Miculescu nu s-a bucurat la golul marcat în poarta UTA-ei: „Nu a fost echipa contra căreia îmi doream să înscriu, dar acesta e fotbalul”

Cireașa de pe victoria largă a FCSB-ului cu UTA (4-0) a pus-o chiar David Miculescu. Fostul „decar” al arădenilor a intrat pe teren în minutul 75 și 7 minute mai târziu a înscris cu un șut pe sub Kucher, după pasa primită de la brazilianul Phelipe.
Ca și Dennis Man în toamna anului 2020, David Miculescu a ridicat mâinile, semn că-și cere – oarecum – scuze față de fosta echipă și mai ales suporterilor care l-au susținut cândva pentru reușita sa. „A fost un sentiment plăcut pentru că am înscris, chiar dacă nu a fost echipa contra căreia îmi doream, ca să zic așa, să dau gol. Așa a fost să fie, acesta este fotbalul. Suntem foarte bucuroși pentru această victorie, mai ales că celelalte echipe s-au încurcat, adică vreau să zic de CFR, echipa de pe locul 2. Sunt foarte bucuros că am dat gol, chiar dacă nu am jucat din prima.Noi sperăm ca oricine intră să își facă treaba cât mai bine și să ajute echipa. Eu asta vreau, asta îmi doresc tot timpul în orice meci. Adică să dau să dau tot ce e mai bun din mine chiar dacă nu sunt titular și vin de pe bancă”, a spus mijlocașul ofensiv de 22 de ani al liderului SuperLigii, care a comentat și felul în care s-au bucurat colegii săi pentru cele patru reușite de luni seara: „Înainte de fiecare meci avem o scurtă ședință cu două minute înainte să ieșim, dar hora de bucurie din timpul meciului a fost pe moment. Nu a vorbit nimeni nimic, așa a fost să fie. Noi sperăm să păstrăm și tradiția și scorul”.
Miculescu a plecat de la UTA la FCSB în august 2022 pentru 1,7 milioane de euro, dar el susține că nu simte o presiune legată de această sumă de transfer, una record pentru formația arădeană. „Eu nu mă gândesc la suma care a fost dată pe mine, pentru că nu este vorba doar de bani. Este vorba de mine, despre oamenii care au avut încredere în mine și sper să nu-i dezamăgesc. Nu știu dacă a fost o problemă de adaptare pentru mine, nu vreau să am scuze. Cred că trebuie să dureze să te adaptezi la o echipă, dar nu știu, poate nu a fost anul meu”, a adăugat fotbalistul timișorean, care a venit la UTA în 2016.
Golul cu UTA a fost al treilea al lui David Miculescu în acest sezon, în 24 de partide, cifră la care se adaugă și un assist. FCSB are 11 puncte avans față CFR și Rapid, echipele ce împart locul 2 în clasament și fostul utist are șansa să câștige primul său titlu din carieră. „Nu știu ce să zic de diferența din clasament, nu vreau să vorbesc dinainte pentru că nu este bine. Dar noi ținem capul sus și sper să continuăm pe acest drum”, a încheiat


După mine,eu chiar cred că trebuia să se bucure foarte tare,mai ales că pe teren nu se afla nici măcar un arădean in acel minut. Jucătorii arădeni sunt pe la alte echipe.