UTA Arad

Iacob e din nou disponibil, dar Rednic merge tot pe mâna lui Kucher la Cluj: „Sunt corect, a făcut un meci bun, normal că nu va fi schimbat”




De la începutul săptămânii, Florin Iacob se antrenează normal, semn că a depășit problemele la spate. Între timp, Danylo Kucher și-a făcut treaba între buturile utiste, în special în victoria cu Sepsi (2-1), când și-a salvat echipa de la trei-patru goluri ca și făcute.

Duminică, de la ora 13, UTA joacă la Cluj, cu Universitatea, iar Mircea Rednic anunță titularizarea portarului ucrainean. „Eu am fost corect și sunt corect cu fotbalul, cu jucătorii. A făcut un meci bun, normal că nu va fi schimbat. Mai mult ca sigur nu-l văd nici pe Florin rezervă. Aici se uită repede lucrurile bune pe care le face. Nu uitați că ne-am salvat de la retrogradare cu Florin în poartă. În momentul când am venit eu, Kucher a gafat la două meciuri și de aceea am și luat decizia ca să-i dau o șansă și lui Florin. Mă bazam pe experiența lui, pe jocul lui bun de picior, pentru că eu pornesc cu o construcție de jos. Iar filozofia mea nu e cu mingi la bătaie, nici nu am jucători care să zici că au talie, gen Oțelul și am nevoie de un portar care se descurcă la jocul de pase. Florin a făcut meciuri bune, dar cum v-am zis, eu sunt corect cu fotbalul, sunt corect cu Kucher. Nu trebuia galeria să-i strige numele ca să mă impresioneze sau să mă oblige să continui cu el. Acea scandarea a fost împotriva mea, vezi Doamne, că nu l-am tratat cu respect. Eu respect jucătorii și fac tot ce pot, chiar fac mult mai mult decât ar trebui și niciun antrenor care a fost pe aici nu s-a implicat cum mă implic eu”, a punctat antrenorul „Bătrânei Doamne” la conferința de presă ce precede disputa de pe Someș.

Rednic a anunțat absența lui Godberg Cooper la Cluj, atacantul de careu care a pierdut din nou lupta pentru titularizare cu Kevin Luckassen. „Cooper e răcit și mai mult ca sigur nu va fi în lot în lot pentru meciul cu U. Cluj. Are febră, medicul l-a trecut pe antibiotic și nu s-a antrenat de trei zile. Clar, el nu va face deplasarea, în rest, toată lumea este prezentă”, a comunicat Rednic, care, în acest moment mai are un singur fotbalist despre care s-a exprimat cu tărie că nu mai face parte din planurile sale tehnico-tactice, respectiv albanenzul Herald Marku.

 








Articole de la JOHNNYBET



11 comentarii

  1. Nea Mircea, aici gresesti „acea scandarea a fost împotriva mea, vezi Doamne, că nu l-am tratat cu respect” , nu a fost in mod sigur scandarea impotriva dvs , a fost doar un gest care sa arate respectul pentru Kucher ca ne-a salvat cele 3 puncte , nu are nici o legatura cu faptul ca a fost rezerva in trecut , tot la fel era si daca Iacob era in poarta si ne salva in ultimele minute de la esec

    24
    1
  2. Mi se pare normal să încurajezi un jucător care ți-a făcut un meci bun.
    Învață să nu vorbești aiurea, că aduci alt portar, până nu îl ai semnat, taci.
    Motivează jucători.pe care ii ai, e meseria ta.
    Vezi ca te-a scos Dani..altfel și tu domnule Mircea aveai ce auzi din tribune, si nu de bine, ,crede-mă. Nu te juca, ai grijă la cuvintele cheie..avem in tribune oameni care mai știu și fotbal
    Ca Rednic se simte aiurea, că și-a luat-o pentru că acest meci nu s-a confirmat ce a spus despre atitudinea lui Dani, e problema lui persoanala , care nu trebuia vorbită la conferință, ci in privat în fața oglinzii sau la psiholog, daca te roade așa tare..vezi cum poti regla iesirile acestea…. ar trebui să lase orgoliu …da, de data aceasta băiatul a dat totul.
    Și mai ceva…cum poți să spui că nu trebuia să îi strige numele ca e la adresa ta..dar ce naiba suntem în comunism ? Libera exprimare a oamenilor.
    Și sa nu uite ca un portar își pierde reperele porții dacă nu are meciuri în picioare. Mai sunt oameni care știu fotbal și nu mergem după fentele lui și caterinca.
    Pe noi ne interesează cele 3 puncte cu Sepsi…si UTA..ATÂT ,Nu faptul ca el se simte aiurea.
    Pentru nou doar UTA contează.
    El a tot vorbit aiurea ..să accepți că ai greșit e un pas spre evoluție…nu în conferința să faci pe deșteptul că a fost la adresa ta. Și dacă a fost…a fost pentru ca vorbești aiurea și vei fi taxat..ca Gyusi..Poenaru…ca oricare..stai liniștit.
    Plus uite la gestul lui Dani care a făcut un semn de fair-play și a făcut semn că toată echipa merită să i se strige numele…nu doar lui..!
    Și as vrea să se înțeleagă. ..Iacob și oricare nu au prevazut în contract obligatoriu postul de titular. Da ?
    Dă-le minute și încredere și nu da în public în ei…căci Dumnezeu există și uite ca ai luat-o peste nas…!
    Dani ne-a ajutat.!
    Pentru noi doar UTA contează !
    Noi ne facem treaba în.tribune …voi pe teren…sa lăsăm orgolii prostești..!
    Doamne ajuta sa facem un rezultat bun..duminica!!
    UTA ARAD !!!
    UTA ARAD !!!
    ⚽️⚽️⚽️⚽️⚽️

    17
    6
    1. Tare am impresia ca Rednic a ajuns la concluzia ca Meszar e la fundul sacului, iar dupa ce acum cateva luni a declarat ca totul e ok, conditii, salarii, prime, lot omogen, acum incognito s-a intors, ba ca el a finantat baza de recuperare, ba ca el a adus sponsori, ba ca lotul nu mai e ce trebuie, ba ca sunt restante la salarii si prime , ba ca una , ba ca alta,ba isi mai bate joc si de urbea noastra,ca vezi doamne n-au unde sa se distreze fotbalistii dupa miraculoasele rezultate.Adica n-au unde sa bea si sa manance ! NU-i place , plece la Corvinul sau la Dinamo.Tot Aradul l-a respectat si il respecta pana la un moment dat ! Noi nu l-am elogiat pe Kutcher ca sa-l denigram pe Rednic sau pe Iacob.L-am elogiat pentru prestatia din meciul cu Sepsi.Atat.Restul e treaba lui Rednic sa faca echipa ,pentru ca el este antrenor si responsabil de rezultate.

      17
      0
  3. Domnule Rednic, noi ii respectam la fel si pe Iacob si pe Kucher, de altfel si pe dumneavoastra.In calitate de antrenor si responsabil de rezultatele echipei UTA, dumneavoastra decideti primul 11, iar apoi primele rezerve care vor intra pe parcurs, si care pot impulsiona jocul, sau pastra rezultatul, in functie de situatia de la un moment dat.Respectul suporterilor vine de la implicarea in teren a fiecarui jucator, indiferent de pozitia in care este pus sa joace, totul este sa fie in interesul echipei si bineinteles al rezultatului pe care il poate obtine UTA.Noi va dorim succes si daca se poate trei victorii legate cu U Cluj, Botosani si Voluntari !
    P.S.: Va multumim pentru ca va implicati la aceasta echipa din toate punctele de vedere, profesional, in calitate de antrenor, financiar si logistic vis-a-vis de baza de antrenament, sin punct de vedere al sponsorizarii, etc.
    Adevarat ca Aradul nu ofera multe , dar ofera liniste, incepand de la Malul Muresului, Padurea Ceala, statiunea Moneasa, o iesire la Ineu la Moara cu Noroc,la Pecica la Taverna Pecicana , daca nu la Szeghed, Mako, Oradea sau Timisoara

    13
    2
  4. Daca sunteti fan MALL,sunt destule pe o raza de 100 km.Va plimbati prin mall-uri, cumparati, beti cafele, etc.Dar treaba dumneavoastra , la cei 62 de ani pe care ii aveti ,si care ati vazut sute de MALL-uri in viata dvs.aveti treaba sa antrenati echipa .Cate mall-uri a vazut OTELE sau ABEID in viata lor pana au ajuns la UTA ?O fi Nigeria sau Mauritania plina de mall-uri ?Astia au plecat de la Arad pentru ca noi avem doar 1/2 mall.

    12
    1
  5. Domnule Rednic, esti ardelean, ai stiut din start undeai venit, te-am respectat ca ne-ai scos la baraj.Apoi dupa un an de zile suntem tot pe-acolo.Stim ca nu esti dependent financiar de antrenorat, stim ca ai acumulat de-a lungul timpului, drept este prin munca , o avere considerabila , atat in Romannia cat si in Belgia.Stim si cine te-a adus la UTA.Dar asta nu inseamna ca trebuie sa denigrezi un oras ca si Aradul.Ai tot dreptul sa ii denigrezi pe cei care au condus Aradul incepand cu FALCA, BIBART,BALCEA,PISTRU,CIONCA,chiar si MESZAR,”seful” tau.Dar nu denigra aradenii, utistii, abonatii la meciurile UT-ei car umplu stadionul si sunt trup si suflet pentru UTA si pentru ARAD

    13
    1
  6. Eu am ramas perplex….Nu am cuvinte..sau mai bine zis,ma abtin sa-i spun vreo doua lui Strambu si daca o voi face,o voi face personal…Toate la timpul lor..
    Cand a avut victorii,a dansat si a avut lot bun…la esecuri,alcatuiri dubioase de echipa si schimbari neintelese,sunt jucatorii si noi publicul de vina…
    Interesant…
    Ma simt profund jignit in mod direct,fiind aradean get-beget si nu as schimba Aradul pentru nici un oras din lume!
    Astept scuze publice din partea lui,nu doar fata de suporteri,ci fata de toti aradenii,inclusiv spre cei care nu au nici o legatura cu fotbalul!

    11
    4
    1. giro, apucate de pescuit, fotbalul este greu pt tine, cum sa spui ca te simți jignit, când Aradul este varza la toate capitolele sportive…mai zgârciți oameni de afaceri ca la arad, rar!!! și oameni urâți la suflet, mulți dintre ei și asta ca ești get beget arădean, nu prea cred….arădenii get beget nu se lauda

      4
      7
  7. Nu vad cu ce a zgândărit Rednic ultrapatriotismul local al unora. Suntem între 2 orașe mult mai importante decât noi, oricât am nega asta. E ca și cum cei din Șicula s-ar supăra că unii ar afirma , pe bună dreptate, că Ineu și Chișineu Cris sunt localități mai dezvoltate decât a lor .
    Faceți o plimbare , pe jos, de la Podgoria la Teatru și retur și vă veți minuna de ,,fauna” pe care o s-o întâlniți. Cu părere de rău, in cazul Aradului nu prea vad evoluția .
    Că e UTA in Superliga de câțiva ani? Poate, dar când aproape de fiecare data te bucuri că ai evitat , la mustață, retrogradarea , e oare semn al performantei, al unei politici coerente pe termen mediu, macar?

    14
    5
    1. Corect! Nu vad cu ce a jignit domnul Rednic,imediat Satu Mare este peste Arad ca si dezvoltare….nu are dreptate domnul Rednic ca juniorii de la academie ies cu genunchii si ligamente rupte de pe plasticul penibil de pe Motoru?Poate aradenii prefera un antrenor care minte la conferinte de presa si spune ca totul este roz la club si doar dupa ce este dat afara plange prin presa ca nu a fost respectat!

      2
      0
  8. sa joace kucer, merită si el o șansă, a tot stat rezervă, să vedem dacă ne putem baza pe el!!!?, bine mister, SA FIE INTRUN CEAS BUN! UTA 0-1 !CLUJ!

    7
    2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button