de meciuri bune în județul Bihor, mergem la CAO, apoi Beiuș și Salonta”, a spus antrenorul sămădăilor”.

P. Gabor: „Suntem pregătiți să facem față provocărilor Ligii a III-a”

Bihorenii își propun să facă o figură frumoasă în eșalonul terț din postura nou promovatei. „Am promovat în premieră cu Crișul Sânandrei în Liga a treia, eu i-am antrenat până acum, dar neavând licența corespunzătoare, a fost numit antrenor principal domnul Gheorghe Ghiț, ajutat de foști jucători de Liga 1 și campioani ai României, Cristian Oros și Ioan Hora, care vor mai și juca. Pe lângă eu, am mai întărit lotul și cu alți jucători de experiență: Popescu, Achim dau Borma și am făcut o colaborare cu LPS Bihorul de unde o să avem 10 copii cu dublă legitimare. Mai încercăm să găsim unul-doi jucători cu experiență și calitate și eu zic că suntem pregătiți să facem față provocărilor Ligii a III-a. Suntem susținuți de Primărie și de patru-cinci oameni cu suflet care sunt lângă echipă. Astăzi a fost un meci echilibrat, un meci în care am văzut o schimbare totală a echipei din Beliu cu care colaborăm de câțiva ani, jucăm amicale în fiecare pauză competițională. Am văzut o echipă îmbunătățită, jucători cu calitate, preocupați de joc. Noi am încercat să le dăm mai multe minute copiilor care sunt în probe și s-a văzut mai ales în prima parte lipsa experienței. În repriza a doua am avut în teren mai mulți jucători cu experiență, s-a legat jocul mai bine, l-am controlat și am reușit egalarea la ultima fază. Continuăm cu pregătirea fizică și vom avea o săptămână de încărcare, cu câte două antrenamente pe plan local, masa de amiază și odihnă. În amicale vom mai întâlni trei echipe din județul Arad, Socodor, Ineu și Chișineu-Criș”, a menționat Petru Gabor, director tehnic la Crișul Sânandrei

Formații:

Beliu: Soltezs – Cotoc, Călăcean, B. Fabian, Hulbăr – C. Onoc, D. Covaci – C. Cohan, Purtan, D. Mâneran – Fl. Băd. Au mai intrat după minutul 60: B. Rusu – Jurcă, Bârdan, Belcea, Morar, Chifa, Răzvan Purice, Zamă, Ruja, Mașniță, I. Covaci. Antrenor: Costel Filipaș

Sânandrei: Ed. Nergheș – L. Hadade, D. Mailinger, D. Borma, S. Gondor, R. Pop, A. Achim, D. Maghiar, P. Negru, I. Hora, Gh. Popescu. Din minutul 46: C. Verdeș – R. Baciu, Cr. Oros, Nicoruț, C. Chiș, S. Hadade, P. Chiș-Toie, C. Trip, L. Prundaru, C. Covaciu, R. Pașca. Au mai intrat L. Jurca și H. Lazăr.

Arbitri: Sebastian Mako – Ciprian Nițui și Rareș Popa.

 

 

Galerie foto de la partida CS Beliu – Crișul Sânandrei, scor 1-1








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button