UTA Arad

De pe „baricade”, Mircea Rednic anunță că mai stă după Rotariu și-i dă pe Leidsman și Isac la Reșița! Ce se întâmplă cu Stroungis?




La 4 zile de la operația la inimă, Mircea Rednic s-a întors – practic – la treabă. Nu conduce încă antrenamentele UTA-ei, însă în rest le cam face pe toate. A participat inclusiv la conferința de presă de dinaintea meciului de la Sfântu Gheorghe și e conectat la ultimele mișcări pe piața de transferuri.

UTA îi împrumută pe Leidsman și Isac în Liga a 2-a

Mercato în România se încheie mâine, iar arădenii au de „plasat” câțiva jucători care nu fac parte din planurile „Puriului”. Iar pentru doi dintre ei, acesta pare să fi găsit soluția. „Sunt șanse mari ca Leidsman și Isac să plece la Reșița azi sau mâine. Am vorbit ieri cu Cristi Bobar și cei de acolo și-i doresc foarte mult pe cei doi. Am discutat și cu Roganovic și impresarul lui îi caută o soluție. E un băiat ok, dar trebuie să înțeleagă că am nevoie de jucători care asigură concurență și el acum nu poate face asta”, a menționat antrenorul „roș-albilor”.

Atent la problemele lui Stroungis: „Mai ales la ce am pățit și eu…sunt riscuri”

Într-o situație aparte se află Stefanos Stroungis. Fundașul grec nu primise inițial viza medicală în urma unui examen EKG, a făcut investigații suplimentare în țara natală, apoi și la București, la Institutul Național de Medicină Sportivă și se află din nou în mijlocul colegilor săi gata să se apuce de treabă. Doar că Mircea Rednic nu pare convins de bultenilor medical al elenului. „E o situație delicată cu Stroungis, nu vreau să vorbesc acum, mai ales la ce am pățit și eu. Sunt riscuri, o să am o discuție cu domnul Meszar, la mine trebuie să fie totul foarte clar, impresarul și-a făcut datoria”, a spus „principalul” arădenilor.

„Dorin Rotariu nu va merge la Dinamo”

Claudiu Micovschi nu va fi ultimul transfer al „Bătrânei Doamne”, cu atât mai mult cu cât astăzi clubul a reușit să rezilieze contractul cu Stefan Milosevic, iar Isac și Leidsman sunt în drum spre Valea Domanului. „Analizăm și suntem în discuții cu doi jucători, nu vreau greșesc. Sunt liberi, nu e o problemă dacă nu-i facem până mâine, în ultima zi de transferuri. Și cu Rotariu am mai vorbit, mi-a cerut timp. Nu are ofertă, e în discuții cu două cluburi de afară, dar a zis clar că, dacă e să nu găsească, preferă să vină cu mine. S-a simțit bine atâta timp cât l-am antrenat eu și vrea să reintre în circuit. Nu va merge la Dinamo, mi-a zis clar că dacă e, va veni la UTA, să dea Dumnezeu să fie așa”, a mai transmis Mircea Rednic în această dimineață.

UTA joacă luni seară, de la ora 21,30, la Sfântu Gheorghe, în ultimul meci al etapei cu numărul 8 a SuperLigii. Mircea Rednic a ajutat la pregătire tactică și motivațională a meciului, dar nu s-a urcat în autocarul echipei ce a plecat în jurul prânzului spre județul Covasna








Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. Incerc sa ma abtin…Mana intinsa in urma,poate deveni muscata…Degeaba l-a ajutat Rednic pe Rotariu cu ani in urma…Banii sunt ochiul dracului…
    Uite-l pe fosila Chiriches…Blindat de bani,ce l-ar fi facut sa il aleaga pe Becali?Tzeapa!…:-)))

    4
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button