Fotbal judetean

Meciurile și arbitrii etapei a 6-a a Ligii a IV-a Arad: Felnac – Curtici, pe mâna lui Nicoraș!




A trecut weekendul de Cupă, cel care a oprit și campionatul Ligii a IV-a, dar și drumurile unor formații în competiția KO. Zăbrani, Vinga (care, de altfel, se vor întâlni între ele sâmbătă), Glogovăț, Macea și Sebiș se pot concentra de acum doar pe întâlnirile pe puncte, în timp ce ACB Ineu II nici nu a intrat în competiție ca și „satelit” al divizionarei terțe.

Fără îndoială, derby-ul rundei cu numărul 6 se dispută la Felnac, între Victoria și Frontiera Curtici, două dintre formațiile cu pretenții ale campionatului. Comisia Județeană a Arbitrilor a apelat la ex. divizionarul Ionuț Nicoraș pentru acest meci, în timp ce Deac fluieră duelul dintre Șimand și Viitorul, care pare – de asemenea – destul de echilibrat. Cine merge în sus apoi dintre „Vladi” și Pâncota? Toate răspunsurile etapei le primim sâmbătă, 23 septembrie. Etapa a 5-a se va juca pe 2 decembrie 2023.

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, ora 11

Victoria Zăbrani – Athletico Vinga

Arbitri: Alexandru Vasi – Filip Cîrmaci, Adrian Bunaciu. Observatori AJF: Traian Enoiu, Gheorghe Sfăt

Glogovăţ 2013 – Podgoria Pâncota

Arbitri: Cristian Coroban – Emil Arsa, Zoltan Nagy. Observatori AJF: Romulus Tănăsescu, Eugen Roşu

ACB Ineu – Voinţa Macea

Arbitri: Sebastian Mako – Vlăduț Stanciu, Paul Iovescu. Observatori AJF: Dan Ologeanu, Marcel Vidal

Sâmbătă, 23 septembrie 2023, ora 17

Unirea Sântana – Național Sebiș

Arbitri: Florin Vesa- Ovidiu Dașcău, Paul Iovescu. Observatori AJF: Mircea Toderici, Ovidiu Coman

Păulişana Păuliş – CS Beliu

Arbitri: Cătălin Iova – Cristian Cojocariu, Ciprian Pătroi. Observatori AJF: Corneliu Tiulea, Andras Mako

Victoria Felnac – Frontiera Curtici 2004

Arbitri: Ionuț Nicoraș – Cristian Căşuţ, Ionuț Sîrban. Observatori AJF: Leontin Buda, Marian Nedelea

Şoimii Şimand – Viitorul Arad

Arbitri: Alin Deac – Gabriel Hărduţ, Sebastian Pantea. Observatori AJF: Adrian Apătean, Daniel Scridon

Victoria Nădlac stă

Clasament








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button