UTA Arad

Fabry: „Am pierdut puncte, dar nu este foarte grav”




UTA a făcut un meci bun din punct de vedere defensiv contra Farului, însă în atac nu a excelat. Arădenii și-au creat două ocazii importante, ambele irosite de kenyanul Omondi înainte de pauză, iar la prima dintre ele balonul a ajuns la fotbalistul african în urma unei devieri a lui Andrej Fabry.

Slovacul a fost implicat în joc, mai ales în prima repriză, lucru scos în evidență și de Mircea Rednic („Cam toate acțiunile periculoase de la el au pornit”), însă, din păcate, „roș-albii” nu au reușit să înscrie.

Fabry a vorbit la final despre remiza cu Farul: „Am jucat, totuși, contra campioanei, și cu toate astea în prima repriză am avut ocazii mai mari, dar nu am marcat și a trebuit să ne mulțumim cu un punct. Încercăm la antrenamente să ne îmbunătățim rata de goluri raportate la numărul de ocazii, dar astăzi nu am avut prea multe ocazii și nu am finalizat niciuna. Am pierdut puncte, dar nu este foarte grav dacă reușim o victorie. Clasamentul este strâns și putem urca astfel câteva poziții”. 

Începând din luna octombrie, arădenii și-au disputat meciurile de pe teren propriu la Oradea și Sibiu, dar „exilul” se va încheia după duelul cu Universitatea Craiova de miercuri, care va avea loc la Cluj. „Sigur că neavând propriul teren, au fost influențate rezultatele, cu toate că am încercat să ne concentrăm la fiecare meci și le mulțumim fanilor care au venit după noi peste tot. Astăzi au fost la Sibiu și sperăm să ne revanșăm față de ei la următorul meci considerat acasă, miercuri, la Cluj” a declarat slovacul.

Mijlocașul a jucat în aproape toate partidele UTA-ei din Superligă, ratând doar disputa contra Rapidului, când a fost suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. În total, decarul arădenilor are patru goluri și o pasă decisivă în actuala stagiune.

FOTO : Vlad Omuʼ X








Articole de la JOHNNYBET



4 comentarii

  1. Tot incercati la antrenamente si nu va iese nimic de 3 etape ,mai degraba dupapauza de iarna daca vor veni alti atacanti mai buni si decat cei actuali. Urmatorul meci va fi si mai greu cu oltenii care isi vor vinde scump pielea dupa semiesecul incredibil cu poli. Iasi , eu zic ca, si cu 1 punct ar fi foarte multumitor,de batut ,foarte mici sperante la cum se prezinta atacantii !!!

    7
    0
    1. Șanse spre 0 cu Craiova lui Mitriță!!! Ce puncte să aduci de acolo , trebuiau să câștige cu Iașiul asta trebuiau să facă nu să joace la ciupeală ! Apoi cu echipa asta tot la baraj om fi și de amu în 10 ani .

      6
      3
  2. Personal,tot aştept să car sacu’, poate poate o pica ceva în el! Recunosc că are ” gleznă fină”, da’ ,parcă ,îl reține ceva să joace.Oricum, io am saci! Şi pentru el,şi pentru alții…
    HAIDE UTA!!!

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button