Gloria LT Cermei - arhivă Liga 3Progresul Pecica

Cermeiul – la al treilea derby arădean, o găzduiește pe Pecica! Sîntean: „Urăsc să pierd” v.s. L. Bodri: „Plecăm cu prima șansă, dar nu-i subestimăm”




Noua ediție a eșalonului terț a început în seria a 8-a cu câte două derby-uri arădene pe etapă. Au fost patru în total, iar Gloria Lunca Teuz Cermei a fost implicată de fiecare dată, iar în runda cu numărul trei bifează și a treia „ciocnire” cu o conjudețeană. După 1-0 la Ineu și 0-2 la Socodor, „sămădăii” joacă – în sfârșit – acasă, vineri, de la ora 17, cu Progresul Pecica, formația ce face cinste județului Arad prin calificarea în grupele Cupei României Betano, alături de UTA.

Sîntean: „Anul ăsta se va câștiga greu împotriva Cermeiului ”

Cermeiul a dat lovitura finalului de mercato prin aducerea lui Andrei Sîntean, atacant de 24 de ani, cu meciuri la loturile naționale de juniori și echipa de tineret, dar și în Liga 1. Transferul a căzut perfect pentru Radu Popa, antrenor și jucător al „roș-albilor”, care a trebuit să intre ducă greutatea atacului echipei sale în primele două runde. Iar Popa e principalul „vinovat” pentru venirea lui Sîntean la Cermei. „Am fost în Slovenia la o echipă de Liga a 2-a, dar nu m-am simțit bine și am reziliat contractul de comun acord. Datorită lui Radu Popa, prietenul meu, un om cu un caracter deosebit, nu am stat pe gânduri și am venit la Cermei. Mi-am dat seama că am făcut o alegere potrivită după ce am intrat în contact cu conducerea și cu ceilalți băieți, pe unii îi știam deja. Sunt un om care urăște să piardă, mi-aș dori să câștigăm toate meciurile. Sperăm să jucăm cât mai bine, timpul va decide pentru ce ne vom lupta în acest sezon. Mă pregătesc de luni cu băieții de la Cermei, sper să debutez vineri. Totul este ok, meciurile nu au fost ușoare contra Cermeiului nici anul trecut, acum pare un lot mai bun având în vedere achizițiile. Anul ăsta se va câștiga greu împotriva Cermeiului și sigur nu vom mai fi în situația din clasament de anul trecut. Sincer nu știu foarte multe despre Pecica, adversarul de vineri, dar e Bozian acolo și e clar că e o echipă bună, va fi un meci greu”, susține Andrei Sîntean. Portarul Ianis Balica (Poli Timișoara, 18 ani), fundașii Vlad Hrîncescu (19 ani, ex. Păuliș), Rafael Paștină (18 ani, UTA) și mijlocașul ofensiv Ianis Varga (18 ani, ACB Ineu) sunt ceilalți jucători transferați de Cermei la începutul acestei săptămâni. A plecat Mateucă la Vinga, portarul Casian Sas are probleme medicale, iar Andrei Bunea e suspendat.

Luca Bodri: „. Dacă ne facem treaba ar trebui să luăm cele trei puncte”

La rândul ei, Progresul Pecica a realizat destule mutări bune pe piața de transferuri. Una dintre ele îl vizează cu siguranță pe Luca Bodri, polivalentul fotbalist ofensiv care e deja golgheterul echipei cu 5 reușite, între Cupă și campionat. Trei dintre aceste goluri au venit săptămâna trecută, două în play-offul Cupei, cu Șimianul și unul în remiza din Liga a 3-a, cu Ineul. „La Pecica am fost reprofilat ca atacant și e ok, i-am spus și lui Mister, eu sunt destul de  polivalent. La meciul cu Ineul am resimțit oboseala după atâtea meciuri campionat-cupă, am dat un gol, am încercat să ținem de rezultat, dar am fost egalați. Meciul a fost echilibrat cu toate că, în mod normal, nu ar fi trebuit să avem probleme cu ei. Vrem să ne revanșăm rapid și în calea noastră iese Cermeiul. Este o echipă pe care o cunosc, am fost de două ori la ei, au rămas în Liga a 3-a, au făcut transferuri bune, își vor vinde scump pielea. Părerea mea este că anul acesta Cermeiul nu vor mai avea probleme, dar rămâne de văzut. Dacă ne facem treaba ar trebui să luăm cele trei puncte. Nu avem probleme de lot, nu am avut meci de cupă săptămâna asta și ne-am recuperat din punct de vedere fizic, astfel că plecăm favoriți, dar nu subestimăm adversarul. Sper ca și nou-venitul Mario Salka să aducă un plus, dar cred că un atacant senior ne-ar mai fi trebuit”, a spus Luca Bodri, care e cât se poate de sincer cu privire la obiectivul personal, dar și cel al echipei: „Îmi doresc să fiu sănătos, am speranțe că mai pot progresa până în iarnă, apoi poate revin în Liga a 2-a. Dacă nu, continui cu drag cu Pecica, unde vreau să-mi ajut echipa să ajungă în play-off”.

Formații probabile:

Cermei: Rădulescu – Balazs, SSemakula, Siminic, Hrîncescu – Piț, Lazăr – Wilfred, Perenyi, Șiel –Sîntean.

Pecica: Zamfir – Moraru, Nasiru, Gomboș, Aldan – Arsene, Shiaondo – Bălașa, L. Bodri, Răchită – Bozian.

Arbitri: Krisztina Szabo (Crişeni – Sălaj) – Flavius Seiche (Sânmihaiu Almaşului – Sălaj), Adrian Iancău (Zalău)

Observatori: Dan Miholcea (Bocşa), Gabriel Stoicovici (Timişoara)








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button