Progresul PecicaUTA Arad

Rednic are probleme la nivelul fundașilor centrali, Nasiru e remarcat de Pîrvu în tricoul Progresului Pecica: „Îmi doresc să joc în Liga 1 cu UTA!”







Progresul Pecica a scris file de istorie prin calificarea în grupele Cupei României, acolo unde a debutat miercuri, cu ocazia vizitei cvadruplei campioane a țării, Petrolul Ploiești. Conducerea grupării arădene a făcut eforturi foarte mari să organizeze ca la carte confruntarea cu „lupii” lui Pîrvu, dar nu au primit tocmai răspunsul așteptat de la iubitorii fotbalului din oraș și arădean, în general.

Pecicanii sperau ca arena „Progresul” să fie neîncăpătoare, dar ziua (miercuri) și ora (14) disputei nu au fost nici ele un magnet. În plus, a fost – probabil – cea mai călduroasă zi a toamnei, la soare fiind în jur de 32-33 de grade Celsius și nu prea erau „pete” de umbre la acea oră. În fine, cei aproximativ 600 de spectatori au asistat la un spectacol agreabil, la un meci de sacrifciu al formației favorite, care pleca din start cu a doua șansă, dar a și rămas în zece oameni după numai 17 minute, prin eliminarea lui Wild.

Până la urmă, meritul „galben-albaștrilor” este acela că au avut forța să revină pe tabelă în fața unei prim divizionare, în zece contra 11. Marcatorul golului de 1-1 a fost Abdullahi Nasiru, fundașul central împrumutat de Pecica de la UTA, care – de altfel – a și ajuns pe carnețelul lui Florin Pîrvu la finalul meciului. Antrenorul Petrolului nu i-a dat numele, dar însuși Dan Stupar l-a „demascat”: „Cred că domnul Pîrvu se referă la Nasiru. Ca și la celelalte meciuri a arătat foarte multă constanță, foarte multă siguranță, destul de bun și în duelurile aeriene și în cele unu la unu”.

Nasiru: „Mă bucur că am și am marcat la cel mai important meci jucat deocamdată în cariera mea”

Într-adevăr, fundașul nigerian de 20 de ani a fost omul startului de sezon la Pecica, cot la cot cu Luca Bodri. „Am avut o prestație solidă, contra unei echipe bune de Liga 1. Cred că am stat destul de bine în apărare și ne-am luptat cu ei de la egal la egal. Mă bucur că am și am marcat la cel mai important meci jucat deocamdată în cariera mea, dar este meritul echipei, al colegilor. Eu doar am fost la locul potrivit, în momentul potrivit. Din păcate, am pierdut azi, dar mai avem două meciuri în Cupă cu echipe abordabile și eu cred în calificare”, spune Nasiru, care la finalul confruntării cu ploieștenii s-a întreținut minute bune cu Pedro Justiniano, fundașul central din Giunea Bissau al prahovenilor.

„Poate mă vor chema la prima echipă, trebuie să fiu pregătit”

UTA are destule probleme la nivelul fundașilor centrali în acest start de sezon, cu grecul Stroungis ieșit din circuit din cauza unor probleme la inimă, iar bulgarul Markov absentează și el de câteva săptămâni pentru o accidentare la gleznă. Nigerianul e împrumutat la Pecica până la finalul sezonului, însă Mircea Rednic ar putea decide să-l cheme în „alb-roșu” la iarnă. „Mă bucur că am fost remarcat de antrenorul oaspeților, eu îmi dau silința, muncesc din greu și îmi doresc să joc în Liga 1 cu UTA. Acum m-au împrumutat aici să am minute și să câștig experiență, iar dacă joc bine, poate mă vor chema la prima echipă. Eu trebuie să fiu pregătit”, a adăugat Abdullahi Nasiru.

Acesta a sosit în luna aprilie a acestui an la Arad, alături de alți șase fotbaliști africani descoperiți de Cristian Hosu la școli de fotbal din Nigeria și Ghana. Toți au semnat contracte cu UTA și toți au fost împrumutați la formații la echipe de Liga a 3-a, cu excepția lui Bruce Nortey, care evoluează cu Dumbrăvița în eșalonul secund. La Pecica mai joacă și David Shiaondo și Fred Nortey, ambii integraliști în disputa de ieri cu Petrolul.










Articole de la JOHNNYBET



3 comentarii

  1. Da,da…Putem enumera o cam lunga lista de jucatori care nu presteaza nimic dar isi incaseaza salariul,cat o fi el de mic….Se numesc salahori..Fara a dori sa jignesc pe nimeni,un fel de bugetari fotbalistici…Ma uit la ceas…joc,nu joc,imi verific contul bancar…Viata merge inainte,noi cu drag ne facem ca muncim…
    Raman la parerea ca acele trialuri s-au facut cam pripit,orbeste….
    Pot fi jucatori buni,mai buni decat are acum UTA noastra doar ca sunt prea multi impresari implicati care vor doar sa-si vanda marfa dupa prima spalare de echipament…Ii integrezi,ii indragesti,publicul ii ovationeaza si te trezesti ca de fapt nu sunt ai tai si pleaca la prima strigare,semnand demult cu altii….Roger,Otele,Postolachi….

    9
    1
  2. Asta e “ecuatia” fotbalului de azi. Iei pe gratis tot ce prinzi sau ce mai prinzi si tot pe gratis ii si pierzi, cam cum era Carlos Tevez, dar la un alt nivel. Pana una alta, Nasiru mi-a placut foarte mult. Se vede clar ca e peste nivelul Ligii a 3-a.

    4
    0
  3. Dacă vrem fundaș care să pună OSUL, confirmat, dedicat, știu eu unul care ar semna pe jumate de salar : ÉRICO Da Silva!!
    Nu pricep de ce nu e cooptat. E cu mult peste 2-3 vinituri.

    4
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button