Fotbal judeteanGloria LT Cermei - arhivă Liga 3

Cermeiul are speranțe mari de Liga a 3-a și a început seria amicalelor la Felnac, cu un scor de polo!




Având semnale importante din partea Federației Române de Fotbal cu privire la reprimirea în Liga a III-a, Gloria Lunca Teuz Cermei a strâns și ea rândurile vineri, iar în această dimineață a disputat un amical la Felnac. A rezultat un meci nebun, cu nu mai puțin de 11 goluri, câștig de cauză având Victoria, cu scorul de 6-5, după ce tabela arăta 3-0 la pauză.

VI-FE a condus în permanență, în partea a doua tot la două goluri diferență, până la final când diferența a fost minimă și pe fondul improvizațiilor din apărarea lui Ciba. Fiindcă Cermeiul nu a avut portar, tânărul Robert Rusu (16 ani), plecat recent de la UTA, a intrat o repriză în poarta sa, după care a schimbat locurile cu Nichici. Marcatorii partidei au fost: Leucuța (2), Mitu (2), Drîglă și Pasăre, respectiv Gruiescu (2), Mateucă (2) și Telecican. Acesta din urmă este un atacant timișan plecat în Austria în sezonul trecut și a fost propus la Cermei de Daniel Vasilcin. Fostul antrenor-jucător al Pobedei a jucat și el azi, alături de Ghiuruțan, și, dacă lucrurile rămân bătute în cuie la Cermei, în Liga 3-a, îi mai poate aduce cu el pe experimentații Miculescu, Grigore și Bădăuță, dar și pe juniorul Rad.

Felnăcanii nu au putut conta astăzi pe Fl. Rusu, Tomuț și D. Morariu, așa că pe final au improvizat în centrul apărării cu Moldovan și R. Popa și pe acest fond cermeianii au revenit spectaculos pe tabelă. „Am făcut o primă repriză foarte bună, după care, treptat, am făcut modificări ce ne-au dereglat din punct de vedere tactic. Ne-am pierdut echilibrul, am și acuzat oboseala acumulată după săptămâna cu antrenamente zilnice și amicalul de miercuri, cu Lugojul și am primit cele 5 goluri. Una peste alta, am încheiat pozitiv cea mai grea săptămână a pregătirii de vară, o să începem să lucrăm mai mult cu mingea, să legăm relațiile de joc, căci avem câțiva jucători de integrat în echipa noastră.  Poate mai și facem unul-două transferuri sau, mai degrabă, vrem să vedem care e situația lui Dancă și Sterciuc, dacă și când se pot întoarce la noi”, a spus Lucian Ciba, care-și va vedea la lucru echipa și săptămâna viitoare în fața altor două divizionare terțe, Șoimii Lipova și Progresul Pecica.

Cermeianii s-au reunit joi pe arena din Sânnicolau Mic sub comanda lui Roland Nagy și Adrian Piț. La amicalul de azi s-au strâns 13 jucători, dar la începutul săptămânii viitoare sunt așteptate și alte „piese”, dintre cele vechi sau noi. „Sunt toate premizele să jucăm și la anul în Liga a 3-a, dar am dori să avem cât mai repede confirmarea. Eu zic că săptămâna viitoare ar trebui să știm deja sigur, căci în curând va trebui să jucăm și în Cupa României și trebuie să știm cum ne facem și noi legitimările. Avem o colaborare cu câțiva băieți de la Pobeda, sunt jucători buni care vor veni la Cermei dacă lucrurile rămân așa cum le anticipăm noi”, a spus președintele Gloriei Lunca Teuz, Petre Bulza.

Formații:

Felnac: Nichici – Mocanu, Țugulescu, Istin, Măgulean – Drîglă, Rădulescu, R. Popa, Mitu – Leucuța, Lasc. Au mai jucat: R. Rusu – Pasăre, Bulz, Bonchiș, Longer.

Cermei: R. Rusu – Gruiescu, Stamorean, Lazăr, Piț – Vasilcin, Hațegan – Ghiuruțan, Țurcanu Mateucă – Telecican .Au mai jucat: Nichici, P. Pavel, ….Botaș,








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button