UTA Arad

Rednic îl vede din nou pe Iacob la națională și-l consideră singurul lider al echipei: „Aș mai avea nevoie de încă doi ca el în teren”




Ca și la Galați, cel mai bun jucător al UTA-ei la Sibiu a fost Florin Iacob. Portarul arădenilor nu a mai apărat penalty și cu Hermannstadt, dar – în schimb – a scos trei-patru goluri ca și făcute.

Mircea Rednic a fost cel care l-a readus pe goal-keeperul brașovean în primul „11” utist, dar i-a redat și banderola de căpitan. Acum, „Puriul” l-ar vedea pe apărătorul buturilor utiste și în circuitul echipei naționale, unde acesta a mai fost în urmă doi ani și jumătate, fără să debuteze – însă – „sub tricolor”. „Iacob  are mai multă încredere în el, când am venit el se gândea să se retragă, stătea deoparte, nu vorbea cu nimeni. Dacă ar fi pe corecte, ar merita să fie în primii trei portari la națională. E un tip care se implică, păcat că e singurul. Aș  mai avea nevoie de încă doi ca el în teren, nu în poartă, că acolo el face lucruri foarte bune și nu pot decât să-l felicit. Ar merita să meargă din nou la națională pentru că vine de departe, a suferit mult până să ajungă la echipă”, a spus antrenorul „roș-albilor”.

Spunând asta, e clar că Rednic nu-l consideră, de exemplu, pe fostul căpitan un lider. De altfel, „Puriul” l-a înlocuit pentru al doilea meci la rând pe Alexandru Benga, taxându-i – oarecum – și greșelile. Experimentatul fundaș central putea face mai mult la golul din care CFR-ul a egalat la Arad, iar la Sibiu intrarea sa asupra lui Găman a fost sancționată de Marian Barbu cu penalty, după intervenția arbitrilor din Camera VAR.








Articole de la JOHNNYBET



9 comentarii

  1. Când lucrurile un merg ai nevoie de calm și secunzi cu experienta. Rednic nici pe departe nu e un munte de calm. Continua o denigrare mascata a echipei în media. Meritata ca forma, ucigătoare ca percepție. Se spune,, Echipa a tras un singur șut pe poarta”. Și care e problema.? „Un șut poate fi și de trei puncte.!! UTA, a realizat o coeziune la relanti. Pase mai bune, dar fără explozie, previzibile. Acum știm ca și pregătitorii fizici au grade valorice. Aici trebuie lucrat mai mult. Te egalează prin furt, dar te duci peste ei. Ori la 1-2 cu timp destul, echipa putea merge la vestiar.! Iar ne uitam sa ne scape Pop, ca pe vremea lui Miculescu. Numai Dumitrașcu, ca rezolvări interne. În rest mai toți s-au repezit pina și pe Mioveni. Noi fără variante. Nu e mai slab lotul fata de cei plecați. Aici e loc de construcție în comparație cu mofturile lui Ubink, sau,, mărgelele ” lui Otele. Valoarea e cam egala la toți cu câteva excepție tot la CFR Cluj. Se bat potențialele fizice. Pana și Otelul mișcă pe aceasta componenta. Sa vedem la lucru pe toți cu etapa 5 unde apar semne. Mai bune sau mai puțin bune.

    14
    3
  2. Iacob din nou cel mai bun jucator al UTA-ei astazi. De acord cu Mircea Rednic Iacob merita convocat la echipa nationala. Un portar care NU GAFEAZA NICIODATA.

    Fostul nostru portar, actualmente la Rapid, Horatiu Moldovan, a fost convocat la echipa nationala dupa gafe monumentale la echipa sa de club.

    Pentru aceleasi motive UTA a renuntat la serviciile sale !

    Fault clar de 11m la Cooper agatat de doua si lovit peste fata de fundasii Sibiului. VAR-ul din nou INEXISTENT pentru UTA dar EXTREM de atent si PROMT la o cadere a balonului pe mina lui Benga aflata pe umarul unui jucator Sibian cu spatele la poarta noastra si fara nici-o sansa de a intra in posesia acelui balon !

    Flagranta viciere de rezultat comisa de intreaga brigada de arbitraj.

    33
    0
  3. O fi de bine? O fi de rău? Dacă nu era jucătorul echipei în aceste trei etape arătam rău de tot.0-victorii,3-goluri date și vreo 20 primite. Asta spune ceva… Chiar așa rău nu am arătat niciodată cu toate că ghinionul a fost alături de noi mai tot timpul(arbitri).
    -Mobilizare generală, în club, la toate nivelurile. Un minim respect pentru noi,cei care iubim UTA. HAI UTA!!! HAI Aradul!!!

    14
    0
  4. Începutul abrupt e dur. Un tehnician, chiar reputat se oferă greu. Rednic are în ADN, o construcție faimoasa la Corvinul, opera a unui Lucescu, citit, educat pentru glorie. De atunci el vrea sa repete isprava trecând prin furtuni, multe naturale, multe opera unor colaboratori nechemati. Nu are presa favorabila. Lucru care nu poate fi compensat de un public entuziast, dar cu batista la gura în analize TV. Cine salvează UTA ? ‘ Răbdarea, munca, frumusețea unei veri, explozia a doi jucători, și curățenia sufleteasca a unui simplu VANTER.!!

    8
    1
  5. De acord cu părerile despre Iacob , mai e nevoie de un lider in teren , trebuie cât mai repede . După prima repriză de la Ovidiu , cu amară tristețe trebuie sa recunosc că după aceste prime etape , UTA noastră , neinspirat condusă de mai marii oficiali din club , este cea mai slabă din această ligă , a ticăloșilor din frf . Sa avem toată încrederea în mister Rednic , cu experiența lui , e singura speranță de schimbare in bine .

    6
    0
  6. La ce se întâmplă spațiul e minor. Se sta trei ore pentru o concluzie redacționala obișnuită. Încălzirea globala mai aduce un fenomen. Retrogradare pe transferuri. Un oarecare Voituj sau Alin Roman răstoarnă prejudecăți. Un Iași, condamnat la spânzurătoare, rupe latul din jurul grumazului. Lotul UTA, nu e subțire, e crud.!! Coacerea e de durata. Trecem peste realități și vrem o atingere fugara a unei evoluții de excepție cu moldovenii lui Ionuț Popa. E o mândrie, nu e o blasfemie. Iată consecințele unor ezitări la abandonul unor jucători fără valoare. Transferurile, 75% din din potențialul unui club în disoluție.

    3
    2
    1. Acu veni de la o onomastică, mersi Gavriluță, e un început, ca peste tot este greu la început, părerea mea în acest început este că sintem clar cam slăbuți, dar arbitrii sint chiar îndoctrinați împotriva noastră, eu sper ca de vineri și cu mine în tribună vom câștiga la 3 goluri diferență cu moldovenii, UTA este Arad, cooper va fi surpriza noastră bună campionatul acesta, părerea mea e simplă, avem suporteri cum nu există în țara asta, nu contează echipa, Contează UTA atât,Gavriluță mersi, sănătate,forza uta oriunde, oricând 🍺🖐️

      4
      0
  7. degeaba e iacob cel mai bun ca pana la urma tot pierdem..in cele 3 meciuri am fost dominati clar si am fost in general o echipa fara forta si nepregatita fizic..in plus, ca sa se puna cireasa pe tort,mai primim bonus si cel putin un penalty pe meci..din ce am vazut pana acum,campionatul pare mai puternic decat anul trecut,aproape toate echipele par intarite in timp ce noi suntem in regres si o sa fie greu sa ne salvam daca nu ne ridicam nivelul..au fost meciuri chiar bune in debutul asta de campionat.ar trebui sa jucam si noi altceva..pana acum .parem sa avem o echipa mai slaba chiar si decat noile promovate..mi-ar placea sa vedem altceva incepand cu etapa viitoare si sper sa avem o evolutie care sa ne dea sperante de viitor..

    6
    0
  8. Ca si in sezonul recent incheiat suferim in continuare in toate compartimentele.

    In fata portarului, prin transferurile la zi, nu am rezolvat mai nimic pina acum. Jucam cu improvizatii care ies in evidenta la fazele fixe si ne costa enorm la fiecare meci ! Lipsa de plasament, a citirii si anticiparii jocului, dublarea pe posturi, lentoarea vitezei de reactie, creaza panica si nesiguranta in careul propriu. Absolut deranjant lipsa unor fundasi centrali competitivi in duelurile aeriene in propriul careu de 16 m.

    La inchidere pe faza defensiva nu avem mijloc care sa ajute apararea. Fizicalitatea lipseste cu desavirsire !

    Pe faza ofensiva avem vevoie de coordonator de joc, Fabry nu este un numar 10.

    La mijloc si in atac ne lipseste total stiinta joculu fara minge, dai te demarci, apari rapid si ceri balonul intre linii, incrucisarii rapide intre atacanti atunci cind avem posesia, rapiditate in gindire, pase dintr-o bucata si devieri atit in adincime cit si pe aripi, etc. Rutina, rutina si iarasi rutina exersata la antrenamente pina cind aceste automatisme vor aparea in jocul echipei, iar balonul v-a „curge” repetat catre porta adversa fara a supralicita gindirea jucatorului in privinta a ceea ce trebuie sa faca atunci cind intra in posesia balonului !

    4
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button