Rednic, după eșecul UTA-ei la Sibiu: „Concluziile după acest meci sunt triste, dureroase, în momentul de față mai mult nu putem”

„Bătrâna Doamnă” a condus pentru a treia etapă la rând în startul SuperLigii și nu a știut să țină de rezultat. La Galați a fost salvată de Iacob pentru un punct, singurul din clasament din 9 posibile, în timp ce CFR Cluj și Hermannstadt au găsit și cheia porții bravului portar al arădenilor.
Golul lui Carp din minutul 31 a fost anulat imediat după pauză de reușitele lui Paraschiv, dintr-un penalty foarte ușor dat și de Sota, la capătul unui corner la care „roș-albii” s-au apărat dezastruos. Și mai trist este faptul că UTA a rămas doar cu un șut pe spațiul porții adverse, cel de la gol, iar Mircea Rednic pune și el sare pe rană și spune că echipa sa atât poate acum. „Concluziile după acest meci sunt triste, dureroase. Iar am condus, am avut o repriză foarte bună. Și a doua repriză am început-o bine, a apărut acel penalty și s-a schimbat soarta unui meci. Normal că ei au prins aripi și au venit peste noi, dar nu pot să zic că au fost periculoși. Sunt supărat că am luat golul doi identic cu cel de acasă, corner, deviere și iar am dormit. Întotdeauna avem doi oameni în plus la cornere, există un marcaj, trebuie să fim mai responsabili în astfel de faze, mai ales că noi i-am analizat. Știam că au jucători care bat foarte bine și care sunt periculoși la fazele fixe și uite cum am luat gol. După aceea am reușit să echilibrăm jocul, am avut și ocazii la sfârșit, cred că meritam cel puțin un egal. Dar, până la urmă, nu ai ce să le reproșezi. Normal că mi-aș fi dorit mai mult de la jucători, dar sunt realist. În momentul de față, mai mult nu putem. Schimbările sunt cele care sunt, am venit doar cu 18 jucători, pentru că nu am mai mulți. Am mai avut doi jucători, dar ei se confruntă cu probleme medicale. Nu e ușor, nu am foarte multe soluții. Am spus înainte de meci că ne mișcăm cam greu”, a spus antrenorul UTA-ei la finalul disputei de pe Cibin.
Și tot Rednic a recunoscut că astăzi a dat peste o echipă mai omogenă, când – la rându-i – cel puțin în cazul unor jucători din vechiul lot putea insista să rămână. „Repriza a doua am început-o foarte jos, am dat posibilitatea adversarului să vină peste noi și a apărut acel penalty de care nimeni n-a știut ce să spună. Dormim la golul doi, după care am încercat să echilibrăm, am jucat cu doi atacanți în ultimele 20 de minute și am fost mult mai periculoși. Chiar a avut și Cooper o situație acum la sfârșit. Totuși, e puțin, am înțeles că nu am avut decât un șut pe poartă. Plecăm acasă fără trei puncte. Au intervenit problemele fizice, jucători care au ieșit cu crampe, am fost obligat să-i schimb. Sunt unii care se antrenează cu mine de maximum două săptămâni, Freitas cred că nici o săptămână nu are și a intrat și a făcut-o bine. Ușor, ușor, o să ne punem pe picioare, sunt două meciuri în care am condus în deplasare și ăsta e un lucru bun. Iar azi am condus o echipă bună, omogenă, care joacă de mult timp împreună. Au făcut foarte puține schimbări și asta contează. Dar eu am încredere și sunt sigur că vor veni și rezultatele bune. De acum trebuie să ne gândim și să pregătim foarte bine meciul de la Arad, cu Poli Iași”, a adăugat „Puriul”.
UTA – Poli Iași, din cadrul rundei cu numărul 4 al SuperLigii se joacă vineri, 4 august, de la ora 18,30.


Cred ca trebuie sa ne obisnuim cu „textele” lui Rednic, caci asta vom primi de acum incolo: aruncarea pisicii in curtea altora.
P.S. Ii invidiez pe sibieni ca au avut rabdarea si inspiratia sa mearga pe mana lui Maldarasanu.
Sa avut rabdare cu Balint si ai jucat baraj. Sibiu e in centrul tarii, e sinplu sa faca deplasare oriunde, sunt odihniti.
Eu n-am vorbit de Balint, am zis de Maldarasanu. Sibiul chiar joaca fotbal.
Pacat pentru suporteri ca bat drumurile tarii in lung si- lat pentru UTA si pun acest club mai presus decat oboseala si chiar familiile lor.
Din nou am avut impresia, la fel ca etapa precedenta, ca la scorul de 2-1 parca era 3-0 pentru gazde. Multa neputinta.
Mnoah,un lucru as dori sa evoc: Ar trebui sa se cam gate cu…poeziile!
Sa schimbat toata echipa. 5-6 etape o sa para o echipa de semianatori.
Dacă și după meciul cu Iași o să auzim texte d-astea, o fi jale mare.
Domnule Rednic, daca pierdem acasă și cu Iașul,s-ar putea sa avem după 7 etape (1/2 din tur ) puncte 1/21 ,pentru că ne așteaptă deplasări la Farul, U Craiova și meci acasă cu FCSB.Asta o știți Dvs. mai bine.Dupa socoteala mea ,cu acest lot după 30 de etape vom avea pe la 4-6 puncte/30 de meciuri.Vom intra in play-out cu 2-3 puncte.Dar atunci Dvs.veti fi departe,că,cu așa conducător (Meszar ) și cu așa lot de jucători nici Sf.Maria Mica nu va mai prinde la UTA.
Te pripesti. Acelasi joc il faceau si jucatorii sezonul trecut in deplasare. Delasatori, fara concentrare.
Macar cei actuali au o scuza ca au fost adunati de pe garla,pregatire fizica de o repriza,eu sincer ma asteptam sa aratam mult mai rau.
Domnule Mister Rednic, toti acesti jucatori low-cost sau outlet adusi la echipa cu salarii reduse, au venit cu acceptul Dvs.,unii retrogradati, altii din ligile inferioare de pe mapamond, altii obositi gata, altii fara pregatire fizica, altii gata accidentati, altii cu probleme cu fusul orar ,adica la o echipa poor-team.Ia-ti prostit cu prime pentru meciuri si puncte castigate .Da e OK pana la un punct.Pana acum nici n-au castigat nimic, dar nici fotbal n-au aratat nimic.Pai daca pui un profesionist adevarat in echipa , si daca-l aduci din Alaska, Groenlanda, Mali , Insulele Baleare, Vietnam, etc.tot se adapteaza si vrea sa arate ce stie dpdv fotbalistic.Rusine pentru transferuri si pentru viitorul echipei simbol a Aradului si a Romaniei !Ajung sa suspicionez ca esti mana in mana cu Meszar Alexandru !
Meszar = Saracie = contracte cu jucatori din lumea a 3-a din fotbal = RETROGRADARE- poate sa vina orice antrenor, cu acesti jucatori nu poti spera mai mult de locul 15.Adica inca un an in prima liga si apoi potopul !
Domnule Rednic ,nu te prinde 01.09.2023 la UTA.Dumneata vei pleca ,UTA va retrograda, si vom lalai campionatul ca sa vedem pe FCSB, Craiova ,Rapid,Sepsi, etc care ne vor bate si acasa si in deplasare cand vor vrea ei !
Am impresia vaga ca Rednic s-a inhaitat cu Meszar pentru a o pune pe butuci pe UTA.Strambul nu este stramb degeaba .Este putred de bogat dpdv financiar, iar inhaitarea cu Meszar si cu Falca ar putea fi un argument pentru a pune UTA pe butuci ! Bine ar fi sa gresesc,
Urmariti meciul Farul-Iasi , scor 1-3 in min 70.Cine vine la noi vineri, apoi noi mergem la Farul, la Craiova, vine la Arad FCSB, iar apoi mergem la Sepsi /Fain program si noi suntem reci in cur de-o palma !
Stau ca prostul si ma intreb , cum de pot unii oameeni din cadrul clubului UTA, gen Voinea, Broszowsky,Gradinaru, si altii sa semneze cacaturile , respectiv contractele cu jucatorii,si alte spete de ordin penal.La o adica ei vor suporta consecintele legale, pentru ca Meszar nu are nici o functie oficiala la UTA.Va rog sa analizati si Dvs. Daca spun prostii sa ma flituiti !
Rednic ,sa-ti fie rusine pentru achizitiile facute la UTA dupa DVD-uri,te-ai inhaitat cu Meszar ca sa-ti bati joc de UTA.Ai adus tot felul de accidentati, fara carti verzi, din toate campionatele satesti si regionale, retrogradati pe unde au fost.La 1 sept vei pleca cu multi bani de la UTA, in cardasie cu Meszar, iar UTA va retrograda !
Fain .Suntem pe locul 14 dupa 3 etape cu 1 punct din 9.Iasul s-a distrat la Farul 3-1, si vaveni la noi vineri
Un campionat linistit,fara frica retrogradarii,caci e sigura.Bietul Rednic ,salvator si cioclu pentru UTA ,ne a salvat ,dar ne si ingroapa.Achizitii de doi lei cu jucatori de un leu,nu putem face fata rivalelor din campionat cu un program de austeritate financiara nimeni dintre jucatorii valorosi n a ales UTA.Am avut si jucatori bine platiti si nici atunci echipa n a functionat.Va mai curge mult apa in albia Muresului pana cand se va naste un lot bine finantat ,cu un buget pe masura,pana atunci rabdare si vom urmari linistit evolutia celorlalte echipe ,fara emotii.Recunostinta mea fata de suporterii care sustin echipa chiar si n agonie.